Anularea contractului pentru realizarea si implementarea softului pentru centralizarea datelor alegerilor parlamentare creeaza mari probleme pentru organizatorii scrutinului. AEP si BEC au la dispozitie foarte putin timp pentru rezolvarea acestei grave probleme, de natura a pune in pericol buna desfasurare a alegerilor.
Timpul ramas este foarte scurt, mai sunt doar trei saptamani si nu se cunoaste inca firma care va realiza si implementa softul necesar pentru alegeri. Patronul grupului Asesoft (specializata in IT, abonata la mai multe contracte cu statul, firma care a sprijinit financiar PSD, PNL, dar si PD-L, potrivit declaratiilor reprezentantilor acesteia), Sebastian Ghita, ne-a confirmat faptul ca firma SC TeamNet International, care face parte din acest grup, va rezilia luni contractul cu Autoritatea Electorala Permanenta. Surse din interiorul AEP ne-au declarat ca rezilierea unilaterala a contractului de catre grupul Asesoft ar putea pune in pericol insasi buna organizare a alegerilor. Potrivit legii, ar exista doua posibilitati pentru desemnarea rapida a unei alte firme care sa puna in aplicare programul necesar: sa se reia licitatia sau sa aiba loc o incredintare directa. Sursele citate ne-au mai spus ca s-ar putea lua in calcul si posibilitatea recrutarii firmei clasate pe pozitia a doua in desfasurarea licitatiei. Este vorba de SIVECO, o firma si ea abonata la contracte de stat, care a oferit softul pentru sistemul informatic al alegerilor din 2004 (implicata in scandalul implementarii programului pentru Agentia de Plati). Insa firma SIVECO a solicitat 2 milioane de euro pentru acest program, motiv pentru care a pierdut licitatia, castigatorul (SC TeamNet International) cerand 1,6 milioane. Patronul Asesoft, Sebastian Ghita, a recunoscut ca este posibil chiar ca pretul sa fie si mai mare, tinand cont de sporul pentru urgenta.
Autoritatile implicate in desfasurarea alegerilor refuza sa vorbeasca despre solutiile care vor fi luate pentru iesirea din aceasta criza. Purtatorul de cuvant al BEC, Marian Muhulet, ne-a declarat ca din punctul de vedere al institutiei pe care o reprezinta contractul este in continuare valabil, pentru ca Asesoft nu a trimis nici o notificare. De asemenea, secretarul de stat din MIRA, Victor Paul Dobre, coordoneaza organizarea alegerilor, sustine ca AEP este singura institutie ce gestioneaza implementarea sistemului informational.
Specialisti din domeniul IT sustin ca se intra practic in criza de timp in legatura cu pasii care trebuie atat de repede parcursi: realizarea softului; achizitionarea si instalarea logisticii necesare. Dar Sebastian Ghita nu este deloc ingrijorat si considera ca o firma care a mai asigurat un soft pentru alegeri isi poate adapta programul pentru scrutinul uninominalului. "Daca exista un sistem clasic, niste module necesare de calcul, se poate rezolva", a afirmat Ghita. De altfel, nici AEP nu s-a grabit prea mult pentru a avea la dispozitie in timp util acest soft pentru alegeri. Castigatorul a fost desemnat abia la inceputul lunii octombrie, desi initial, potrivit calendarului stabilit, trebuia ca firma castigatoare sa fie numita din iulie.
Sebastian Ghita ne-a declarat ca a solicitat firmei sale sa se retraga din acest contract deoarece ar putea avea un efect negativ asupra imaginii grupului Asesoft: "Dupa alegeri se pot trezi unii ca Vadim si Becali sa urle la televizor ca au fost fraudate alegerile din cauza programului informatic".
El a invocat ca s-ar fi facut anumite presiuni prin mass-media si ca a fost sfatuit de prieteni sa se retraga fiindca firma sa ar avea mai mult de pierdut decat de castigat. Autoritatea Electorala asteapta un raspuns final luni, insa Ghita ne-a declarat ca este decis sa rezilieze contractul, singurele discutii fiind referitoare la penalitatile pe care trebuie sa le plateasca: "AEP ne cere despagubiri de trei ori valoarea contractului, insa in contract se stipuleaza doar o valoare de 10% din totalul sumei".
Intarzieri
In caietul de sarcini intocmit de AEP pentru licitatie, calendarul desfasurarii procedurii prevedea ca pe 30 iulie ar fi trebuit sa fie realizata documentatia de atribuire, cu mult inaintea publicarii anuntului de participare. Data a fost corectata ulterior, stabilindu-se termenul de 10 septembrie. Deci, dintr-un foc, s-a pierdut aproape o luna si jumatate! Toate termenele ulterioare au fost si ele decalate si "inghesuite": oferta castigatoare a fost stabilita pe 13 octombrie in loc de 30 septembrie, iar perioada de testare a programului a fost impinsa spre 19 noiembrie. Aceasta pentru ca nu permite legea mai mult, fiind stabilita certificarea spre neschimbare a programelor de calculator cu zece zile inaintea datei alegerilor, pentru a putea fi puse la dispozitia partidelor inscrise in cursa electorala. Cu alte cuvinte, cele trei saptamani pana la alegeri sunt, de fapt, doar vreo 10 zile in care autoritatile ar trebui sa gaseasca solutia miraculoasa!