Cresterea economica pe care am simtit-o in ultimii ani a venit dintr-o singura sursa: economia privata. Acolo s-a creat plusvaloare, acolo s-a inregistrat profit, acolo au crescut salariile, de acolo au venit banii, din ce in ce mai multi, pe care statul i-a cheltuit. Din ce in ce mai prost.
Astazi, economia privata se sufoca. Sunt putine companiile in care discutiile relaxate despre maximizarea profitului nu au fost inlocuite de sedinte tensionate in care se vorbeste doar despre diminuarea pierderilor. si nici unul dintre liderii statului nu pare sa fie constient ca si Romania a intrat in criza si ca inactiunea ar putea sa ne dea inapoi cu ani buni.
Economia privata, dupa cum ne amintim prea bine, nu s-a impus usor. Am pierdut aproape zece ani pe mana unei clase politice dominate de nostalgici si prosti. Oameni care au dat drumul la privatizare doar cand au priceput (si cati ani le-a trebuit!) ca e totusi mai profitabil sa iei spaga cateva milioane de euro vanzand pe sub mana o fabrica decat sa iti aduca directorul in portbagaj o damigeana de vin si juma’ de porc.
Chiar si dupa ce au descoperit ca se poate trai mai bine de pe urma capitalismului, activistii crescuti pe holurile Comitetului de stat al planificarii au continuat sa tina economia privata in lant, ca pe un animal ciudat, despre care stiau ca nu vor invata niciodata sa-l domesticeasca. Intocmai cum un babuin poate calari o vreme un cal, insa nu este suficient de inteligent nici pentru a avea grija de el, nici pentru a-l face sa alerge la curse, asa si administratia romaneasca, politica si birocratica, a beneficiat de pe urma intreprinderilor private, dar nu a fost in stare sa le creeze conditiile pentru ca ele sa isi atinga potentialul maxim. De la lucrurile marunte pana la cele sofisticate, statul a continuat sa-si bata joc de economia privata si sa ii trateze pe antreprenori ca pe niste servitori. Buni de stors de spaga si nimic mai mult. In schimbul miliardelor de euro pe care le varsa la buget, au primit cozi de sute de metri lungime la administratiile fiscale si la Camera de Munca, luni de asteptare pentru cele mai neinsemnate aprobari, drumuri proaste care le intarzie activitatea si le cresc costurile, aroganta infinita din partea functionarilor care sunt platiti din banii lor.
Asta este povara pe care o duce de ani buni economia privata, minoritatea activa a Romaniei pe umerii careia stau toate sperantele de progres. Numai ca astazi lucrurile au ajuns intr-o faza critica. Atat timp cat piata interna si cea externa functionau bine, cererea era in crestere, iar bancile aveau bani care sa sustina nevoia de credite, povara unei birocratii ineficiente era inca suportabila. Daca mecanismele sanatoase ale economiei functioneaza, lipsa de intelegere si de sprijin din partea statului nu este fatala pentru firmele private. Criza insa a schimbat complet datele problemei. Pentru a supravietui, capitalismul are nevoie de astazi de un stat destept si pragmatic. Daca vor sa aiba ce sa mai cheltuiasca in anii urmatori, salarii pentru bugetari, pensii, proiecte publice, politicienii trebuie sa se scuture de lene si de populism si sa-si intoarca fata catre cei ce tin in spate PIB-ul Romaniei. Adica exact ce nu au facut pana acum.
Timp de doua luni, aproape toate discutiile despre buget s-au focalizat pe salariile functionarilor statului. Cat cresc? De ce nu cresc mai mult? De ce la unii cresc mai mult si la altii mai putin? Vor sa dea afara 20% din salariatii guvernamentali! Nu le vom permite! Vom face greva! Astea au fost exclamatiile si intrebarile indignate care au alcatuit fundalul sonor pe care s-a vorbit despre impartirea avutiei publice. si aproape nimeni nu si-a pus intrebarea: dar daca, pana sa apucam sa impartim acesti bani, nu ne vor ramane nici jumatate din ei? Daca o mare parte din firme vor da faliment in urmatorii doi ani, asa cum spun unele prognoze tinute la pastrare prin ministere, de unde vom mai lua bani pentru cele 16 milioane de romani care traiesc de pe urma economiei private?
Faptul ca nimeni nu si-a pus aceasta intrebare se vede perfect in bugetul votat de Parlament. Au gasit bani pentru biserici, pentru pusculita electorala, dar nu s-au ingrijit de ce era mai important: modalitatile concrete de sprijinire a firmelor pentru a supravietui crizei! Peste tot in lume, bugetul anticriza inseamna un plan financiar bazat, in primul rand, pe reduceri de taxe si impozite si centrat pe o singura idee, aceea de a da oxigen economiei. Mai multe resurse la dispozitia companiilor si mai multi bani la dispozitia clasei de mijloc, pentru a stimula consumul. Alte metode nu a inventat nimeni pana acum pentru iesirea dintr-o criza economica. Nu spune nimeni ca bugetarii sau pensionarii sa fie lasati de izbeliste, insa cresterea veniturilor lor nu poate veni decat dupa ce statul se asigura in primul rand ca nu ii dispar sursele de finantare: firmele si angajatii acestora. Or, in conditiile in care azi, oriunde ti-ai indrepta privirea in economia reala, vezi prabusiri ale comenzilor si ale productiei de 50% si mai mult, pericolul falimentelor in lant ar fi trebuit sa fie subiectul numarul unu in toate discursurile politicienilor. Bugetul ar fi trebuit construit cu ochii in primul rand la cei ce pompeaza bani catre stat. Oare cum se impaca aceasta inversare de prioritati cu declaratia facuta imediat dupa alegeri de Emil Boc: "A invins dreapta!"? Asta face dreapta? Lasa economia sa se scufunde de dragul populismului? Cand nu vor mai fi bani la buget nici cat sa platesti toate pensiile, ce vor mai promite politicienii? Cand va muri calul, pe cine va mai calari babuinul?
