2.1 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăSpecialZiua Nationala a Picnicului

Ziua Nationala a Picnicului

Duminica, 17 mai 2009, spectacolul s-a repetat, cel mai iubit dintre presedinti deschizand larg portile, cu caldura inimii care-i bate pentru popor. Ziua portilor deschise este un moment inaltator, nu o rafuiala cu adversarii politici. Anul trecut, presedintele a facut bine ca s-a grabit sa declare 19 mai, cand poporul "si-a invins Parlamentul", Ziua portilor deschise. Zi nationala, cu vizita la Cotroceni in program. A fost o eroare ca presedintele n-a mai pomenit si acum de cotizantii "322", pentru ca se vor repezi analistii sa-l acuze ca n-a mai facut-o pentru ca se afla cu ei la guvernare. Sa vedeti cum o sa-l mai foarfece pentru declaratia de la Paris, ca este dezamagit de partenerul partidului sau la guvernare. Este o zi a solidaritatii cu presedintele, o aniversare, vizitatorii avand ocazia sa se fotografieze in salile pe care le vad la televizor, iar ghizii SPP-isti sa dea lamuriri: aici dl presedinte a semnat decretul X, aici a promulgat legea Y.

 

Cazurile de lesin de la coada au fost un semn al marelui interes al natiunii pentru locul de munca al presedintelui, locul de unde este condusa Romania. Mai exista tonomate, platite de Patriciu, care-l ataca pe seful statului, orbite de ura, care se tot intreaba de ce n-a aniversat presedintele un an de la "322" in Piata Universitatii, la fantana? Carcotasii o tin langa ca, inca de la prima intalnire din Piata, cand a vazut ostilitatea bucurestenilor, a fugit si a abandonat promisiunea de a se intalni cu ei la finele fiecarui trimestru, ca o spunea cu atata vehementa incat s-a crezut ca nu va rata intalnirea trimestriala din Piata Universitatii. Doar nu trebuia sa ne imaginam ca Piata Universitatii este singurul loc unde dl Basescu va avea ceva de spus. Daca si-ar fi respectat promisiunea cu Piata Universitatii, s-ar fi vazut cum paleste in popularitate, ceea ce ar fi insemnat un mesaj nu tocmai bun de trimis electoratului din tara. Oriunde s-ar duce poate face baie de multime, asa ca poate evita Piata Universitatii.

 

Reputatia facuta praf in Piata Universitatii s-ar propaga, ca o viitura, si in tara. Cei 45.000 de vizitatori de anul acesta n-au venit doar sa participe la bucuria presedintelui, denumita si "zi a romanilor"; au avut si un bonus: au vazut si elicopterul. Doar unul dintre vizitatori zicea anul trecut ca asteapta sa vada ce-a facut presedintele pentru tara, nu Palatul Cotroceni. Dupa intalnirea din acest an ne asteptam ca la baile de multime romanii sa-i transmita presedintelui un mesaj de imbarbatare: "Nu va lasati, dle presedinte, sa mai candidati, ca nu aveti egal". Cum spuneam, o vizita in Parcul Cotroceni este ca un picnic. Picnicul ii face pe unii sa se simta entuziasmati, in plus, fug si de betoanele cartierelor. Chiar si fara gratar, atmosfera este relaxanta, familiara, romantica. Daca picnicul se transforma in petrecere cu bere si manele, asta tine de temperamentul fiecaruia.

