Este bine ca si presedintele Basescu a aflat, in sfarsit, ca economia Romaniei este in recesiune si a anuntat-o public. Dar cui foloseste acest lucru?
Nimanui. Nici macar presedintelui. Pentru ca isi intoarce prea tarziu ochii spre cea mai importanta problema a tarii si, oricum, nu o face intr-un mod constructiv. Este evident ca, din postura de viitor candidat la prezidentiale, Traian Basescu incearca sa ia distanta de lipsa de performanta a Guvernului in demersul de relansare a economiei. Ca sa nu piarda si mai mult din popularitate, trebuie sa se puna la adapost de efectele a ceea ce au devenit deja principalele motive de nemultumire ale populatiei: pierderea locurilor de munca, inghetarea sau scaderea salariilor, nesiguranta in fata viitorului. Dar ii va fi aproape imposibil sa se disocieze de pandemia de incompetenta care a contaminat politicile economice ale statului, pentru ca foarte putini mai sunt dispusi sa creada ca el nu se numara printre sursele primare de infectie cu proasta guvernare.
Presedintele are PDL la degetul mic. Oricate semne de rebeliune ar da unii ministri impotriva sa, este cert ca are un cuvant greu de spus in actul de guvernare. Daca nu si prin alte canale, macar prin influenta totala pe care o are asupra premierului. Daca si-a exercitat aceasta influenta si in deciziile economice, asa cum a facut-o in numeroase alte aspecte, criticile aduse ieri Guvernului sunt doar o demonstratie grandioasa de ipocrizie. Avertismentele in legatura cu "un derapaj economic si social" trebuiau date chiar din primele zile ale mandatului Boc, din clipa in care consilierii prezidentiali au terminat de conturat harta riscului de recesiune si au concluzionat "pericol iminent". "Problemele ce trebuie rezolvate prioritar" trebuiau transferate Executivului tot atunci.
Cu sase luni in urma trebuia facuta si remarca: "Investitiile din primul trimestru sunt mai slabe decat cele de anul trecut", deoarece inca de atunci TOTI analistii din economia privata avertizasera ca incasarile la buget au fost proiectate nerealist si ca nu vor exista resurse (nici macar) pentru investitiile, oricum modeste, la care Guvernul se angaja! "Cei care spera ca «las’ ca merge», ca vom avea alegeri prezidentiale si vor spune in octombrie «dati-ne bani de salarii» isi asuma un risc major", spune presedintele. Realitatea de zi cu zi spune altceva. si anume ca alegerile de anul acesta, prezidentialele in primul rand, au distorsionat complet reactia pe care statul roman ar fi trebuit sa o aiba in fata crizei. Grija de a nu intra in conflict cu sindicatele, de a pastra intact si fericit supradimensionatul aparat administrativ, de a jumuli pana la ultimul leu companiile pentru ca statul sa nu ramana fara bani a depasit cu foarte, foarte mult eforturile concrete de ajutorare a economiei private.
Iar aceasta discrepanta are ca fundament principal obsesia preelectorala de a nu supara masele largi de votanti. Faptul ca Mircea Geoana, contracandidatul sau la prezidentiale, impinge la maximum demagogia si populismul, pozand schizofrenic in sef al unui partid de guvernamant cu retorica de partid de opozitie, nu este o scuza pentru ca Traian Basescu sa aplice aceeasi tactica. Geoana nu este presedintele Romaniei si probabil nici nu va fi vreodata. Traian Basescu este presedintele Romaniei si, daca nu vrea sa paraseasca aceasta functie cu coada intre picioare, printr-o baie de huiduieli, ar trebui sa abandoneze inclinatia pentru teatru ieftin si sa faca demersuri autentice pentru ca Romania sa-si seteze corect prioritatile. Prin parghiile de influenta pe care le are asupra Guvernului, indelung exersate pana acum, presedintele trebuie sa determine o relansare a politicii de sprijinire a economiei private.
Si nu doar prin paleative de imagine, gen Programul "Prima Casa", ci prin initiative mai drastice, poate mai dureroase pe termen scurt, de realocare a resurselor catre domeniile care pot crea plusvaloare si care pot readuce economia pe un trend crescator. Degeaba va castiga Traian Basescu un nou mandat la Cotroceni (prin lipsa unui adversar autentic) daca urmatorii cinci ani si-i va petrece in fruntea unei tari intoarse de criza la nivelul anilor ’90. Va fi privit ca presedintele care ne-a tarat pe toti intr-o infrangere catastrofala. Nu un presedinte-jucator, ci un presedinte-perdant.
