» Despre George Huszar s-a scris, cand avea 12 ani, ca e un "copil-minune" al picturii romanesti. La 28 de ani, el locuieste acum langa Washington D.C., picteaza icoane pe sticla cu tehnici romanesti stravechi.
» Lucrarile sale sunt realizate in tempera, in emulsie de ou si foita de aur, si se vand cu 3.500-4.000 de dolari. A renuntat la ramele taranesti pentru unele sofisticate, care sa dea bine in casele americanilor.
Pe George il gasesti daca treci Atlanticul si ajungi intr-un cartier rezidential plin de copaci si vile insiruite din oraselul Alexandria, de langa capitala Americii. Locuieste intr-un apartament standard, cu bucatarie deschisa spre livingul dominat de un televizor cu diagonala mare. Dar peretii nu sunt decorati cu peisaje tropicale si poze de familie, ci cu zece picturi in rame aurii, cu scene intortocheate care lucesc in lumina galbuie a becurilor. George le priveste indelung. Are parul blond, tuns scurt, pantaloni scurti si tricou cu dungi galbene. E in al treilea an de America.
"Am venit mai intai ca turist. Aveam niste lucrari la mine, m-am gandit ca as putea sa expun in cateva galerii. Dar mi-a fost destul de greu sa ma pun pe piata americana. La inceput, lumea nu te cunoaste, nu stie cine esti."
"In Romania, din asa ceva n-aveai nici o sansa sa traiesti"
Picteaza de la 5 ani. "Am invatat de la tatal meu, care picta din pasiune. La 12 ani am aparut prin ziare ca fiind «copil-minune» al Romaniei. Am participat la un concurs care se numea «Icoana din sufletul copilului» si toata lumea a fost foarte contrariata: «Cum poate un copil de 12 ani sa faca asemenea lucrari?». M-au inchis o zi intreaga intr-o sala de clasa ca sa fac o lucrare, sa se asigure ca nu mi le-a facut altcineva. Am castigat concursul de doua-trei ori la rand, a trebuit sa se faca o categorie speciala pentru mine. Castigasem atentia tuturor."
A mers la Liceul Tonitza, apoi la Universitatea de Arte "Nicolae Grigorescu", si a continuat sa expuna. Dar nu in galeriile de arta: "E mult prea greu sa intri. Ori esti copil de artist, ori muncesti pentru ei ani de zile, te inscrii in Uniunea Artistilor… E o cauza pierduta. In Romania, din asa ceva n-aveai nici o sansa sa traiesti. Insa m-a pasionat si animatia 3D, graphic design-ul, si castigam bine cu asta. Lucram ca freelancer pentru anumite firme".
Tempera in emulsie de ou si foita de aur
Dupa ce a venit in America, s-a apucat din nou sa picteze icoane pe sticla, printr-o tehnica traditionala, preluata din Transilvania. Tot procesul dureaza cam doua luni: "Prima chestie e desenul, compozitia pe hartie, care imi ia cam o luna de zile. Imi vine in cap o tema si o saptamana ma tot gandesc cum as vedea-o. Ce dureaza mai mult e stilizarea – incerc sa o pastrez naiva, taraneasca. Includ simboluri traditionale romanesti: sfoara, pasarea, bulbul – simbol al renasterii. Dupa, copiez desenul cu tus pe sticla, apoi aplic culorile. Culoarea trebuie combinata cu emulsie, altfel iti sare de pe sticla. Foita de aur e foarte fina, daca sufli spre ea, ai pierdut-o. E o provocare, trebuie s-o tai dupa contur si sa vii cu cea de argint peste. Totul se izoleaza cu un strat de lac si asta este".
…sa te inchini la ea sau nu?
Americanii sunt incantati, spune George, de tehnica: "Cum adica sa pictezi invers?!". Insa sunt reticenti sa cumpere asa ceva, pentru ca vor ceva practic: "Ei iau o lucrare pe care stiu exact unde s-o puna. si-au facut o casa sau au o sora sau un frate care si-a cumparat casa noua si vor sa-i duca o lucrare. Ii auzi vorbind intre ei: «Lucrarea asta crezi ca ar merge bine nu stiu unde?». Iar cand vine vorba de religie, devin si mai reticenti. Daca nu au vazut stilul, nu sunt dispusi sa-si puna asa ceva in casa, pentru ca au prieteni evrei, catolici, protestanti si nu vor sa-si puna o eticheta. Mai ales ca ei nici nu-si dau seama daca e icoana sau nu e icoana, daca sa te inchini la ea sau nu".
Astfel ca noile sale lucrari arata ca niste icoane, dar nu au scene religioase: "Gradinarul", "Timpul", "Zburatorul". E unul dintre lucrurile pe care a trebuit sa le faca pentru a intra pe piata americana.
"Trebuie sa arate ca o lucrare pretioasa"
"In Romania foloseam alt tip de rame, unele vechi, taranesti. Dar publicul american nu le apreciaza foarte tare. Trebuie sa arate pretioase, nu numai prin ceea ce exprima, dar si prin cum arata ca produs finit. Trebuie sa arate ca o lucrare pretioasa, pe care sa o puna intr-o casa ca lumea. Cei care-mi cumpara mie lucrarile sunt oameni cu bani. Am preturi destul de mari la lucrari, le vand cam cu 3.500-4.000 de dolari." Pentru asta, trebuie sa fie vadit handmade: "Trebuie sa fac liniile tremurate, ca lumea sa nu creada ca e o poza lipita de geam. Se practica asta". Mai conteaza sa ai o poveste, spune el: "Cateodata, ei nu cumpara lucrarea, ci povestea sau tehnica. De la mine poate nu ar cumpara neaparat ca e innebunit dupa lucrarea respectiva, dar l-a intrigat cum o fac. N-am mai vazut pe nimeni care sa faca icoane pe sticla aici. Cateodata, la targuri, imi iau un geam sa le arat cum lucrez".
"N-au nevoie de arta daca nu se cumpara case"
Criza imobiliarelor din America afecteaza si piata lucrarilor de arta: "Lumea nu mai cumpara case si n-are nevoie de arta. In ultimele doua luni am vandut doar doua-trei lucrari. Nimic nu mai merge bine, dar incerci sa te adaptezi. Fac si aici graphic design, mai castig un ban – trebuie sa-ti platesti facturile, nu?".
George nu vrea sa se intoarca in tara. In America si-a cunoscut nasii, aici s-a casatorit si tot aici isi vede proiectele viitoare. "Imi place aici, e mai linistit. Am un grup de copii la biserica romaneasca de aici, ii invat sa picteze, sa deseneze. Lumea e mai amabila. Cand te duci la magazin, vanzatoarea iti zambeste si stii ca e un zambet fals, ca e obligata sa zambeasca, dar te simti bine."