 

Adevaratii picnicosi stau la coada trei ore, ca la sfintele moaste, si pentru aleile umbrite ale Cotrocenilor, dar mai ales sa vada "unde se iau deciziile". Are dreptate dl presedinte cand declara ca doreste sa instaleze deschiderea portilor "ca traditie".
Anul acesta am putea decreta Ziua Nationala a Picnicului, in ciuda celor care sustin ca la noi nu se cultiva initiativa, munca, aptitudinea, zbaterea, ci distractia. "Cum ati petrecut?" – este intrebat romanul. "Misto" – vine raspunsul firesc. Sau "a fost cool". Vom inregistra si intrebari pe toate canalele: Care sunt cele mai tari petreceri? Pana si reclamele s-au adaptat cerintelor, cu indemnuri clare: "Te provocam la mai multa distractie". Buna pentru revigorarea turismului si a vanzarilor. Pentru iesirea din criza. si ce daca presedintele ii indeamna pe romani la petreceri, la picnic? Inca din primii sai ani de presedintie s-a adaptat alegatorilor, a stat cu ei printre gratare si bere, a dansat cu ei pe ritmuri de manele. Un presedinte langa popor si pentru popor.

Saptamana trecuta, dl presedinte a declarat ca daca Romania va intra in derapaj nu va mai candida ("adversarul meu este criza"). Dupa ce Ambasada Austriei a recunoscut scrisoarea pierduta, suntem convinsi ca dl Boc este candidatul de rezerva al PDL, dar n-ar fi bine ca dl presedinte sa nu mai candideze. Ar trebui sa se afle in fiecare zi in campanie electorala, sa stranga maini si sa sarute gospodine si bebelusi. Candidatura sa poate ramane un suspans pana in septembrie, ceea ce va face lupta mai interesanta. O criza nu impune neaparat si renuntarea la placerile de pana acum. si nici mai scurte si mai putine. Deveniti europeni, am dovedit ca suntem mai tari decat propriul Parlament, atunci de ce sa ne multumim cu mai putin, sa fim cumpatati? Placerile in exces nu vatameaza bugetele, de ce  ii tot trag unii cu indiguirea lor, ca doar nu acestea imping tara in derapaj.

 

Zicerea ca daca vrei sa faci avut pe cineva trebuie sa-i iei din dorinte este buna pentru antibasescieni. Face bine dl presedinte ca incurajeaza sarbatoririle localitatilor, unde se va duce cu placere. "Zilele", aniversarile si parangheliile inseamna dorintele romanilor si trebuie respectate. De ce ar lipsi dl presedinte chiar si de la sarbatoarea paparudelor sau Ziua Nationala a Clopului? La sarbatoriri, romanii se recunosc in presedinte si e bine. Inteleg foarte bine mesajele acestuia, pentru ca ii lasa cu gura cascata, cu declaratii la obiect. Asadar, de aici inainte vom sarbatori ziua de 19 mai in duminica apropiata de aceasta data. Adica poporul va sarbatori Victoria asupra Parlamentului, chiar daca a fost ales de popor. Dl Boc ne-a asigurat ca scaderea brusca a PIB cu 6,4% este temporara, Romania nu va fi in derapaj.

 

Asa ca durerea crizei economice, odata trecuta, devine placere. Placerea de a mai candida o data. Si chiar daca dl Basescu nu va mai candida, trebuie sa se tina de programul de participare la sarbatorirea localitatilor, pentru ca da incredere populatiei sa treaca mai usor criza, cu minimum de daune. Iar in septembrie am putea decreta "Ziua Depasirii Crizei". Asa-l vrem pe presedinte, sa se certe cu Guvernul, cu Justitia, cu Parlamentul, cu presa, sa nu se mai lase jignit si umilit.

Cele mai citite

Renașterea lui De Gea! Cel mai bun portar din Serie A după un an fără echipă

David de Gea (34 de ani) a revenit spectaculos în fotbalul de elită după un an de pauză. Spaniolul, concediat în 2023 de Manchester...

Guvernul va reduce prin OUG cheltuielile bugetare cu 19 miliarde de lei

Premierul Marcel Ciolacu a coordonat, sâmbătă, consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale şi economice şi a pachetului bugetar pentru anul 2025, care au avut...

Renașterea lui De Gea! Cel mai bun portar din Serie A după un an fără echipă

David de Gea (34 de ani) a revenit spectaculos în fotbalul de elită după un an de pauză. Spaniolul, concediat în 2023 de Manchester...
Ultima oră
Pe aceeași temă