Mutatiile prin care virusul HIV se ascunde de sistemul imunitar au totusi un avantaj, oricat de cinica ar parea aceasta afirmatie. Este vorba de scaderea capacitatii virusului care provoaca SIDA de a se multiplica. Cel putin aceasta este concluzia unui grup de cercetatori care a realizat un studiu pe aceasta tema, publicat in ultimul numar al revistei "Journal of Experimental Medicine".
Potrivit expertilor, in momentul in care HIV infecteaza o celula, un complex de proteine denumite HLA (acronimul de la "human leukocyte antigen") alerteaza celulele T, care, la randul lor, se mobilizeaza si incep atacul asupra fragmentelor virusului care patrund in organism. Dar, specialistii sustin ca oamenii au tipuri diferite de HLA pentru controlul infectiilor (de pilda, persoanele in al caror sistem imunitar exista tipul HLA-B*5703 reusesc mult mai bine si mai rapid sa controleze si sa anihileze focarul infectios). Cu toate acestea, se pare ca virusul HIV este unul dintre cele mai "sirete", si asta pentru ca reuseste sa produca mutatii in cazul a trei aminoacizi, trimitandu-i la "inaintare" ca momeala pentru limfocitele T, considerate gardienii sistemului imunitar. Prin aceasta "strategie", virusul reuseste adesea sa pacaleasca organismul, devenind invizibil pentru sistemul imunitar.
Conform unei noi lucrari publicate de profesorul Hayley Crawford de la University of Oxford, aceasta strategie de a se face invizibil presupune si "sacrificii" pentru virusul HIV, o scadere de 20 de ori a ritmului de multiplicare in organism, un avantaj care ar trebui folosit din plin in strategiile terapeutice.
Recent, cercetatorii au studiat cazul unui cuplu din Zambia (Africa) care erau infectati cu virusul HIV. Unul dintre parteneri detinea HLA-B*5703, spre deosebire de cealalta persoana, care a fost mult mai rapid infectata cu virusul HIV, iar manifestarile clinice au fost mult mai puternice. In concluzie, specialistii sugereaza ca in realizarea vaccinurilor ar trebui sa se tina cont pe viitor de capacitatea celulelor T de a raspunde la diferite tipuri de infectii virale si, in cazul HIV, de a reusi sa combata mutatiile periculoase ale acestui virus.
HIV este virusul care produce Sindromul Imunodeficientei Dobandite (SIDA). De fapt, acest termen denumeste doua virusuri inrudite, din categoria retrovirusurilor, HIV-1 si HIV-2, care cauzeaza la om sindromul imunodeficientei dobandite (SIDA). Apartinand retrovirusurilor, nu poate fi indepartat complet din organism pentru ca acest tip de virusuri are capacitatea de a-si inscrie codul in codul genetic al celulei gazda. O infectare cu HIV duce dupa o perioada lunga de incubare, de ani, chiar zeci de ani, la declansarea bolii SIDA.
Virusul HIV (HIV) se transmite prin sange, sperma, secretii genitale, lichid cefalo-rahidian (LCR) si lapte matern. Ca poarta de intrare pot functiona rani proaspete, sangerande din mucoasa (oculara, bucala, vaginala, anala) sau rani nevindecate sau insuficient protejate de pe oricare parte a pielii corpului. Caile de transmitere cele mai frecvente sunt cele vaginale sau anale datorate nefolosirii prezervativelor si practicii sexuale orale. La toxicomani folosirea in comun a acelor de seringa poate fi, de asemenea, un mod de transmitere prin consumul de droguri pe cale intravenoasa. Grupul homosexualilor este considerat ca fiind un grup de risc, din cauza schimbului des de parteneri si a contactului sexual anal. Gradul de risc depinde direct de concentratia de virusi din secretia vaginala, sperma sau sange.
Riscul de transmitere HIV de la mama la fat intrauterin sau la nastere in travaliu este considerat ca fiind de 10-30%. In cazul mamelor infectate se poate reduce acest risc la 2% prin administrare de medicamente antiretrovirale, nastere prin operatie cezariana si evitarea alaptarii. Cercetarile ultimilor ani au aratat ca se poate exclude transmiterea prin secretia oculara (lacrimi), bucala si prin transpiratie, pentru ca concentratia de HIV nu este destul de mare pentru o infectare, la fel ca transmiterea pe calea aerului prin aerul expirat, o cale des intalnita la alte afectiuni virale.
Infectarea printr-un contact accidental cu HIV poate fi prevenit cu succes prin profilaxia postexpunere care dureaza 28 de zile si se poate incepe 2 ore dupa contact. Prima doza medicamentoasa trebuie administrata in primele 24 de ore in cazul intepaturilor sau 72 de ore in cazul contactului cu mucoase genitale. Conform stasticilor, un contact sexual neprotejat cu un partener seropozitiv, comporta un risc de 0,05-0,15 % la femei si 0,03-5,6% la barbati.
Multe persoane nu prezinta nici un simptom in perioada imediat urmatoare infectarii cu HIV. Unii insa prezinta manifestari asemanatoare gripei care apare la 1-2 luni dupa expunerea la virus. Acestia pot suferi de dureri de cap, febra, stare generala proasta si marirea ganglionilor. Aceste simptome dispar de obicei in interval de cca. o saptamana pana la o luna si sunt foarte des gresit interpretate drept alta infectie virala. Simptomele mai persistente sau mai severe pot sa nu apara timp de zece sau mai multi ani dupa patrunderea HIV in organismul adult, si timp de doi ani la copiii nascuti cu infectie HIV.
SIDA (Sindromul de Imunodeficienta Dobandita) a fost raportata pentru prima data in SUA in 1981 in Los Angeles si New York, la un grup de barbati la care s-a produs o epidemie de pneumonie cu Pneumocystis Carinii si sarcom Kaposi, in conditiile unei aparente stari de sanatate. Ulterior, SIDA a luat proportiile unei epidemii mondiale majore. In urma cu cateva luni, cercetatorii americani de la Universitatea de Medicina din Texas au anuntat descoperirea asa-numitului "calcai al lui Ahile" in armura virusului imunodeficientei umane. Este vorba de aminoacidul 421-433 aflat in structura proteinei gp120, conform limbajului de specialitate. Punctul slab al agentului patogen a fost insa descoperit dupa mai bine de 25 de ani de cercetari si acest aminoacid se afla, in prezent, sub atenta observatie a specialistilor in patologie.
