Acum, la comemorarea traditionala din octombrie a Holocaustului, tinuta in fiecare an in rugaciune si meditatie, aducem in amintirea generatiilor de astazi ororile la care au fost supuse unele minoritati, in primul rand, evreii. De data acesta ne vom referi la evreii din Ardealul de Nord, victime barbariei hitleriste.
O facem folosind un volum–document, semnat de publicistul si scriitorul de limba maghiara, Zoltan Tiberiu Szabo, din Cluj, volum intitulat semnificativ, Frontiera dintre viata si moarte, avand un subtitlu de-a dreptul socant, Refugiul si salvarea evreilor la granita romano-maghiara (1940-1944). Un volum dens, de o mare probitate profesionala si morala, care se constituie intr-o culegere de marturii veridice, zguduitoare, despre drama populatiei evreiesti din Ardealul de Nord (cedat vremelnic prin Diktatul de la Viena Ungariei) din timpul deportarilor in lagarele fasciste de exterminare, indeosebi la Auschwitz.
Volumul a aparut in limba romana la editura bucuresteana "Compania" in 2005, dar cum tirajele sunt mici el a ramas aproape necunoscut. De aceea ne-am propus sa spicuim din continutul lui o serie de aspecte care surprind lupta evreilor amenintati cu deportarea ca sa-si salveze viata, unii trecand, cu toate riscurile, granita in Romania de atunci, cand, spre sfarsitul anului 1944, Antonescu slabise actiunile de persecutare a evreilor in perspectiva certa, si pentru el, ca Germania va pierde razboiul.
Tradus din maghiara de Florica Perian si atestat pentru garantarea acuratetei datelor, editura l–a avut consilier pe Oliver Lustig, care, copil in anii deportarii, a cunoscut ororile de la Auschwitz, scapand ca prin minune de cuptoarele lui Hitler.
Volumul a fost prefatat de profesorul emerit Randolph L Braham de la The Graduate School de la City Univesity of New York, considerat "unul dintre cei mai valorosi cercetatori ai Holocaustului din Ungaria si Romania." Intre altele, domnia sa scrie in prefata: "Este o ironie a istoriei faptul ca, de-a lungul celui de al doilea razboi mondial, evreii care s-au identificat cu cauza maghiara au avut mai mult de suferit de pe urma ungurilor decat din pricina romanilor(…). In timp ce evreii din sudul Transilvaniei, ca si cei din vechiul regat, au supravietuit aproape toti razboiului, evreii din Transilvania de Nord, aflat sub stapanire maghiara, au ajuns la Auschwitz."… Un adevar demonstrat cu prisosinta si de studiul lui Zoltan Tiberiu Szabo.
Desigur, autorul isi deschide volumul cu situatia evreilor din Romania, si statutul lor de-a lungul timpului, incepand cu prima constitutie a tarii din 1866, evocand statistic toate racilele actelor normative ale autoritatilor care restrictionau sau persecutau populatia evreiasca. Dar interesul nostru ne face sa urmarim acum situatia din Transilvania de Nord.
In aceasta zona pretinsa a Ungariei, marita artificial prin raptul din 1940, antisemitismul generalizat, atatat de presa sprjinita de nemti, nu a scazut nici in conditiile grijilor provocate de razboiul antisovietic. Dimpotriva, cam in toamna anului 1941 a devenit limpede ca, datorita rezistentei rusilor, campania antisovietica nu avea sa fie un Blitzkrieg, asa ca instigarile impotriva evreilor s-au amplificat. Extrema dreapta cerea tot mai vehement ca evreii si grupurile etnice nedorite (slavi, romani, tigani) sa fi expulzate din tara, dupa modelul german si romanesc. A inceput, prin urmare, haituirea evreilor, iar in iulie 1941, cei aproximativ 16.ooo de evrei polonezi, slovaci, rusi, germani si austrieci, refugiati in Ungaria, au fost evacuati in zona Kamenet-Podolski, unde, in zilele de 27-28 august 1941, au fost exteminati in masa. Apoi autorul aminteste si de deportarile din tinutul Secuiesc si Maramures, din alte si alte zone, ajungand cu evenimentele la anul 1944 cand nemtii au ocupat Ungaria si cand s-a trecut la "solutia finala". Culmea este ca pentru aplicarea ei le-a venit in ajutor "tacerea generala complice", dovezile de care dispunem – subliniaza autorul – aratand ca liderii lumii libere au cunoscut natura reala a acestei "solutii" cu mult inainte de ocuparea Ungariei de catre nemti. Autorul chiar tine sa sublinieze ca "masele maghiare, indoctrinate de-a lungul anilor cu idei antisemite, au asistat, in cel mai bun caz, pasive la deportarea evreilor.(…) Multi maghiari au participat efectiv la ghetoizarea evreilor, in timp ce altii i-au denuntat pe cei ce incercau sa se ascunda, sau sa scape."
