6.8 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialElena Udrea si fenomenul Madonna

Elena Udrea si fenomenul Madonna

Elena Udrea vrea sa devina o jucatoare in politica, nu doar o intretinuta, de aceea incearca sa-si proiecteze un viitor in afara proptelilor actuale. Elena Udrea a urcat cu greu in fotoliul ministerial si vrea sa ramana acolo cat mai mult posibil. Numita in fruntea Turismului la interventia presedintelui Traian Basescu, ea stie ca depinde deocamdata de puterea si influenta lui si isi traseaza drumul mai departe tocmai incercand sa se diferentieze de ceilalti politicieni.

Extravaganta si vulgaritatea, invatate si prin studierea fenomenului Madonna, o ajuta sa fie altfel pe o scena politica nivelata de oameni relativ identici, care spun si fac aceleasi lucruri fara sa se plictiseasca sau sa-si dea seama ca se repeta. Mitul fetei sarace din provincie, care face orice pentru a-si atinge visul si reuseste in final sa aiba lumea la picioare, a fascinat-o si pe Elena Udrea. A incercat sa copieze aceeasi reteta si a ajuns in cercurile influente din Bucuresti folosindu-se de frumusetea ei. A stiut de la inceput ce-si doreste si unde vrea sa ajunga. S-a casatorit cu un afacerist de succes, mai in varsta decat ea si cu legaturi la varfurile principalelor partide, care i-a si deschis primele si cele mai importante usi politice. Dupa ce a ajuns suficient de cunoscuta, Udrea si-a creat propria legenda. Dupa modelul Madonna,  a vorbit, exagerand probabil, despre copilaria saracacioasa "in care ciocolata era un lux".

Biografii Madonnei pun greutatile materiale din perioada scolii, despre care vorbeste mereu cantareata pop, pe seama strategiei ei de imagine. Celebritatea se bazeaza pe legende, iar oamenii obisnuiti au nevoie de povesti pentru a-si imagina ca oricand ei sau copiii lor ar putea deveni celebri. De fapt, se pare ca tatal Madonnei, un inginer bine cotat la uzinele Chrysler, castiga suficient pentru a-si intretine fara probleme numeroasa familie.

Elena Udrea vorbeste doar despre viata sa inocenta, incercand in acelasi timp
sa-si scuze extravagantele vestimentare prin formule plate, dar cu impact la electoratul periferiilor: "Am crescut in perioada comunista, asa ca stiu prea bine ce sunt lipsurile"; "Am avut partea mea de stat la cozi, la oua si cartofi". Spre deosebire de Madonna, ea isi ascunde prima tinerete si nu are nici un slogan "Boy Toy" la vedere. Are insa toate datele pentru a-si juca adversarii pe degete: nu se supara daca sfatuitorii ei sunt mai destepti decat ea,  ii asculta si este chiar de acord cu strategii pe termen scurt, prin care sa-si demonstreze forta. Elena Udrea mizeaza nu doar pe mentorul sau politic in scandalul demolarii ei, ci si pe farmecul personal sau pe incoerenta adversarilor. Naturaletea Elenei Udrea i-a creat un electorat care-i admira dezinvoltura neconditionat: cand tricoteaza in direct, cand spala pe jos, cand incearca sa mearga pe bicicleta, cand danseaza cu primarii din provincie sau cand primeste flori de la liberalul neindemanatic din comisia care nu e in stare sa o ancheteze.

Elena Udrea nu pare sa aiba nici un complex si face orice pentru a-si atinge tintele. Stridenta si consecventa cu planurile sale, Elena Udrea a facut si greseli pe drumul spre celebritate. Incercand sa-si valorifice popularitatea, a dat publicitate de stat, fara licitatie, ca-n vremurile lui Adrian Nastase. Elena Udrea s-a grabit, a vrut sa fie in fiecare zi in vitrinele televizoarelor, fara sa faca lucruri deosebite. A vrut sa i se ridice o statuie pentru ideile ei de la Ministerul Turismului, dupa cum singura s-a exprimat, a vrut sa faca prea repede cariera politica si nu a inteles ca, spre deosebire de cantarete, care se lanseaza cu ajutorul amantilor si se mentin in topuri nu doar muncind, ci si cu ajutorul artificiilor, clipurilor, sloganurilor, extravagantelor, in cazul politicienelor e nevoie si de altceva. Vulnerabilitatile in viata publica apar fie din cauza relatiilor gresite cu banii statului, fie din cauza incompatibilitatilor, daca s-ar descoperi bunaoara ca sotul sau, proprietar de hoteluri, ar beneficia de facilitati in domeniul turismului, fie a unor imoralitati pe care adversarii le pot scoate oricand pe tapet.

Sabina Fati
Sabina Fati
Sabina Fati, redactor-sef adjunct
Cele mai citite

Parlamentul din Peru anchetează înființarea unei rețele de prostituție chiar de unul din foștii săi responsabili

Parlamentul peruan îl va convoca joi pe unul dintre foştii săi responsabili, suspectat că ar fi înfiinţat o reţea de prostituţie în interiorul adunării...

Zimbrul renaște în Munții României, după mai bine de două secole de absență

Reintroducerea zimbrilor în pădurile din România marchează o reușită importantă în conservarea naturii Zimbrul, unul dintre cele mai emblematice animale sălbatice ale Europei, a revenit...

Interes major pentru Autostrada Litoralului: 11 companii în competiție pentru contractul de miliarde

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a subliniat că lucrările vor fi realizate la standarde europene, proiectul fiind finanțat din fonduri europene și de la bugetul...
Ultima oră
Pe aceeași temă