Acum cativa ani, Mircea Cartarescu a pus intrebarea generala intr-o carte intitulata "De ce iubim femeile?". Acum, scena politica ne da ocazia sa ii raspundem din perspectiva spatiului public. Deunazi, am primit o circulara de la o prietena care lucra candva la Banca Mondiala, iar acum a devenit coach personal. Se intitula "Viata ta in corp de femeie!" si vindea servicii de coaching, dezvoltare personala si de cariera. Marturisesc ca titlul m-a intrigat – caci m-a facut sa-mi reamintesc cum, de fapt, viata umana este una singura, declinata in varii combinatii de gen, rasa, etnie, religie, plus alte atribute personale cum ar fi inaltime, culoare de par, greutate etc. Iar ceea ce noi consideram a fi calitati "intrinsece" si imuabile ale unei fiinte sunt, de fapt, doar constructii sociale si culturale. Gandim in paradigma de gen, ca si cum acesta ar fi un lucru fix dat de natura, mai curand, decat indeosebi o constructie sociala data de cultura si transmisa prin educatie.
Si atunci, totusi, daca totul este doar o constructie sociala, de ce ar trebui sa "iubim femeile" in mod special, si mai ales in viata publica? Daca totul este un produs al vointei colective de a numi entitati sau diverse obiecte, pentru a le clasa mai usor – flori, elefanti, femei, barbati –, de ce atribuim calitati speciale faptului de a fi femeie? Literatura de specialitate, mai ales in Statele Unite, are un raspuns destul de clar: pentru ca, in maniera noastra de a clasa diferit oamenii-femei de oamenii-barbati, in cursul a zeci de generatii am educat oamenii-femei in mod particular, diferit de ceilalti. Pare un loc comun acum sa afirmi ca psihologia feminina este diferita de cea masculina: ambitie si competitie la barbati vs. relatii si armonie la femei.
Mai putin discutat este faptul ca femeile au si o etica speciala – adica vad altfel decat barbatii diferenta intre bine si rau. Aceasta diferenta intre etica masculina si cea feminina a fost una dintre marile teme de dezbatere, in deceniile trecute, in Occident. E oare adevarat ca femeile favorizeaza armonia, consensul, onestitatea si buna intelegere, pe cand barbatii sunt acaparatori, orgoliosi, individualisti, competitivi si apucatori? Nu stiu sa raspund la aceasta intrebare si, oricum, raspunsul cel mai sanatos ar fi: depinde de la caz la caz. Dar cazurile agregate in statistici oficiale, care claseaza tarile – cu barbati si femei deopotriva – ofera un tablou interesant.
Sa luam, spre exemplu, onestitatea: indexul global de coruptie pentru 2008 claseaza cele mai putin corupte tari din lume astfel: 1. Danemarca; 2. Noua Zeelanda; 3. Suedia; 4. Singapore; 5. Finlanda; 6. Elvetia; 7. Islanda; 8. Olanda etc. In acest index, Romania ocupa locul 70, intre 180 si ceva de tari. Nu este atat de grav pe cat pare vazut din interior, dar nici bine nu este. Un alt index, cel al dezvoltarii umane – care stipuleaza ca o viata buna nu este doar una de abundenta materiala si crestere economica, ci, de asemenea, una traita cu sanatate si acces la cunostinte prin educatie –, arata urmatorul clasament intre tari:
1. Islanda (inainte de criza); 2. Norvegia; 3. Canada; 4. Australia; 5 Irlanda; 6. Olanda; 7. Suedia etc., urmate de Danemarca, Noua Zeelanda, Elvetia, Finlanda, printre primele clasate. Romania e pe pozitia 62, datorita mai ales alfabetizarii masive mostenite de la sistemul comunist.
Si acum, poanta: indexul din 2008 care claseaza tarile in functie de proportia femeilor in viata politica arata astfel: 1. Norvegia; 2. Finlanda; 3. Suedia; 4. Islanda; 5. Noua Zeelanda etc. In acest clasament Romania ocupa tot pozitia 70, mult dupa Filipine, Mozambic, Sri Lanka, Lesoto, Trinidad si chiar… Moldova!
Ce se poate intelege din acest tablou? E simplu: pentru ca noi, femeile, nu ne implicam suficient in viata publica, traim o viata care oscileaza intre rangul 62 si 70 intre tarile lumii! Poate nu pare "horror" comparat cu negura din care venim inainte de 1989, dar nici la inaltimea nasului si a aerelor noastre nu este! Cu alte cuvinte, Romania, a saptea tara ca marime in Europa, este abia a 70-a in lume ca nivel de trai si bunastare. Nu va surprinde cum putem extrapola ca altele sunt etica publica si calitatea vietii politice – producatoare de bunastare – in acele tari in care mai multe femei (daca nu chiar "femeile" sau macar etica feminina) sunt la putere!? Pe scurt, cred ca ar trebui sa iubim (mai mult) femeile in viata publica, deoarece cu ele la putere ducem cu totii o viata mai buna! Ele se preocupa mai temeinic de soarta celor din jur, de ziua de maine (planificand pentru ea), in loc sa se preocupe doar de ceea ce castiga azi, indiferent de costurile acestui castig. Morala, doamnelor, sa ne implicam mai multe (si mai mult) in viata publica! si sa nu asteptam pentru asta sa ne invite barbatii, caci puterea nu se da, se ia! In acest inceput de primavara electorala, chiar daca vorbim de alegeri care vor influenta mai curand bunastarea Europei decat pe cea particulara a Romaniei, faptul ca a avea mai multe femei mai temeinic implicate in viata publica contribuie la mai mult belsug este ceea ce doream sa demonstrez.
Dr. Sandra Pralong este analist si consultant pe probleme de dezvoltare internationala
