6.3 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăSpecialPe urmele adolescentului autist care a pacalit, luni de zile, lumea aviatiei

Pe urmele adolescentului autist care a pacalit, luni de zile, lumea aviatiei

Un ingenios adolescent autist de 17 ani din Marea Britanie a pacalit lumea aviatiei, timp de sase luni, pretinzand ca este un magnat gata sa infiinteze un serviciu de zboruri cu pret scazut intre insulele Canalului si Europa, relateaza La Stampa, citat de Agerpres.

Folosind pseudonimul Adam Tait, adolescentul care locuieste in Yorkshire si al carui nume adevarat nu a fost facut public, a povestit unor gestionari aeroportuari si responsabili de linii aeriene ca are la dispozitie o flota de avioane cu care intentioneaza sa lanseze o legatura intre insulele Jersey si Guernsey si unele orase europene. Inselatoria sofisticata aminteste de povestea din filmul "Catch Me If You Can" cu Leonardo Di Caprio: la 16 ani, Frank Abagnale Jr. a reusit sa convinga Pan Am ca este un pilot, pentru a continua apoi cariera sa de inselator dandu-se drept avocat, profesor si pediatru, pana la arestarea lui survenita la varsta de 21 de ani.

Pentru a-si face credibila povestea, falsul intreprinzator Tait a creat doua site-uri pe Internet, unul pentru American Global Group – compania-mama fictiva din SUA "proprietara" unor avioane inexistente – si unul pentru Island Airways, linia aeriana pe care spunea ca vrea sa o lanseze. Pentru a completa inselatoria, au aparut e-mail-uri si scrisori ale lui David Rich si Anita Dash, cei doi "colaboratori" ai lui Tait si ei evident fictivi. Au cazut deplin in capcana Julian Green – directorul aeroportului din Jersey, pe care Tait l-a intalnit pe insula pentru o convorbire de o ora si jumatate in cursul careia s-a dovedit absolut convingator – si directorii Aurigny, linia aeriana aflata in proprietatea guvernului din Guernsey.

Inselatoria elaborata a iesit la lumina dupa ce Airliner World – una dintre revistele in care adolescentul a reusit sa publice articole referitoare la falsul sau proiect antreprenorial – a inceput sa banuiasca ca ceva nu este in regula si a descoperit ca birourile pe care Tait spunea ca le detine, printre care si cele ale American Global Group pentru care tanarul a creat sloganul "35 de tari, 22 de limbi, o singura echipa", nu existau. Revista a alertat politia care l-a arestat si interogat pe tanar in timp ce se afla pe aeroportul din Southend pentru a inspecta un avion de 93 de locuri pe care sustinea ca doreste sa-l inchirieze.

Contactat de Sunday Times, tatal adolescentului a afirmat ca tanarul sufera de o forma de autism, ca stie pe de rost toate programele de zbor aeriene si ca este "un ins extraordionar, intreprinzator si creativ". "De circa doi ani are pasiunea avioanelor iar camera sa este acoperita de postere si poze cu avioane. Putin a lipsit sa nu aduca actorii americani de la High School Musical, intr-un teatru de 300 de locuri din Shropshire. A facut acest lucru taind numele si adresele scrisorilor unor diferite companii si dandu-se drept unul sau altul", a afirmat tatal tanarului, care a precizat: "Cei ca el nu sunt infractori. Ar fi frumos daca cineva ar putea lua aceste persoane si canaliza energia lor spre ceva bun".

Cele mai citite

OpenAI amendată cu 15 milioane de euro de Italia pentru încălcarea protecției datelor

Agenția italiană de protecție a datelor, Garante, a sancționat OpenAI, dezvoltatorul ChatGPT, cu o amendă de 15 milioane de euro, după o investigație privind...

Arabia Saudită a avertizat Germania legat de suspectul atentatului terorist din Germania

Arabia Saudită a avertizat Germania cu privire la bărbatul suspectat de comiterea incidentului de la târgul de Crăciun din Magdeburg, potrivit unor surse de...

Elon Musk, sprijin public pentru AfD în campania electorală din Germania. Declarația controversată a miliardarului

Elon Musk, miliardarul american și CEO al Tesla și SpaceX, a intrat în atenția opiniei publice din Germania prin sprijinul declarat pentru partidul de...
Ultima oră
Pe aceeași temă