In conditii de mare risc, au fost salvati aproximativ 7.000 de evrei
Asa cum precizeaza profesorul american, deportarea evreilor din Transilvania de Nord a fost una dintre ultimile actiuni ale "solutiei finale" din Ungaria. "Deportarea s-a facut intr-adevar sub presiune germana, dar- subliniaza autorul – nu ar fi fost posibila fara complicitatea administratiei supusa cerintelor germane cu un exces de zel inimaginabil.(…) Dupa deportare, nu putini maghiari au depus cereri pentru a obtine bunurile evreiesti.
Autorul dezbate si cazul avocatului clujean, Rudolf Kasztner, ajuns seful sionistilor din Ungaria, care a luat legatura directa cu Eichmann, obtinand de la acesta sprijin pentru transportarea unui numar de evrei in Elvetia in schimbul unor devize si aur in valoare de circa 1 milion si jumatate de dolari. Actiunea s-a soldat cu salvarea a peste 1600 de evrei dintre care 388 proveneau din ghetoul de la Cluj. Totul s-a facut intr-o conspiratie deplina incat chiar si unii membri ai aceleiasi familii n-au stiut de aceasta actiune. Pentru ca Eichmann le-a cerut sefilor sionismului cu care a tratat afacerea o tacere deplina si, mai ales, supunerea intregii populatii evreiesti amagita cu perspectiva salvarii. Asa se explica si faptul ca, in ziua unui bombardament distrugator, cand paznicii ghetoului din Cluj au fugit pe unde au putut, nici un evreu nu a parasit spatiul insalubru al soproanelor fabricii de caramida unde au fost inghesuiti, stand acolo, cu tot pericolul, blanzi si nespus de supusi, convinsi ca supusenia impinsa la absurd le va salva viata. Exact ceea ce dorea Eichman de la ei… Numai ca evadarea de la Aushwitz a doi evrei, Walter Rosenberg si Alfred Wettzler si raportul lor despre lagarele mortii, inmanat Consiliului Evreiesc din Zilina (Slovacia), a dezvaluit lumii adevarul crud al crimelor in masa care se petreceau acolo. Lumea evreiasca s-a trezit brusc si a inceput sa se agite cautand cai de salvare. Una dintre acestea au fost trecerile "frauduloase" ale frontierei ungaro-romane in Romania, prin intermediul unor locuitori romani ai localitatilor limitrofe Clujului, cum a fost Manasturul. Dar se trecea si pe la Beius, sau zona Sighisoara, Arad, ca sa nu mai vorbim de Turda etc.
