» In Serbia lui Milosevici, statul incepuse sa se bazeze pe crima, iar crima s-a confundat cu statul.
» Ulterior, criminalitatea organizata din Serbia a capatat dimensiuni strategice si geo-politice.
» O criminalitate organizata atat de eficace si diversificata nu ar fi fost posibila daca Serbia nu s-ar afla printre tarile cu cei mai corupti functionari publici.
Crime, rapiri, traficuri de tot felul, indiferent ca e vorba de fiinte umane sau de droguri, spalari de bani, comert cu masini furate, racket si santaj. Oriunde ne uitam astazi in Serbia vedem ca societatea intreaga pare ca a fost contaminata de criminalitate, care s-a extins ca un cancer. Evident, nationalistii si mai-marii aflati la putere isi frang mainile in public si se intreaba retoric, cu accente tragice, cum de a ajuns aici o natiune atat de brava, onesta si eroica precum cea sarba. Raspunsul nu e atat de simplu si merita o explicatie socio-istorica. Daca e sa ne luam dupa unul dintre cei mai mari experti in acest domeniu, Dobrivoje Radovanovic, directorul Institutului pentru Cercetarea Socio-Criminologica, criminalitatea organizata in Serbia isi are radacinile in perioada comunismului nationalist al lui Tito.
Multe dintre retelele actuale ale diferitelor mafii care opereaza in Serbia au fost formate, sau chiar direct create, de oameni care au colaborat indeaproape cu serviciile secrete din timpul lui Milosevici. Aceste structuri nu ar fi fost atat de solide si performante daca nu ar fi avut in spate colaborarea lor trecuta cu "serviciile", cum i se spune Securitatii sarbesti, altfel zis Serviciul National de Securitate (SDB).
Radacinile crimei organizate
"Criminalitatea organizata nu a aparut acum", spune Dobrivoje Radovanovic. "Ea a inceput in fosta Iugoslavie, in timpul lui Tito, dar mai ales in anii deceniului 1980, si s-a dezvoltat intr-o forma greu de controlat in anii presedintiei colective de dupa moartea lui Tito. Serviciile secrete intretineau contacte foarte stranse cu o lunga serie de delincventi care operau in afara tarii, in Occident, desigur. SDB se folosea de unii criminali emigrati pentru a lichida emigranti economici sau politici."
Mai tarziu, de-a lungul anilor 1990, Serbia a fost prea ocupata cu izolarea sa politica si economica pentru a lua in seama criminalitatea organizata. Aceasta a devenit insa un subiect actual incepand din momentul asasinarii premierului prooccidental Zoran Djindjici. Pana atunci, sarbii preferau sa pretinda ca nu stiu nimic despre criminalitatea organizata sau ca aceasta e un fenomen trecator ori ca a fost produsa de izolarea in care tara fusese impinsa de catre embargoul occidental.
Serbia, sau mai degraba Iugoslavia federala, se deosebea total de celelalte tari comuniste sau socialiste prin faptul ca cetatenii iugoslavi puteau calatori nestingheriti, majoritatea posedand un pasaport. Printre turistii sau lucratorii iugoslavi care mergeau in Vest se aflau, desigur, si foarte multi delincventi care cautau sa-si extinda "activitatile". Intr-un fel, statul era multumit sa-i lase pe acestia sa plece. Date fiind conditiile limitate in care se puteau castiga bani in Iugoslavia, dar luand in seama si severitatea cu care cetatenii fostei Iugoslavii erau controlati la ei acasa, nu e de mirare ca multi dintre ei duceau vieti normale in Iugoslavia, unde erau cetateni cat se poate de respectuosi cu legile federatiei, exercitandu-si insa in acelasi timp activitatile ilegale sau criminale in diferite tari occidentale.
Desigur, regimul comunist era constient de asta, ba chiar se folosea de acesti semiexilati dubiosi, de-ar fi si numai pentru a avea oameni de mana care sa duca "munca de jos" atunci cand trebuiau struniti sau eliminati intelectuali sau opozanti din exil.
