Romania da anul acesta un examen extrem de important: cel de maturitate sociala. Modul in care va fi votata in final legea salarizarii unice ne va spune daca 20 de ani de libertate ne-au fost de-ajuns pentru a evolua intr-o comunitate sau mai avem nevoie de timp pentru a depasi stadiul de societate feudala in care ne-au coborat nu doar comunismul, dar si spoiala de capitalism pe care am pus-o in loc. Legea care reglementeaza salariile din sistemul public ar trebui sa impuna democratia si pe statele de plata. Principiul este foarte simplu: oameni cu pregatire egala, cu functii sociale si responsabilitati apropiate, cu vechime si experienta similare ar trebui sa fie remunerati cu salarii egale sau macar apropiate. Un exemplu concret a si reiesit din discutiile Guvern-sindicate care se poarta zilele acestea. Medic primar = conferentiar universitar = capitan = consilier superior in minister = artist liric de opera.
Chiar daca aceste echivalente par mecanice si un pic fortate, ele sunt oricum mult mai echitabile decat legea junglei care domneste acum printre salariatii statului. Cu anumite nuantari care trebuie sa se regaseasca in textul final, legea ar putea multumi pe toata lumea. Dar nu va fi asa. Daca rezolvarea ar fi fost atat de simpla, legea salarizarii unice nu ar fi fost amanata de zeci de ori pana acum, pasata de la o guvernare la alta ca o grenada dezamorsata, mai temuta chiar decat Legea deconspirarii arhivelor Securitatii. Cei ce au pus presiune pe partide ca aceasta lege sa nu fie niciodata adoptata sunt aceiasi care au tinut in ultimii 60 de ani Romania impartita in doua tari. Romania amaratilor si Romania privilegiatilor. Ultima categorie este alcatuita din castele pe care s-au bazat toate regimurile de la Petru Groza incoace: magistratii, in special judecatorii, politistii si tot aparatul Ministerului de Interne, angajatii serviciilor secrete si cei ai Ministerului de Externe, plus grupurile de rasfatati, angajati ai monopolurilor economice detinute de stat.
Sunt cei ce au castigat bine intotdeauna, chiar si atunci cand statul era falit. Cei care au fost scutiti de mizeriile cotidiene ale vietii intr-o tara saracita cu buna stiinta, in schimbul serviciilor pe care le-au facut puterii. Cei care castiga acum de zeci de ori mai mult decat un profesor de scoala sau un medic de comuna, desi contributia lor la binele comunitatii nu justifica nici pe sfert o asemenea disproportie. Sunt minoritatea vicleana care s-a salvat pe spatele majoritatii pacalite.
A sosit insa vremea ca aceasta separare a societatii in smecheri si fraieri sa inceteze. Ne costa pe toti prea mult. Chiar si pe cei care sunt foarte incantati ca au prins un loc mai in fata la imparteala bugetara si primesc salarii mai mari, in detrimentul altor categorii de bugetari. De ce? Oare chiar nu isi dau seama judecatorii ca salariile mici pe care le primesc profesorii garanteaza proasta educatie a copiilor lor? si ca pseudo-chenzina medicilor garanteaza ca nu vor avea parte niciodata de tratament ca la carte in spitale?
Continuand sa dam salarii de mizerie medicilor si profesorilor, vom ramane pe veci sclavii spagii strecurate in buzunarul halatului si ai meditatiilor platite. Implicit, nu vom scapa niciodata de scoala facuta de mantuiala la orele de curs si nici de servicii de batjocura primite in clinicile de stat. Pentru ca nici profesorii, nici medicii, nici functionarii nu isi vor da silinta nici de acum inainte decat daca vom continua sa ii platim in plus fata de ce le da statul.
In final, privilegiatii Romaniei tot ajung sa cedeze o parte din veniturile lor catre dezmostenitii bugetului. Numai ca o fac furandu-si singuri caciula, dar si pervertind intreg angrenajul social. Redistribuirea veniturilor nu se face transparent, pe principii sanatoase, ci pe sub masa, prin practici ilegale, care valideaza coruptia ca pe un mod de viata.
Aceasta aberatie profunda pe care este cladita Romania de azi trebuie rezolvata de legea salarizarii unice. Ea trebuie sa puna intr-o corelatie justa toate veniturile platite din banul public. Insa, pentru a avea succes, legea trebuie adoptata ignorand tipetele revoltate ale tuturor castelor care au ajuns sa creada ca tara se invarte in jurul lor.
Daca vor sa-si dovedeasca superioritatea, stalpii societatii trebuie sa ne demonstreze ca sunt primii care inteleg un adevar fundamental: nu exista solutii de salvare individuale sau de grup. Exista numai solutii de salvare colectiva. Vom trai cu adevarat mai bine doar cand si cel mai amarat dintre noi va avea parte de un minim confort.