Ironia sortii a facut ca dupa Arbitrajul de la Viena multi evrei din sudul Transilvaniei, ramasi in Romania, sa opteze pentru Nordul provinciei intrat sub administratia Ungariei. Legat de acesta "optiune", pentru multi fatala, avocatul clujean Aurel Socol, om care avea sa salveze in 1944 numerosi evrei inlesnind trecerea lor clandestina in Romania, noteaza in memoriile sale publicate de biblioteca "Tribuna" in 1991, despre primirea armatei maghiare in Cluj, la 11 septembrie 1940: "M-a surprins oarecum faptul ca o mare proportie a evreimii ovationa cu insufletire. M-am gandit ca e natural, majoritatea lor fiind de limba si cultura (educatie) maghiara. Cu toate ca traisera bine in Romania si fusesera aproape toti la scoli si facultati romanesti, tratati cu deplina egalitate si amicitie.(…) Ulterior si-au dat seama de fatala lor eroare, prea tarziu insa pentru atat de multi…"
De altfel frica autoritatiilor maghiare si a celor germane de trezire a evreilor la realitatea cumplita le-a determinat sa urgenteze ghetoizarea populatiei evreiesti din Transilvania de Nord, astfel ca intr-un timp extrem de scurt cele 160.000 de persoane erau in spatele sarmei ghimpate. si totusi… autorul citeaza dintr-un raport al Ministerului de Externe roman – la baza informatiilor stand probabil cele primite de la Consulatul din Oradea: "cei cativa evrei care au trecut granita spre a-si salva viata au scapat din lagarele de concentrare numai datorita spijinului si spiritului de abnegatie al romanilor ardeleni, si, in special al taranilor romani din Ardealul de Nord, care au dat ajutorul lor in mod spontan, adapostind evrei fugari din lagare, inlesnindu-le sa treaca granita cu toate ca prin aceasta isi asumau riscuri si pericole foarte mari"… Autorul povesteste cum unii tarani care aveau pamantul la limita frontierei, sau chiar dincolo de ea, ii imbracau pe evreii fugiti in haine taranesti, ii urcau in carute si, sub pretext ca merg la lucru, ii duceau pe acele pamanturi unde ii lasau sa fuga spre interiorul Romaniei. Dar nu e mai putin adevarat ca si unii ofiteri maghiari au nascocit solutii de salvare pentru unii evrei. Se dau in carte exemple de mare omenie, cum a fost cazul petrecut in noaptea de 3 spre 4 mai 1944, cand – scrie intr-un raport un ofiter – soldati maghiari au incercat sa treaca peste granita romana 40 de evrei. Sau cazul de la Baia Mare, unde comandantul unei unitati militare, Imre Revicky, a incorporat subit cateva mii de barbati evrei, scapandu-i astfel de la deportare si de la moarte.
Un aspect interesant e legat de faptul ca majoritatea celor care au reusit sa treaca granita romano-ungara o faceau prin orasul Turda unde un lider al comunitatii evreiesti de aici, Arnold David Finkelstein, semnala intr-o carte publicata inca in 1958 in Israel, anume faptul ca in 1936 se initiase in oras "Aitity", o asociatie de ajutorare a evreilor saraci aflati in tranzit. Ei bine, in perioada deportarilor si a "dezertarii" unor evrei din lagare, aceasta asociatie s-a transformat intr-un adevarat oficiu de ajutorare, incepand cu ascunderea celor ce reuseau sa ajunga aici, si apoi pregatirea documentelor si banilor necesari pentru a putea calatori mai departe, spre Bucuresti unde functona o alta societate de ajutorare, Alyah, ce pregatea evreii pentru emigrarea in Palestina…" Siguranta din Turda nu a facut mare caz de circulara secreta care cerea politiei si jandarmeriei sa aplice cele mai severe masuri pentru capturarea refugiatilor. Tanarul comisar pe nume Nicolau era instintat ca ajutorarea refugiatilor continua in secret. Dar dupa ce presedintele comunitatii evreiesti, Simion Lazar, nu si-a asumat raspunderea de teama unor eventuale consecinte, Nicolau i-a cerut secretarului comunitatii doar sa procedeze cu prudenta.
