Dupa doua decenii de tranzitie fara tel precis, ne-am infundat in asa masura in cel mai trivial consumatorism, ca deja vedeam efectele perverse. Caci, daca exista doar ceea ce poate fi consumat, iar adevarul nu e chiar cel mai popular produs de consum, adevarul va fi eludat. In schimb, ceea ce poate fi cumparat devine prin aceasta util, deci adevarat. Inclusiv votul. Ne-au dovedit-o, daca mai era nevoie, alegerile locale, cand cumpararea voturilor nu a mai fost un fenomen ascuns, ci vizibil. Cand unele comunitati pot fi cumparate aproape in intregime, ba mai mult, cand unii alegatori se ofera spre cumparare, din libertatea de alegere nu mai ramane nimic. Sa fi fost stefanestii un caz izolat? si, daca ar fi fost astfel, cum am putea impiedica multiplicarea sa, cata vreme am asistat, incapabili de reactie, la intreaga farsa?
Ce legitimitate mai poate avea un sistem institutional care este produsul unei "smecherii" electorale? O data in plus, credinta in aplicarea generala a "legii" cererii si ofertei le-a jucat feste romanilor. Pentru ca alegerile sunt sursa de legitimare si eficienta a guvernarii doar atunci cand cei care aleg sunt cetatenii. Nu consumatorii sau cumparatorii! In absenta cetatenilor, sistemul nu mai poate functiona. Or, odata cumparat sau manipulat, cetateanul e decazut din functiile sale. Puterea sa de control este anulata: si, dintr-o fiinta demna si egala, devine doar un obiect al unui
asa-zis proces economic.
Daca libertatea nu este dublata de responsabilitate, democratia nu poate rezista. si cum democratia nu este un dat, ci rezultatul unor alegeri clare si sincere, popoarele au partea lor de responsabilitate in succesul sau pervertirea sistemelor democratice. Poate ca raspunderea nu e egala cu a politicienilor, dar nu e inexistenta. Intr-un sistem meritocratic – cum se prezuma ca ar fi si cel romanesc cata vreme principiul organizarii intr-un grad rezonabil de corectitudine a alegerilor este aplicat –, poporul, fie ca alege liber, fie ca este cumparat direct sau prin promisiuni fara temei, ramane responsabil.
Si oricum, nu e suficient sa votezi pentru ca sistemul democratic sa functioneze. Desi o conditie necesara, votul nu e si o conditie suficienta a eficientei democratiei. Ca instrument, votul poate fi folosit in orice directie. Tocmai de aceea responsabilitatea alegatorului nu poate fi micsorata. Caci votul nu ofera alibiuri nimanui. Nici dictatorii, nici liderii plebiscitati, nici cei alesi nu s-au putut ascunde dupa voturi. Pentru ca votul nu poate fi democratic decat atunci cand e liber exprimat, dar se si fondeaza pe principiul dreptatii ca echitate.
Democratia si dreptatea fac echipa buna. Fara viziunea ferma despre dreptate, democratia e vida, asa cum, fara forta si motivatia democratiei, dreptatea e incoerenta. Dar cand cinismul devenit virtute de tranzitie forteaza alegerea punand in cumpana o libertate imprecisa cu o asa-zisa securitate (alimentara, sociala sau individuala – dupa locuri si gusturi), monstrii sunt deja printre noi. Caci nu poti sa alegi decat daca cunosti si nu poti sa cunosti decat daca esti liber.
