2.5 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSpecialTaina gripei porcine, pazita cu strasnicie de jandarmi

Taina gripei porcine, pazita cu strasnicie de jandarmi

In Romania au fost confirmate trei cazuri de gripa porcina, unul la femeia de 30 de ani si alte doua la tatal ei, respectiv la unul dintre copiii sai. Jocul de-a internarea-externarea releva ca autoritatile nu au fost pregatite sa gestioneze ferm aceasta situatie. Dupa ce miercuri, prof. Adrian Streinu Cercel a sustinut externarea femeii (situatie infirmata de surse din spital), chiar in aceeasi zi, la doar cateva ore, a revenit asupra deciziei sale. Astfel, Liliana Crisan, cei doi copii ai sai si tatal ei au fost rechemati in spital in seara zilei de miercuri din cauza prezentei virusului la copil si bunic. Timp in care noii purtatori de AH1N1 puteau transmite virusul apropiatilor. Mai mult, dupa ce Ministerul Sanatatii a linistit spiritele, sustinand ca femeia este vindecata si poate fi supravegheata acasa, iata ca ieri, brusc, Ministerul Sanatatii a dispus impanzirea spitalului cu jandarmi.

 

Cert este ca, dupa o campanie lunga si costisitoare de alarmare a populatiei, autoritatile au surprins prin deciziile luate. Cum au actionat insa alte state europene in situatii similare? Romania libera le-a pus aceasta intrebare mai multor oficiali din ministerele de resort ale unor tari precum Austria, Belgia, Spania si Danemarca. Raspunsurile obtinute arata ca, pe continent, nu exista un mod universal de actiune. In Austria si Belgia, spre exemplu, protocoalele locale impun tratarea pacientului bolnav exclusiv in spital. In schimb, in tari ca Spania si Danemarca persoanele afectate de gripa porcina pot fi tratate la domiciliu. Aceasta insa, doar cu conditia unei izolari totale a bolnavului de restul lumii.

Analizele au confirmat pana in prezent trei cazuri de imbolnavire cu noul virus gripal AH1N1 in Romania. Pe langa femeia in varsta de 30 de ani depistata cu noul virus, ieri au fost confirmate alte doua imbolnaviri: la copilul femeii, in varsta de un an si doua luni, si la bunicul acestuia. Ei se afla in stare buna si au simptome minore (tatal femeii prezinta stare febrila si rinoree), insa vor ramane sub observatie in spital pana cand nu vor mai prezenta pericol de infectare a altor persoane. Din nou autoritatile sanitare s-au jucat de-a internarea. Au revenit asupra deciziei initiale, rechemandu-i la spital pe Liliana Crisan, pe tatal ei si pe cei doi copii chiar in seara zilei in care fusesera lasati sa plece acasa. In urma cu doua zile, profesorul Adrian Streinu-Cercel declarase ca a hotarat externarea femeii si a celor doi copii si monitorizarea medicala la domiciliu. Motivul a fost ca femeia se afla in stare buna si nu mai prezenta un risc de contaminare.

 

Aceasta varianta nu a fost insa confirmata de cadre medicale din interiorul spitalului, acestea sustinand ca, din contra, familia s-a aflat in salonul spitalului, sub supraveghere medicala. Varianta oficialilor sustine ca femeia de 30 de ani a fost reinternata "pentru a-i putea avea in ingrijire pe cei doi copii ai sai. Unul dintre copii este si el infectat, iar celalalt este sanatos, insa a fost adus si el in spital, pentru a se afla sub ingrijirea mamei". La randul sau, medicul Adrian Streinu-Cercel a spus ca nu se stie cat timp vor ramane in spital tatal femeii si copilul sau. "Insa este sigur ca vor pleca acasa numai atunci cand nu va mai exista pericol de a imbolnavi pe altcineva", a specificat profesorul Streinu-Cercel. Tot ieri, Comitetul de Coordonare a Ministerului Sanatatii a stabilit masuri drastice de supraveghere la Institutul "Matei Bals". Acesta va intra intr-un sistem special de paza asigurata de Jandarmerie, asa cum a fost prevazut in planul de pandemie aprobat de Guvern.