Alarmate de aceste treceri frauduloase ale granitei, autoritatile germane au facut presiuni asupra lui Antonescu sa inaspreasca legislatia menita a-i pedepsi pe fugari, astfel ca apare directiva dictatorului roman prin care cerea executarea prin impuscare a tuturor celor prinsi. A fost, se pare, un ordin "de ochii lumii" caci , scrie autorul, nu se cunoaste nici un caz de evreu sau roman, impuscat pentru ca a trecut fraudulos granita. Ba in iunie 1944 autoritatile romane sustineau ca, de fapt, evreii refugiati din Transilvania de Nord nici nu sunt "evrei maghiari", ci evrei pur si simplu.
In contextul preocuparilor autoritatilor sioniste de a salva evrei amenintati, tineretul evreiesc a fost extrem de activ , in doua orase de granita, la Turda si Arad organizandu-se comitete de salvare care aveau menirea de a plasa refugiatii in locuri cat mai sigure si pregatirea documentelor necesare continuarii calatoriei spre Bucuresti, autorul enumerand evreii care au sarit in ajutoul semenilor, dar nu-i uita nici pe romanii care au dovedit sentimente umane.
Revenind la atitudinea fata de evreii ajunsi in restriste, autorul relateaza ca I. Stanescu , presedintele Tribunalului, l-a adapostit la locuinta sa pe dr. Elemer Hirsch cu familia; iar inspectorul financiar Opris i-a oferit adapost unui barbat din Cluj pe nume Kremer. Apoi privitor la relatiile salvatorilor evrei cu autoritatiile romane din Turda, autorul precizeaza un amanunt interesant: "Din partea autoritatilor, actiunea a fost sprijinita tacit de seful Sigurantei, Gheorghe Todirascu, care a tratat omeneste problema refugiatilor si s-a straduit sa rezolve pozitiv toate cazurile." Dar unul dintre cei mai activ salvatori ai evreilor din Cluj a fost, fara nici o indoiala, avocatul Aurel Socol care, avand relatii cu taranii din Manastur, membri ai PNT, din conducerea careia facea parte si el, cu incuviintarea lui Emil Hatieganu, presedintele organizatiei din Ardealul de Nord, si al Asociatiei de rezistenta a celor peste 1.300000 de romani ramasi in teritoriul vremelnic ocupat, a trecut la actiuni concrete. Asa se explica faptul ca doi fruntasi ai evreimii clujene, Jozsef Fischer si Erno Marton, l-au vizitat la biroul lui, rugandu-l sa continue actiunea de salvare, intocmindu-le refugiatilor acte false, procurandu-le haine taranesti etc, ceea ce acest avocat stapanit de reale sentimente umane a facut. L-a costat insa, in final, dupa descoperirea unui grup de refugiati, a caror trecere peste frontiera, n-a reusit, o condamnare la 6 luni de inchisoare, iar ulterior a suferit si el deportarea in lagarele de munca fortata. Interesant este raspunsul dat de Aurel Socol mesagerilor evrei: "…nu sunt decat un biet omulet in lumea asta mare si ostila, ca fac ceea ce fac singur, indrumat numai din inima, ca n-am nici o organizatie in spatele meu, deci nu pot decat sa continui ceea ce facusem si pana acum pentru sporadice salvari" si a adaugat: "va rog sa nu uitati un lucru; azi Feleacul este frontiera dintre viata si moarte. Moartea aici in Ungaria, viata dincolo, in Romania. stiu ca sunteti de limba si cultura maghiara, totusi acesta este tragicul adevar pentru dumneavoastra.(…) Care este factorul care face sa fie asa?! Va spun eu domnilor: firea, sufletul romanului, care, poate ca inca nu este destul de cunoscut, Asa va judeca: "Jidanul, doar si el este om, da paine adultului si lapte copilului si un adapost pentru toti."