Caderea comunismului a stimulat criminalitatea
Totul s-a schimbat dupa 1989, cand cetatenii celorlalte tari fost comuniste au putut, la randul lor, sa calatoreasca prin Europa fara mari oprelisti. Incepand din acel moment, retelele sarbesti au fost inlaturate de bande mult mai bine organizate si cu metode mai dure, provenite din Europa de Est, in special din URSS si Albania. Mai mult, o data cu razboaiele din fosta Igoslavie, libertatea de circulatie a sarbilor a inceput sa fie ingradita. Asa incat majoritatea bandelor si-au transportat activitatile ilegale acasa, in Serbia. In paralel cu activitatile criminale, multi dintre gangsterii intorsi acasa s-au implicat si in razboi, unii formand chiar unitati speciale care au mers sa lupte, paralel cu armata, in Croatia sau in Bosnia. Foarte rapid, unii dintre ei au capatat un statut de eroi nationali. Unitatile lor au primit chiar armament greu, transformandu-se intr-o a doua armata.
In realitate insa, aceste "unitati paramilitare" erau foarte des niste simple organizatii criminale. In ciuda retoricii lor nationaliste, aceste mafii militarizate faceau in acelasi timp comert cu droguri in patria pe care o "aparau" sau aprovizionau piata neagra cu petrol si alte produse de prima necesitate cumparate din tarile vecine, de unde le puteau aduce in ciuda embargoului international. Haosul produs de razboi si subrezirea societatii au furnizat un mediu ideal pentru multiplicarea mafiilor. Structurile lor se substituiau celor ale statului, oferind, la preturi ridicate, hrana, alimente si combustibil. S-a creat astfel o atmosfera sociala si psihologica in care oricine putea incalca embargoul ONU, aducand bunuri de contrabanda din strainatate, era perceput ca un erou. Structurile mafiei s-au substituit, astfel, in parte functionarii economice a tarii. Mai mult, in loc sa vada primejdia pusa de ascensiunea mafiilor, simplii cetateni si-au intors nemultumirea si furia impotriva Occidentului, perceput ca o adunatura de dusmani ai Serbiei eterne. Orice incalcare a embargoului devenea astfel un lucru bun in sine.
Varsta de aur a mafiilor sarbesti
Acei ani au fost varsta de aur a mafiilor sarbesti. Ani de-a randul, devenise imposibil sa distingi un talhar de un politist, un vames de un contrabandist, un membru al guvernului de un membru al unei structuri criminale. Statul incepuse sa se bazeze pe crima, iar crima s-a confundat cu statul. Crime spectaculoase se comiteau zilnic cu participarea unor militari sau inalti gradati din politie. Ministri sau politicieni, impreuna cu intreg clanul lor, faceau deseori parte dintr-o fratie a crimei. sefii de mafie erau protejati de politie sau armata, iar avocati cunoscuti le devenisera consilieri legali. Politicieni din opozitie sau jurnalisti incomozi erau rapiti sau omorati de grupari criminale care urmau ordine primite de la guvern.
Gruparile criminale, la randul lor, plecau in weekend "pe teren" in Croatia sau Bosnia, unde se antrenau omorand si jefuiau pentru a-si putea finanta activitatile criminale din Serbia. Ulterior, ei erau onorati de stat pentru "activitati patriotice" si deveneau oameni de afaceri cu averi legitime care erau in realitate fructul jafurilor. In toata aceasta perioada, justitia nu a condamnat pe nimeni pentru activitati criminale in banda. Astazi insa, dupa ce au trecut atatia ani de la caderea lui Milosevici, apare din ce in ce mai limpede ce rol urias au jucat mafiile in Serbia in ultimele doua decenii. In cele din urma, ele devenisera atat de puternice incat nici macar Milosevici nu mai era in stare sa le controleze.
