Sistemul de vot utilizat la alegerile din 30 noiembrie pare sa fi enervat pe toata lumea, inclusiv pe cei care au beneficiat de mecanismul sau. Dupa ce s-au confruntat intr-o campanie electorala confuza, competitorii din colegii au constatat ca victoria de facto a fost stabilita de o masinarie aparent scapata de sub control. Practic, numai candidatii care obtinusera peste jumatate din numarul voturilor au putut fi siguri de adjudecarea mandatului. Colac peste pupaza, partidul care a primit cele mai multe voturi a constatat ca a obtinut cu trei mandate mai putin decat cel de pe locul al doilea.
S-a intamplat asa pentru ca legea pentru alegerea Camerei Deputatilor si a Senatului, prin modificarile ei succesive, a vrut sa impace prea multe capre, verze, ba chiar si lupi. S-a pornit de la un compromis intre principiul proportionalitatii si cel al alegerii intre persoane, si nu intre partide. Varianta initiala era relativ logica si, mai ales, previzibila, desi oarecum postmodernista: chiar daca exista posibilitatea calificarii unor candidati situati in colegii pe locul al doilea, ei ar fi avut macar argumentul de a fi fost cei mai buni din partidul respectiv. In momentul in care s-a dorit ca, in plus, sa se asigure si promovarea unui singur candidat in fiecare colegiu, lucrurile s-au complicat in asa masura incat s-a ajuns la situatii bizare, de factura dadaista, in care un candidat sa piarda in favoarea unui coleg de partid care a obtinut mai putine voturi. Asa s-a ajuns sa avem un deputat UDMR ales cu numai 34 de voturi obtinute intr-unul din colegiile din strainatate (cu 1.724 votanti), in defavoarea unui coleg al sau care obtinuse, in alt colegiu din strainatate, 845 de voturi.
Misterul diferentei dintre "votul popular" si repartizarea mandatelor se explica prin inventarea colegiilor din afara tarii. In toate aceste sase colegii au votat in total 23.000 de persoane, adica mai putin decat intr-un colegiu senatorial din tara. Acesti alegatori au dat nu unul, ci sase mandate, dintre care patru pentru PD-L si unul pentru PSD±PC. Daca nu ar fi existat aceste mandate, cvasiegalitatea dintre voturile obtinute de cele doua formatiuni ar fi generat o egalitate a numarului de mandate.
Cu toate hibele sistemului, electoratul a efectuat, cel mai adesea, o selectie judicioasa. Principala temere pe care o inspira sistemul uninominal era aceea ca va da castig de cauza unor vedete "parasutate" in politica. Ei bine, nume cu rezonanta precum Florin Calinescu, Nicolae Furdui-Iancu, Luminita Anghel, Dida Dragan, Ioan Biris, Helmut Duckadam au fost respinse de un electorat pe al carui discernamant nu se conta. Reteta filantropiei, incercata de Becali in Ferentari, a inregistrat un esec rasunator. Insusi respectatul Cristian Topescu a trebuit sa astepte, oarecum lipsit de fairplay, ca locul trei sa fie premiat cu medalia de aur.
Victoria lui Mircea Diaconu, artist cu atitudine civica de veche data, ne-a bucurat, desi a fost si ea obtinuta de pe locul al doilea. O alta veste (posibil) buna este ca, in urma votului de la 30 noiembrie, au devenit parlamentari un numar-record de persoane care nu facusera parte din vechiul legislativ; e de vazut daca prestatia noilor alesi va confirma asteptarile.
Este evident ca algoritmul actual nu mai poate fi pastrat la viitoarele alegeri. Daca vom avea un guvern format din PD-L si PSD, modul in care va arata viitoarea lege electorala este previzibil – ambele partide si-au exprimat preferinta pentru variante ale votului majoritar. In aceasta ipoteza, indiferent ca va fi un vot intr-un tur sau in doua, partidele de talie medie, cum este acum PNL, vor pierde, existand posibilitati considerabile de a nu mai face parte din viitorul parlament. Aceasta ar insemna ca o mare parte insemnata a electoratului sa nu mai aiba reprezentanti in legislativ. Va ramane un joc in doi, in care blaturile vor fi mult mai usor de ascuns.
O data cu apa murdara, este bine sa nu aruncam si copilul din copaie. Principiul reprezentarii in parlament a unui numar cat mai mare de optiuni politice poate si trebuie sa faca parte din viitorul sistem electoral, simultan cu cel al posibilitatii alegatorilor de a alege persoanele care sa-i reprezinte. Sistemul nu trebuie inventat, el exista – se numeste vot pe lista deschisa. Cu alte cuvinte, alegatorul opteaza pentru un partid, numai ca pune stampila pe numele candidatului preferat din lista respectiva. In acest fel, partidul nu mai poate impinge in fata, ca in precedentul sistem de vot (cu "lista blocata"), candidatii desemnati de conducere. O excelenta ocazie de a se verifica valabilitatea unui asemenea sistem ar constitui-o alegerile pentru Parlamentul Europei din primavara viitoare – mai ales ca Uniunea Europeana recomanda ca aceste alegeri sa se desfasoare dupa sistemul proportional.
