Presedintele Traian Basescu a declarat, miercuri, la Praga, intr-o intalnire cu reprezentantii comunitatii romanesti, ca, din punctul sau de vedere, daca s-ar discuta vreodata de unirea Romaniei si R.Moldova, aceasta se poate intampla doar atunci cand cetatenii ambelor tari vor dori acest lucru, informeaza Mediafax.
Raspunzand unei intrebari, Basescu a spus ca Romania nu si-a propus sa introduca in peisajul european elemente care sa stimuleze nerespectarea frontierelor de stat, asa cum ele au fost stabilite dupa al doilea Razboi Mondial.
"In schimb, avem sansa Uniunii Europene. De aceea este tot efortul nostru de a muta Republica Moldova, din punct de vedere al perspectivei europene, in grupul tarilor din Balcanii de Vest", a adaugat el.
El a explicat ca, odata cu intrarea in UE, drepturile intre cetatenii Romanei si cei ai R.Moldova se uniformizeaza. "Suntem in aceeasi familie", a mentionat presedintele Basescu.
"Daca discutam de unire vreodata – si eu nu am fariseismul de a nu ponunta acest cuvant – va pot spune ca punctul meu de vedere este ca acest lucru se poate intampla doar atunci cand cetatenii ambelor tari vor dori acest lucru. Am raspuns filosofic", a conchis el.