8.8 C
București
joi, 9 ianuarie 2025
AcasăGDPRSange sintetic, in premiera in Marea Britanie

Sange sintetic, in premiera in Marea Britanie

Oamenii de stiinta din Marea Britanie doresc sa fie primii din lume care vor produce o cantitate nelimitata de sange uman sintetic din celule stem embrionice, raspunzand necesitatilor urgente de transfuzie cu sange neinfectat, scrie cotidianul britanic The Independent, citat de Agerpres.

Un important proiect de cercetare va fi anuntat saptamana aceasta, urmand sa culmineze peste trei ani cu primele transfuzii asupra unor voluntari umani de sange sintetic, creat din celule stem prelevate de la embrioni rezultati in urma fertilizarii in vitro. Acest tip de sange ar putea ajuta la salvarea vietilor oricaror persoane, de la victime ale accidentelor rutiere pana la soldatii raniti pe front, revolutionand procesul de transfuzie, care acum se bazeaza pe o retea de donatori umani pentru a avea in permanenta o rezerva de sange proaspat.

Proiectul in valoare de mai multe milioane de lire, in care sunt implicate departamentul pentru Sange si Transplant al Serviciului National britanic de Sanatate, Serviciul Scotian National pentru Transfuzie de sange si Trustul Wellcome, cea mai mare fundatie caritabila pentru cercetare medicala din lume, poarta semnificatia faptului ca Marea Britanie va trece in fruntea cursei globale pentru producere de sange din celule stem embrionice. Cercetatorii vor testa embrionii umani ramasi in urma tratamentelor de fertilizare in vitro pentru a-i gasi pe cei care sunt programati genetic astfel incat sa dezvolte grupa sanguina O-negativ, care este grupa universala a donatorilor de sange, putand fi transfuzata oricui fara a exista pericolul de a fi respinsa de organism.

Aceasta grupa de sange este relativ rara, putand fi gasita la aproximativ 7 la suta din populatie, insa ea ar putea fi produsa in cantitati nelimitate din celule stem embrionice, datorita capacitatii lor de a se multiplica la infinit in laborator.

Telul cercetarilor este de a stimula celulele stem embrionice pentru ca acestea sa se transforme in celule rosii mature, purtatoare de oxigen, folosibile in cazurile urgente de transfuzie. Un asemenea tip de sange ar prezenta avantajul de a nu purta riscul unei infectii cu virusuri precum HIV sau hepatita, sau cu forma umana a bolii vacii nebune. Armata, in mod deosebit, are nevoie de o rezerva constanta de sange proaspat, universal utilizabil, pentru situatiile in care, in contextul luptelor intense, rezerva oferita de donatori se epuizeaza repede.

Insa crearea de sange pe baza celulelor stem ale embrionilor IVF va ridica probleme de etica, existand voci care isi exprima nemultumirea fata de ideea distrugerii embrionilor pentru a se obtine celule stem. De asemenea, se ridica provocatoarea intrebare filosofica daca sangele sintetic va proveni de la o fiinta umana care nu va fi existat niciodata. Teoretic, un singur embrion ar putea satisface necesitatea de sange pentru o tara intreaga.

Se presupune ca Trustul Wellcome ar fi promis pentru acest proiect o suma de 3 milioane de lire sterline, restul fondurilor urmand sa vina din partea serviciilor pentru tranfuzie a sangelui din Scotia, Anglia si Wales. Se crede, de asemenea, ca si guvernul irlandez este implicat. Un purtator de cuvant al Trustului Wellcome a declarat ca inca sunt dezbatute o serie de aspecte legale complicate, insa ca un anunt privitor la concluziile discutiilor dintre toate partile implicate va fi facut, cel mai probabil, in saptamana ce urmeaza.

Proiectul va fi condus de profesorul Marc Turner, de la Universitatea din Edinburgh, care este si director al Serviciului Scotian National pentru Transfuzii de Sange. La cercetare, realizata prin colaborarea mai multor centre de studiu, vor participa, probabil, si oameni de stiinta din cadrul Centrului pentru Medicina Regeneratoare al Consiliului pentru Cercetare al Universitatii din Edinburgh, precum si din cadrul Roslin Cells, compania care a fost creata din Institutul Roslin, unde a fost clonata oaia Dolly, in anul 1996.

Oamenii de stiinta din alte tari, in mod special din Suedia, Franta si Australia, au lucrat si ei la proiecte pentru crearea sangelui sintetic din celule stem embrionice. Anul trecut, o echipa a companiei americane pentru biotehnologie, Advanced Cell Technology, a anuntat ca a reusit sa creeze miliarde de celule sanguine rosii functionale din celule stem embrionice. Insa demersurile facute in SUA au fost afectate de probleme legate de fonduri, ce dateaza inca din vremea interdictiei asupra cercetarilor pe celulele stem, din timpul administratiei Bush. Intre timp, presedintele Barack Obama a schimbat respectiva politica.

Cele mai citite

Maya Joint, noua stea a tenisului australian! Tânăra de 18 ani poate produce primul șoc la Australian Open

Maya Joint, tânăra de 18 ani din Australia, a atras atenția întregii lumi a tenisului prin parcursul său excelent la turneul WTA 250 de...

Jose Mourinho, dorit în Premier League: Everton îi pregătește o ofertă

Jose Mourinho, în prezent antrenor la Fenerbahce, ar putea reveni în Premier League, fiind dorit de Everton pentru a prelua echipa aflată în dificultate. ...

Eșarfele și cultura: cum sunt purtate eșarfele în diferite colțuri ale lumii

Eșarfele sunt mult mai mult decât simple accesorii vestimentare; ele reprezintă simboluri culturale, tradiții și identități naționale în diverse colțuri ale lumii. De-a...
Ultima oră
Pe aceeași temă