 

Ciudat este ca, in contextul in care miercuri Ministerul Sanatatii linistise spiritele, sustinand ca situatia este sub control, iar femeia depistata cu AH1N1 nu mai prezenta risc de contagiozitate, iata ca a doua zi s-a dispus impanzirea spitalului cu jandarmi. In ceea ce priveste regulile pe Aeroportul "Henri Coanda", se pare ca acestea nu au fost respectate, deoarece toti pasagerii care vin din tarile cu risc (precum SUA) sunt obligati sa se prezinte la punctele sanitare si sa semneze o declaratie pe propria raspundere privind starea de sanatate.

Ministerul Sanatatii sustine insa ca femeia nu a prezentat in momentul sosirii pe aeroport vreun simptom. Ministrul Ion Bazac a precizat ca Romania nu se afla in carantina si ca niciodata o persoana nu poate fi obligata sa ramana internata sau sa se prezinte la medic in conditiile in care are simptome specifice pentru noul tip de gripa, dar este informata referitor la riscurile amanarii consultatiei. Ancheta epidemiologica in derulare a redus numarul de contacti la 22, dintre care 15 reprezinta pasagerii cursei Air France. Toti contactii vor primi concediu medical sapte zile si vor ramane la domiciliu.

» Institutul Cantacuzino, acreditat
Organizatia Mondiala a Sanatatii a acreditat Institutul Cantacuzino pentru testele de confirmare a noului virus, atat la nivel national, cat si regional, pentru noua tari din Pactul de Stabilitate, respectiv Albania, Moldova, Croatia, Serbia, Macedonia, Muntenegru, Belarus, Bulgaria si Bosnia. Toate testele sunt trimise apoi la laboratorul de la Londra, care cerceteaza tulpina virusului

 

Cum au reactionat alte tari din Europa in cazuri similare
Dupa o campanie lunga si costisitoare de alarmare a populatiei, cu privire la riscurile asociate gripei porcine, Ministerul Sanatatii a surprins marti, cand a decis externarea primului roman afectat de virusul AH1N1, inainte ca acesta sa se fi vindecat in totalitate. Cum au actionat insa alte state europene in astfel de situatii? Romania libera le-a pus aceasta intrebare oficialilor din ministerele de resort ale unor tari ca Belgia, Spania si Danemarca. Raspunsurile obtinute arata ca, pe continent, nu exista un mod universal de actiune. In unele locuri, masurile luate sunt extrem de stricte, in altele, in schimb, ceva mai relaxate.

Austria: Tratament in spital
Austria face parte din prima categorie. Singura persoana diagnosticata cu gripa porcina a fost internata in spital pana la recuperarea totala, potrivit autoritatilor sanitare austriece. "Era un caz confirmat, asa ca am hotarat sa ramana in spital pe toata perioada. Acum, in acest moment, asa vom face si cu alte eventuale cazuri. Daca numarul va creste foarte mult, e posibil sa fim nevoiti sa gasim alte solutii", a explicat Reinhild Strauss, sefa Departamentului de Boli Infectioase din Ministerul Sanatatii de la Viena. Aceasta a adaugat ca tara sa a adoptat si alte masuri pentru combatarea raspandirii virusului, precum un control riguros pe aeroport.

Belgia: Spitalizare de o saptamana
Aceasta tara tocmai a raportat al optulea caz, confirmat, de infestare cu virusul gripei porcine, iar regulile dupa care actioneaza autoritatile sunt clare si stricte. Spre deosebire de modul in care a reactionat Bucurestiul, la Bruxelles pacientii sunt externati numai dupa ce medicii atesta vindecarea totala, adica prezenta virusului e infirmata, iar persoana in cauza nu mai prezinta risc de contagiune. "Spitalizarea in acest caz dureaza intre cinci si opt zile, adica pana in momentul in care specialistii declara pacientul complet vindecat", a explicat pentru R.l. Jan Eycmans, purtatorul de cuvant al Serviciului Public Federal de Sanatate Publica din Bruxelles. Spre deosebire de Romania, care este obligata sa trimita probele prelevate de la suspectii de imbolnavire cu gripa porcina la Londra, Belgia detine propriul laborator.

