Viteza de reactie a unei persoane este un indicator mult mai bun de evaluare a sperantei sale de viata decat tensiunea arteriala, greutatea sau activitatea fizica – au descoperit oamenii de stiinta, citati de presa brutanica.
Astfel, barbatii si femeile cu viteza mica de reactie la diversi stimuli risca de doua ori mai mult sa moara prematur fata de cei cu viteza mare de reactie.
Cercetator de la Universitatea Edinburgh si de la Medical Research Council din Glasgow au urmarit timp de 20 de ani un esantion de 7.414 britanici intr-un studiu care pare sa confirme zicala "minte sanatoasa inseamna un corp sanatos".
Cercetatorii sugereaza ca viteaza de reactie a oamenilor reprezinta o masura a inteligentei lor, care, la randul ei, este un indicator al integritatii lor corporale.
Studiul, publicat saptamana trecuta, este primul de acest gen, care leaga viteza de reactie de mortalitate, comparand rezultatele cu cele legate de factori de risc precum fumatul sau alcoolismul.
Autorii spun ca exista tot mai multe indicii ca persoanele cu IQ-ul mai ridicat au tendinta de a trai mai mult si mai sanatos.
Cei 7414 voluntari din studiu au fost urmariti inca din anii ’80, cand vitezele lor de reactie au fost masurate cu un dispozitiv electronic format dintr-un ecran si cinci butoane numerotate. Subiectii trebuiau sa apese butonul corespunzator numarului ce aparea pe ecran. Timpul de reactie era masurat in mai multe randuri, iar apoi se calcula o medie.
Intre timp, din numarul total, 1.289 persoane au murit, din care 568 de boli de inima.
Cercetatorii au comparat vitezele de reactie, daca subiectii fumau sau nu, greutatea si alti factori ce influentau vietile subiectilor.
Rezultatele au aratat ca persoanele cu viteza de reactie scazuta au inregistrat un risc de 2,6 ori mai mare de a muri prematuri din diverse motive. Fumatul a fost unicul factor cu risc mai mare, respectiv de 3,03 ori mai mare.
Exercitiile fizice, tensiunea arteriala, pulsul, consumul de alcool, obezitatea toate acestea au un efect mai scazut asupra duratei de viata decat viteza de reactie.
Cercetatorii au explicat eceste rezultate prin faptul ca "viteza de reactie ar putea reprezenta o masura a vitezei creierului de a procesa informatiile", iar aceasta ar putea fi un indicator de integritate a intregului sistem vital. "In acest fel, vitezele scazute de reactie ar putea indica o functionare fiziologica precara, ceea ce ar putea fi legat de o moarte prematura", au conchis oamenii de stiinta britanici.