3.5 C
București
duminică, 12 ianuarie 2025
AcasăSpecialTopul mondial al celor mai incredibile pacaleli de 1 aprilie

Topul mondial al celor mai incredibile pacaleli de 1 aprilie

» Originea Zilei pacalelilor nu este cunoscuta. Ipoteza cea mai plauzibila este ca obiceiul ar veni din lumea francofona.

Obiceiul zilei pacalelilor s-a raspandit atat de mult de-a lungul secolului XX, incat astazi pare de mirare ca unii inca se mai lasa pacaliti. Cu toate astea, an dupa an, un mare numar de oameni continua sa cada in capcane grotesti sau sunt gata sa creada cele mai fanteziste stiri transmise de radio si TV ori publicate in acea zi in ziare. Presa face uneori dovada unei infinite inventivitati in a croi povesti neverosimile, care sunt de obicei demascate a doua zi. Este greu de stabilit un palmares, dar e posibil ca medalia credulitatii sa trebuiasca sa le fie acordata acelor belgieni care au postat mesaje de indignare si protest pe site-ul celui mai mare provider de internet din Belgia, Skynet, care pe 1 aprilie 2006 a anuntat, in cele trei limbi nationale, ca date fiind tensiunile crescande dintre flamanzi si valoni, umorul in public va fi interzis prin lege.

 

Specialistii ar putea insa argumenta ca marele premiu le-ar reveni de fapt americanilor care in 1998 au crezut anuntul publicat de catre lantul de restaurante fast food Burger King, prin care se facea cunoscuta lansarea unui hamburger pentru stangaci, conceput astfel incat ingredientele sa curga numai spre dreapta. (Ulterior, unii clienti au fost chiar auziti comandand: "Un hamburger normal, pentru dreptaci, va rog!".) Se poate insa argumenta ca nimeni nu a depasit inventivitatea BBC-ului, care pe 1 aprilie 1957 a difuzat un reportaj in care puteau fi vazuti elvetieni care culegeau recolta de spaghetti, excelenta in acel an. Asa cum putea fi prevazut, multi telespectatori au telefonat intreband cum ar putea obtine si ei seminte pentru un arbore de spaghetti.

BBC-ul si-a depasit insa performanta anul trecut, difuzand un reportaj despre migratia anuala a pinguinilor zburatori din Antarctica pana in jungla amazoniana.
Originea Zilei pacalelilor nu este cunoscuta, cu toate ca internetul si ziarele sunt pline de teorii care de care mai nefondate. Ipoteza cea mai plauzibila este ca obiceiul ar veni din lumea francofona. Franta, precum si Canada, Belgia si Elvetia, in partile lor francofone, sunt singurele care poseda un ritual elaborat in jurul a ceea ce se numeste "poisson d’avril", "peste de aprilie". In aceasta zi, copiii se straduiesc sa prinda pe spatele adultilor sau al altor copii pesti din hartie sau carton, pe care victimele nebanuitoare ii poarta pe strada. "Pestele de aprilie" este, de altfel, sub influenta franceza, denumirea pacalelilor de 1 aprilie in alte tari care vorbesc limbi neo-latine, Italia, Portugalia si Spania. Tot din Franta si-au luat olandezii si flamanzii ziua lor a "pestelui de aprilie", "Aprilvis".

 

Rusii, in schimb, au importat obiceiul sub influenta britanica, numele rus al acelei zile fiind, ca in engleza, "Ziua prostilor". Deseori, obiceiul poate duce chiar la crude derive: astfel, in Flandra copiii cauta sa se incuie in casa in aceasta zi sau mai degraba sa-si incuie parintii afara, indiferent de vreme (in Flandra in general ploioasa), parintii trebuind sa-si negocieze reprimirea in casa prin umile promisiuni de dulciuri si cadouri extravagante.

PACALELI ATIPICE
In Spania, denumirea zilei – "peste de aprilie", "pescado de abril" – a venit recent din Franta, intrucat spaniolii, ca si sud-americanii hispanofoni, nu cunosc obiceiul farselor pe 1 aprilie, ci au propria lor zi a pacalelilor, pe 28 decembrie. In acea "Dia de los Santos Inocentes" ("Masacrul Inocentilor" sau "Uciderea Pruncilor") se sarbatoreste fuga in Egipt si salvarea Pruncului Iisus, considerandu-se ca Maria si Iosif l-au salvat pe viitorul Mesia printr-un siretlic.

In restul Occidentului, raspandirea atat de larga a Zilei pacalelilor si competitia presei in a publica in acea zi stiri dintre cele mai neverosimile au produs deseori un efect contrar: multi oameni tind sa fie sceptici fata de ce citesc in ziar sau aud la radio pe 1 aprilie. Asa s-a intamplat in1984, cand extraordinarul interpret de muzica soul Marvin Gaye a fost impuscat mortal de catre propriul tata. stirea suna a pacaleala, cu atat mai mult cu cat fanii stiau ca ziua de nastere a idolului lor era 2 aprilie… Cum era sa-l impuste tatal sau in ajunul aniversarii?
Si totusi era adevarat…

Dan Alexe
Dan Alexe
Dan Alexe, corespondent Bruxelles
Cele mai citite

OMV Petrom anunță disponibilizări colective: 184 de angajați vizați, începând cu februarie 2025

Această decizie vine pe fondul unui context economic dificil, care a generat deja valuri de concedieri în mai multe sectoare Compania OMV Petrom a notificat...

Criza energetică din Transnistria: între strategia Kremlinului și oportunitățile geopolitice pentru Ucraina

Centralele termice sunt aproape de colaps, iar penele de curent sunt tot mai frecvente, ajungând până la opt ore pe zi Editorialistul Serghii Sydorenko scrie...

Vremea s-a răcit în toată țara: temperaturile au scăzut semnificativ, ger și viscol la munte

Temperaturile rămân scăzute până la mijlocul săptămânii viitoare, cu valori nocturne între -10 și 0 grade Temperaturile au scăzut brusc în întreaga țară, maximele zilei...
Ultima oră
Pe aceeași temă