 

Astfel, timpul in care prezenta virusului este sau nu semnalata se scurteaza drastic la sase, pana la 12 ore, in loc de doua sau trei zile, in cazul nostru. Mai mult, pentru a impiedica raspandirea virusului, contactarea celor din anturajul pacientului se face in aceeasi zi: "Daca rezultatul se dovedeste pozitiv, pacientul e transportat la Spitalul Saint Pierre din capitala, unde avem o unitate special amenajata. Imediat, ii sunt contactati apropiatii, familia, cei cu care au intrat recent in contact, iar medicii se deplaseaza, in aceeasi zi, la toate aceste persoane, cu medicamente antivirale care trebuie administrate preventiv", adauga oficialul belgian.

Danemarca: Pacienti izolati total acasa
In nordul Europei gestionarea gripei porcine prezinta caracteristici noi. In Danemarca, spre exemplu, primul caz a fost depistat pe data de 1 mai, la o persoana care tocmai se intorsese din SUA. Pacientul a fost imediat internat si izolat. Dupa o spitalizare de doua zile, a fost transportat cu ambulanta la domiciliu si mentinut in izolare alte cinci zile. "Perioada de izolare s-a terminat pe 7 mai. La acel moment persoana era complet vindecata. In toata aceasta perioada insa, pacientul nu a avut voie sa paraseasca domiciliul. Evident, am avut grija sa-i fie aduse toate cele necesare, eventual de catre un membru al familiei", ne-a explicat Mariei Aasoe, sefa Departamentului de Planificare Sanitara din cadrul Ministerului Sanatatii de la Copenhaga.

Spania: Decizie la nivel de regiune
Pe teritoriul Uniunii Europene, comportamentul autoritatilor difera de la tara la tara. In Spania, unde in prezent virusul a fost confirmat in 138 de cazuri, decizia internarii sau externarii unei persoane nu se ia de o autoritate centrala, cum ar fi Ministerul Sanatatii, ci de o structura locala. "Fiecare regiune este condusa de o structura medicala de sine statatoare, iar ministerul are doar rolul de coordonator. Asa ca fiecare regiune decide care pacienti trebuie sa ramana in spital si care pot fi tratati acasa", ne-a explicat Teresa Perea, sefa Departamentului de Comunicare din Ministerul Sanatatii de la Madrid. Ca si Belgia, dar spre deosebire de Romania, Spania detine propriul laborator care decide daca se confirma prezenta unui virus precum cel al gripei porcine, iar rezultatele furnizate sunt luate in considerare de Organizatia Mondiala a Sanatatii.

 

Potrivit oficialului spaniol, monitorizarea gripei porcine incepe inca din timpul calatoriei potentialilor pacienti cu avionul, unde orice stranut sau tuse conduce la izolarea pasagerului pana la aterizare. "Daca pe timpul zborului unul dintre pasageri manifesta simptomele specifice, acesta trebuie izolat. Dupa aterizare, cei din avionul respectiv nu au voie sa coboare decat dupa ce o echipa medicala preia persoana respectiva si o transporta la spital. Tot la aterizare, celorlalti pasageri li se culeg datele personale pentru ca acestia sa poata fi contactati in cazul in care persoana suspecta va fi declarata pozitiv." Teresa Perea mai sustine ca aceste masuri au fost introduse de guvern inca de la aparitia primelor cazuri din Mexic si cu mult inainte de prima manifestare a gripei porcine pe teritoriul spaniol.

Cele mai citite

Rafal Trzaskowski, primarul Varșoviei, va fi candidatul Coaliției Civice la președinția Poloniei

Rafal Trzaskowski, primarul Varşoviei, a fost anunţat ca fiind candidatul partidului Platforma Civică (PO), aflat la putere, pentru alegerile prezidenţiale din Polonia. El a...

Alertă de avalanșe pe Valea Prahovei: Salvamontiștii avertizează asupra riscurilor

Salvamontiștii din Prahova atrag atenția asupra riscului ridicat de avalanșe în zona montană, ca urmare a ninsorilor abundente din ultimele zile și a vântului...

Sondaj: 79% dintre ruși susțin încheierea unui acord de pace cu Ucraina, cel mai mare procent de la începutul conflictului

Un sondaj recent realizat de grupul de cercetare Russian Field relevă că sprijinul pentru un acord de pace între Rusia și Ucraina a atins...
Ultima oră
Pe aceeași temă