» Companiile cu afaceri industriale isi vor reduce productia in urmatoarele luni.
» Populatia ar putea consuma mai multa energie in iarna aceasta.
Criza financiara internationala va obliga companiile industriale sa consume mai putina energie, insa nu va cobori consumul de energie al populatiei in perioada urmatoare, potrivit companiei CEZ Romania. "Clientii industriali isi vor diminua productia din cauza crizei pietelor financiare internationale si, asta presupune un consum mai mic de energie, a explicat Adrian Borotea, director in compania energetica CEZ Romania.
In schimb, populatia nu va consuma mai putina energie, chiar dimpotriva, spune Borotea, "cel putin in zona Capitalei exista o usoara crestere".
Furnizorii de energie nu vor fi direct afectati de reducerea consumului firmelor industriale, sustine reprezentantul CEZ Romania. "Ce vindem, vindem profitabil, chiar daca mai putin. Avem semnale de la unii consumatori industriali ca le scade consumul. Pe termen mediu va fi cel putin o stagnare a consumului", a spus Borotea.
"Criza are un efect asupra scaderii consumului de energie in industrie datorita scaderii productiei unor intreprinderi. Daca o mare intreprindere de ingrasaminte agricole isi inchide portile, fiind mare consumatoare de gaz metan, firesc ca se va consuma in industrie mai putin gaz. La fel si cu energia electrica, mari intreprinderi reduc productia, deci, implicit, consumul va fi mai mic. La nivelul populatiei, nu se va reduce semnificativ consumul pentru ca deja oamenii fac economii. Doar daca va exista o cadere a sistemului de incalzire va creste consumul de energie electrica, insa cu unele costuri mai mari pentru populatie", a declarat Cristian Parvan, secretar general al Asociatiei Oamenilor de Afaceri.
Potrivit calculelor Guvernului, combustibilul necesar pentru alimentarea cu energie in iarna 2008-2009 va costa peste 6,5 miliarde de lei, din care peste 4,7 miliarde vor fi asigurate din surse proprii producatorilor, 75 de milioane din credite si peste 1,65 miliarde din bugetele locale si de la bugetul de stat. Astfel, in aceasta iarna consumul de energie electrica, ar putea creste cu o medie de circa 3% fata de consumul din iarna 2007-2008, a estimat Guvernul. Consumul de energie termica estimat, apartinand administratiei publice locale, care asigura peste 70% din necesarul de caldura al populatiei, arata o mentinere a consumului la nivelul iernii 2007-2008.
Ieftinirea gazelor depinde de importurile directe de la Gazprom
Importurile directe de gaze ar putea reduce preturile cu cateva zeci de procente, iar Romania ar trebui sa negocieze achizitia de gaze cu Gazprom, fara intermediari – a declarat, vineri, Adrian Borotea, corporate affairs manager al CEZ Romania. "M-as duce la prima sursa. Trebuie incercat acum sa discutam cu Gazprom, depinde de diplomatia noastra", a spus Borotea la un seminar pe teme de mediu si energie.
Saptamana trecuta, reprezentantii Romgaz au afirmat ca importurile directe de gaze de la Gazprom ar determina o scadere a preturilor de o singura cifra, insa ar avea avantajul sigurantei livrarilor.
"O achizitie directa de gaze nu ar duce la o scadere spectaculoasa de pret. Marele castig ar fi orientarea direct catre producator, prin care ai o mai mare siguranta ca primesti gazele, decat de la intermediari. Scaderea pretului ar fi in procente de o cifra daca am lua gaze direct de la Gazprom", a declarat, pe 20 octombrie, directorul comercial al companiei din Medias, Alpar Kramer.