Criminalitatea si politica
In Serbia, criminalitatea organizata devenise o parte integranta a politicii. Un exemplu revelator este dat de evolutia politica si moartea lui Zoran Djindjici. Dupa ce s-a folosit de mafie pentru a-l rasturna pe Milosevici, in octombrie 2000, Djindjici nu a facut mare lucru pentru a controla criminalitatea organizata, in parte si pentru ca isi inchipuia, probabil, ca o va putea controla sau distruge in mod legal dupa ce isi va fi consolidat puterea. Dupa asasinarea lui Djindjici, a devenit limpede in timpul procesului ca aceia care il omorasera intelesesera mai bine decat el ca lupta dintre stat si mafie devenise o inclestare pe viata si pe moarte din care nu prea era limpede cine avea sa castige. Mafia facuse prima miscare, asasinandu-l pe Djindjici la 12 martie 2003.
Situatia in Serbia s-a complicat apoi si din cauza activitatilor criminale ale mafiilor albaneze din Kosovo. Exista indicii ca, inainte de operatiunile aeriene impotriva Serbiei din primavara anului 1999, unele servicii secrete occidentale au sprijinit mafia albaneza, rebotezata Armata de Eliberare din Kosovo, intrucat aceasta era un aliat impotriva Serbiei si a regimului lui Milosevici. Deodata, criminalitatea organizata din Serbia capatase dimensiuni strategice si geopolitice. Momir Bulatovici, care se afla atunci in fruntea guvernului federal, avea sa scrie in memoriile sale: "Ei (Occidentul) ne lovesc cu sanctiuni, noi ii lovim cu traficul de droguri si de tigari".
Evolutia criminalitatii
Serbia a cunoscut multe tipuri de criminalite organizata. Razboaiele au dus la un enorm trafic cu arme prin care multi s-au imbogatit, in special dupa ce s-a impus un embargo international pe acest comert. Tot asa, in traficul cu masini furate se aflau chiar persoane din familia presedintelui tarii. Primele masuri legale impotriva traficantilor cu tigari au fost initiate abia in 2007, la 15 ani dupa aparitia acestui gen de activitate. Traficul cu droguri s-a banalizat intre timp. Monopolul asupra drogurilor il au puternicele mafii din Belgrad si Novi Sad. Heroina si cocaina erau aduse din strainatate chiar si in timpul embargoului, in vreme ce canabis se cultiva pe terenuri speciale din Serbia. Au fost chiar descoperite fabrici autentice de droguri sintetice (in Nova Pazova). Tot asa, s-a intetit traficul cu femei si cu copii, precum si pornografia infantila. Sunt chiar indicii ca ar exista si trafic cu organe umane.
In sfarsit, o evolutie recenta este raspandirea cibercriminalitatii. Mai trebuie adaugat faptul ca Serbia este o importanta tara de tranzit pentru traficul cu substante radioactive. Spalarea banilor este, de asemenea, un domeniu in care arsenalul represiv al statului se dovedeste neputincios. Privatizarea companiilor statului s-a petrecut pe fundalul unor uriase mecanisme de spalare a banilor. Desigur, o criminalitate organizata atat de eficace si de diversificata nu ar fi fost posibila daca Serbia nu s-ar fi aflat printre tarile cu cei mai corupti functionari publici.
» Ani de-a randul, devenise imposibil sa distingi un talhar de un politist, un vames de un contrabandist, un membru al guvernului de un membru al unei structuri criminale. Statul incepuse sa se bazeze pe crima, iar crima s-a confundat cu statul. Crime spectaculoase se comiteau zilnic cu participarea unor militari sau inalti gradati din politie.
» Sefii de mafie erau protejati de politie sau armata, iar avocati cunoscuti le devenisera consilieri legali.
Criminalitatea organizata nu a aparut acum. Ea a inceput in fosta Iugoslavie, in timpul lui Tito, dar mai ales in anii deceniului 1980, si s-a dezvoltat intr-o forma greu de controlat in anii presedintiei colective de dupa moartea lui Tito. Serviciile secrete intretineau contacte foarte stranse cu o lunga serie de delincventi care operau in afara tarii, in Occident, desigur. SDB se folosea de unii criminali emigrati pentru a lichida emigranti economici sau politici." Dobrivoje Radovanovic
