Intr-o lume din ce in ce mai nesigura, familia reprezinta o veritabila si rara insula de stabilitate. Monica Iacob Ridzi si-a invocat familia ca principal motiv pentru a se retrage de pe campul ministerial de lupta, blamandu-si – inca o data – subalternii pentru ca ar fi impins-o in directia afurisitului de contract care norocise doua firme de apartament cu sute de mii de euro in vederea asa-zisei promovari a Zilei Tineretului. Dupa acceptarea demisiei ministrului Tineretului si Sportului, presedintele Basescu a tinut sa faca, la randul sau, cunoscut modul in care a avut, aparent, de suferit un membru al familiei sale. In ceea ce o priveste pe Ridzi, nu doar ca nu a indemnat-o sa reflecteze serios asupra propriilor erori comise, ci a parut sa-si exprime chiar solidaritatea cu aceasta – ca de la o victima la alta, hartuite invariabil de doua binecunoscute trusturi media.
Vor fi fost, probabil, romani carora li s-a muiat inima la auzul acestor declaratii care au mizat pe forta cartii aruncate in joc, anume atuul familiei. Totusi, persoanele publice se dovedesc cu adevarat judicioase atunci cand reusesc sa disjunga viata de familie de propriul rol public si profesional. Presupun ca romanii sunt, in mare, constienti de acest aspect – daca nu, ar fi cazul sa chibzuiasca asupra lui. De altfel, complicatele intelegeri si tranzactii familiale s-au demonstrat, nu o data, aducatoare de ghinion – vezi raposata matusa Tamara care si-a incheiat socotelile lumesti bulversand cariera lui Adrian Nastase, sau cazul Hildegard Puwak, ajunsa o biata anonima dupa ce diversi membri ai familiei au facut o pasiune pentru fonduri PHARE.
Traian Basescu a stat deoparte atunci cand mezina sa a decis sa recurga la capitalul politic al parintelui pentru a ajunge eurodeputat printr-un set de manevre pur bizantine, succesul ei electoral datorandu-se, in buna parte, si Monicai Ridzi. Doar cei extrem de naivi nu vor fi facut legatura dintre acest detaliu si amploarea, daramite durata scandalului iscat in jurul fostei sefe de la MTS. Afacerea Ridzi impreuna cu aventura politica a fiicei au pus la grea incercare relatia lui Basescu cu PDL, subrezindu-i mai ales imaginea de principal lider politic dedicat primenirii vietii publice. Emil Boc si liderii factiunilor parlamentare democrat-liberale ar fi trebuit sa fie de-a dreptul fermecati de personalitatea sefului de stat pentru a nu ajunge exasperati, fie si tacit, de un scandal care consuma atat timpul, cat si energia necesare, mai degraba, combaterii efectelor crizei.
Este adevarat ca unele trusturi media par sa aplice un standard dublu ori de cate ori este vorba de scandaluri si/sau dezvaluiri legate de PDL, pe cand alte partide, apropiate intereselor lor, scapa, de regula, ori basma curata, ori cat se poate de ieftin. Ca atare, este de inteles ca o asemenea meteahna il deranjeaza pe presedinte – dar in pozitia sa mania se cere permanent tinuta sub control. A sustine ca ferocitatea mass-media a fost definitorie pentru scandalul Ridzi ramane o afirmatie extrem de imprudenta. In urma ei, destui cetateni initial dispusi sa-i acorde presedintelui increderea si votul pentru un al doilea mandat se intreaba, zilele acestea, ce s-a ales din promisiunile sale de odinioara vizand sanctionarea nelegiuirilor la nivel inalt? Pentru ca discursul sau de infierare a retelelor media ce fac uz de influenta lor in detrimentul binelui public sa nu ramana doar vorbe goale, Traian Basescu trebuia sa nu ezite nici o clipa si sa solicite public, inca din data de 29 mai, de cand sustine ca avea cunostinta de "deal", transarea intregii afaceri. A preferat insa tacerea, lasand scandalul sa continue saptamani bune – si exclusiv in beneficiul adversarilor sai, de-a dreptul incantati de neasteptata mana cereasca.
Ce va fi de-acum incolo? In primul rand, pare improbabil ca Basescu sa se fi saturat de presedintie. In al doilea, are prea multi inamici influenti pentru a putea crede ca-i va fi data o viata tihnita de pensionar. Principalii sai contracandidati in cursa pentru Cotroceni se demonstreaza deocamdata cu totul neimpresionanti, in timp ce electoratul asaltat de un sir interminabil de scandaluri mari si mici va uita, probabil, relativ curand de cel de la MTS. Cu toate acestea, maniera nefericita in care a fost gestionata afacerea Ridzi, cat si dramoleta nonstop din jurul fiicei sale Elena au condus, incontestabil, la o turnura in cariera sa politica. Indiferent de justetea furiei prezidentiale la adresa unei bune parti a mass-media, pe viitor ii va fi infinit mai greu sa glasuiasca de pe confortabilele culmi ale inaltei tinute morale – din perspectiva careia cucerise, in 2004, electoratul si fotoliul prezidential.
Tom Gallagher este profesor la Universitatea Bradford din Marea Britanie
