Secretul consta in pregatirea temeinica a discursului.
Nod in gat, senzatie de sufocare, pierderea cuvintelor sau propozitii incoerente. Toate acestea se pot intampla daca emotiile va coplesesc in timp ce sustineti o cuvantare unui auditoriu numeros.
"Potrivit unor studii, vorbitul in public este pe locul doi in topul temerilor oamenilor", spune Mihaela Stroe, experta in comunicare, general manager al Acta Nonverbal. Unii ar sta mai degraba intr-un cosciug decat sa vorbeasca in fata mai multor oameni.
Aflati ce fel de spectatori veti avea
Pentru a vorbi fara teama in fata unui auditoriu, fie ca este vorba de cateva persoane, fie de sute, trebuie sa va pregatiti temeinic.
Trainerul Andy Szekely, specialist in persuasiune si tehnici de influentare, autorul volumelor "Calea succesului" si "Ghidul credibilitatii", spune ca momentul firesc de ingrijorare in privinta unui discurs este inainte de acesta, nu in timpul lui. "Este important sa stii atat de bine ce ai de spus incat sa poti transmite mesajul intr-un limbaj simplu. Regula generala este sa stiti de trei ori mai multa informatie decat ar trebui sa prezentati", spune Andy Szekely.
Pentru reusita succesului, spune si Simona Popovici, country HR manager la Coca-Cola HBC Romania, este util sa stiti si ce fel de audienta veti avea, pentru a va pregati foarte bine subiectul. Ideal este ca tema sa fie abordata din cat mai multe perspective.
Structurati-va clar discursul
Mihaela Stroe tine frecvent traininguri de comunicare, fiind nevoita sa vorbeasca in public prin natura meseriei.
La inceput, nici ei nu i-a fost usor, insa a reusit sa-si depaseasca teama: "Ca multi alti oameni, la inceputul carierei mele, aveam aceeasi teama de a vorbi in public. Cu timpul insa am invatat ca, daca imi structurez clar discursul si continutul acestuia, daca stiu sa il prezint profesionist si natural in fata oricarei audiente, teama poate fi invinsa cu succes! Iar daca repetitia discursului inseamna munca, atunci performanta reiese din relaxare".
Glumiti pentru destinderea atmosferei
Specialistii spun ca o poanta buna spusa in primele cinci minute ale prezentarii destinde atmosfera si ii face mai receptivi pe ascultatori. "Daca veti face publicul sa rada, sa zambeasca, nu numai ca va va placea mai mult, dar va intelege mai mult din ceea ce prezentati", afirma Andy Szekely. El spune ca in discurs sunt indicate metaforele, pentru a crea imagini in mintea auditorului.
Folositi cu zgarcenie videoproiectorul
Intr-o prezentare trebuie folosit cu zgarcenie si discretie programul PowerPoint. "Vedeta nu este videoproiectorul, ci dumneavoastra. In consecinta, nu trebuie sa intrati in concurenta cu slide-urile. Rostul acestor slide-uri este sa sublinieze, nu sa va aduca aminte. Vreti ca publicul sa va tina minte pe dumneavoastra sau sa-si aminteasca pozele alese pentru slide-uri?", spune Andy Szekely.
Implicati audienta
Incercati sa interactionati cu audienta si nu sa transformati discursul intr-un monolog plictisitor. Puneti intrebari, verificati mereu ca nivelul de energie al salii sa fie la cote inalte. "Pe parcursul prezentarii, incerc sa interactionez cu sala si sa inteleg asteptarile auditoriului", spune Simona Popovici.
In discursurile sale, Simona Popovici nu neglijeaza limbajul nonverbal – gestionarea emotiilor, controlul gesturilor, postura, tonul utilizat si intonatia. "In timpul discursului insotiti-va spusele de gesturi. Nu trebuie sa stati precum un scolar scos la tabla cu lectia neinvatata", spune trainerul Andy Szekely.
La finalul prezentarii, invitati participantii sa practice, sa vada pe Internet, sa citeasca, sa aplice informatiile pe care le-au aflat.
Puneti totul pe hartie
» Faceti doua coloane, pe o coala de hartie. Pe una scrieti obstacolele care va retin de la exprimarea eficienta in public, iar pe cealalta scrieti ceea ce puteti face pentru a le depasi.
» Stapaniti-va emotiile si starile interioare si concentrati-va pe pregatirea si livrarea clara a continutului discursului.
» Adaptati discursul la nivelul de pregatire al audientei.
» Fiti clar si concis. Auditoriul nu trebuie sa se plictiseasca.
Sursa: Drd. in comunicare Mihaela Stroe