Eroizarea domnului Mugur Isarescu e in plina desfasurare. Anumite posturi de televiziune – private, dar cu raspandire nationala – il desemnau in ultimele zile drept indubitabil salvator al patriei pentru motivul ca si-a facut datoria. Intr-adevar, in Romania comportamentul responsabil in serviciul public, inscris, de altfel, in fisa postului oricarui functionar public ca o cerinta de baza, ramane, atunci cand este sa fie tradus in realitate, un lucru rar si mirabil. A constata o atitudine in folosul tarii si al cetatenilor, cand si cand, la cineva, a devenit echivalent cu a semnala descoperirea unei cruci in miezul unui cartof, a sesiza icoana Fecioarei Maria intiparita de ger pe o fereastra sau a sesiza bunul- simt in parlament.
De fapt, insa, cum stam cu adevarat in lumea de finantisti din care emerge dl Isarescu si pe care, ca un bun parinte, o privegheaza de ani, fara intrerupere, printre blocurile turn ale unor banci ori fonduri mutuale care se prabusesc sub amenintarile puse in fapt ale propriilor experti? Caci la noi, prin banci, de multa vreme adevaratul expert se cunoaste prin aceea ca, spre deosebire de bietul meserias intr-ale finantelor capabil sa foloseasca in mod corect mecanismele greoaiei si, nu o data, nesimtite prin care clientul este inrobit monstrului institutional financiar, este capabil sa jongleze cu tehnicile, circuitele, regulile interne ale sistemului, insusindu-si cu piruete, artistic, chiar daca abuziv, ceea ce, in alte tari, un pic mai normale, nu i s-ar potrivi.
"In Romania, exista o diferenta de pana la 60% intre costul serviciilor bancare de la o institutie la alta, in timp ce in zona euro, diferentele de preturi se situeaza in medie la 37%", atrage atentia un articol. Dl Isarescu stia aceste lucruri de multi ani si dinainte ca noi sa le aflam. Domnia sa, garant al mediului de afaceri financiar, nu a socotit insa nici oportun, nici legitim sa atraga atentia colegilor sai sau, in caz de perseverenta in nesportivitate, chiar clientilor pe care aceste banci pretind ca ii servesc. In acest punct al discutiei m-ar interesa insa un singur aspect. De ce oare s-ar cuveni ca eu, cetatean roman cu multe necazuri si putine economii, sa sustin niste actori de pe piata bancara ce ma jefuiesc consecvent si ma trateaza ireverentios, socotindu-ma sarman cu duhul, cand alte banci, in alte tari ma pot servi in conditii mai avantajoase, in virtutea calitatii mele de cetatean european? si de ce ar trebui sa aplaud un guvernator al Bancii Nationale daca interesele pe care domnia sa le apara nu sunt cele ale cetatenilor natiunii in cadrul careia ne-am nascut, ci doar ale anumitor cetateni, cu anumite drepturi si calificari, bancherii de exemplu?
Semnul distinct al orientarii activitatii bancare cu clientii fizici, ca oricare din noi, este, in Romania, costul ridicat al utilizarii numerarului depozitat de oricare roman prin conturi bancare. Acest cost este, in cazul celor mai multe operatiuni, cu desavarsire inexistent in tarile Occidentului. De ce ar fi in interesul bancherilor nostri sa inhibe acest fel de operatiuni, care sunt un semn al activitatii tranzactionale – vreau sa-mi cumpar un costum, un frigider, am nevoie de 200 de lei pentru a achita la mall un bon etc. – de zi cu zi, a celor mici, daca nu fiindca bancile noastre sunt puse pe jumuleala marunta, dar grasa, prin repetitie de la cei saraci? E doar lucru stiut ca marile sume necesare marilor plati practicate de magnatii banului nu se fac cu bani de la bancomat… Cand dl Isarescu intreprinde eroisme pe seama sistemului bancar si jongland cu leii ca un rege al acestei salbaticiuni semiimblanzite, dar amenintand cu spectrul turbarii si al devalorizarii, el serveste, indubitabil, patria. Numai ca patria dlui guvernator al Bancii Nationale este natiunea oamenilor de afaceri, cea a posesorilor de jeep-uri, masini fitoase, elicoptere si vacante la Nisa. Ce-ar fi ca dl Isarescu sa dea un semn de bunavointa magnanima si catre populatia pe seama careia si domnia sa, si clubul exclusivist al miliardarilor perisabili si-au ridicat statutul si si-au daltuit averea? Ce s-ar intampla, oare, daca dorinta sincera de aliniere la lumea civilizata i-ar determina pe dansul si pe ceilalti insi din anturajul guvernatorial-bancar sa instituie niste reguli reformatoare, cu adevarat de bun-simt, urmand exemplul european al taxarii mai ridicate a altor operatiuni, frecventate mai ales de bogatasii momentului? Ma gandesc, de exemplu, la platile efectuate si la administrarea conturilor grasane; a conturilor in general, nici o problema.
Mira-m-as tare sa se petreaca asa ceva. Nu numai ca bancherii nu aud asemenea chemari la bun-simt si onoare, la patriotism, dar, ca sa fie tacamul complet, vei gasi oricand printre oamenii de autentica buna-credinta spectatori entuziasti ai gesticulatiei ample a stapanului bancherilor, iesit ca prin minune din mutenie. Nu toata lumea este dispusa sa observe ca, in Romania anului 2008, drumul cel mai scurt intre doua banci este peste capetele neprotejate ale oamenilor de pe strada.