Cum decurgea salvarea evreilor prin filiera Cluj explica in continuare Aurel Socol in memoriile lui : "Cum avusesem si am si azi prieteni de toate neamurile, deci si evrei, m-a cutremurat gandul la ce ii asteapta si mi-am zis ca e o crima sa nu incerc tot ce pot pentru a-i ajuta… Am inchiriat o bicicleta cu care m-am repezit la Alexandru Calateanu ( vechi adept al P.N.T.) si, spunandu-i ce am de gand, i-am cerut sa-mi trimita urgent la birou pe cineva care cunoaste bine posibiliatile de trecere a frontierei. Se trecea des si se facea si o contrabanda intensa, in Romania fiind mult mai multe si felurite marfuri de gasit… A doua zi s-a prezentat, in numele lui Calateanu, un barbat de vreo 40 de ani, in haine tipic manasturene, si mi-a spus ca-l cheama Crisan (cred, Vasile), ca sta in str. Florestilor nr.108 si ca, pentru suma de circa 1.000 pengo de persoana, e dispus sa treaca peste frontiera persoanele pe care le va indruma el. S-a jurat ca cunoaste bine padurea si a calcat des frontiera. Facea o impresie de contrabandist, nu era sentimental, o facea pentru bani, dar o facea. si nu era timp de pierdut. Fiecare zi era pretioasa, iar daca A. Calateanu mi l-a trimis insemna ca unul mai bun nu gasise… Sfatuiam pe barbatii evrei, mai curajosi, sa treaca frontiera spre Romania prin padurea Gilaului, de exemplu, pe Simon Tiberiu inspector la Banca Nationala, rezervand calauza pentru copii si femei mai neajutorate. Cu bicicleta imi vizitam prieteni si prietene si ii indrumam la singura salvare: trecerea frontierei! Eugen Neumann azi (n.n.1990 V.L.) in Cluj, profesor universitar pensionar, care locuia in casa in care–mi aveam biroul avocatial, mi-a raspuns ca P.C. are un adapost bine camuflat in gradinile din str. Donath; Sora dr. Iacob Rosenthal (…), Sari, mi-a raspuns ca are promisiuni sa fie salvata. I-am replicat ca n-am incredere in nimeni si sa asculte de mine. S-a bizuit insa pe promisiunea facuta de altul si nu a fost salvata: a murit la Auschwitz. De asemenea, Grunfeld Judith, careia i-am oferit ei si sotului , trecerea in aceeasi seara a frontierei. S-a lasat prins deja de o alta fagaduiala, nerespectata, si… de la Auschwitz s-a intors numai sotul indoliat, ca apoi sa regrete profund ca nu m-a ascultat. (…) Intre timp, am trimis mici loturi peste frontiera. Unul- cand Raoul sorban a intrat in biroul meu si mi-a spus: "trebuie s-o salvam pe Eva." Eva Semlyen, azi d-na Gabriel Pamfil. Era pe atunci logodnica lui sorban. (Acesta fusese casatorit, initial, cu Olga Caba, cunoscuta sciitoare in epoca; n.n.V.L.) I-am spus ca in seara aceea va fi trecuta peste frontiera si i-am dat intalnire la casa lui la ora opt seara. Acolo am gasit-o pe Estera Solomon, azi sotia lui Teodoru, si pe tanarul colaborator al "Tribunei Ardealului" (n.n. ziar scos de rezistenta romana), Vasile Moldovan, ulterior director al Teatrului National Cluj. Le-am trimis pe amandoua la Crisan, insotite, sa ma conving ca au ajuns cu bine. (In interviul anexat volumului, cu Eva devenita Pamfil care a trait pana prin anul 2000, ea metioneaza ca i-a insotit si Raoul sorban, dar imediat ce au ajuns la familia Crisan, menit a-i trece frontiera, acesta a facut, cu teama, calea intoarsa, grupul ramanand insotit doar de Moldovan. Au trecut cu bine peste frontiera, dar dincolo, gresind directia, a intrat in bratele jandarmilor lui Craioveanu si acesta le-a extradat ungurilor …). Mai tarziu Raoul sorban a aparut la Turda incercand s-o salveze dar n-a reusit, astfel ca si Eva a luat drumul Auschwitzului, dar fiind foarte tanara, a fost trimisa la munca intr-o fabrica subterana de unde au eliberat-o aliatii.
Zoltan Tibor Szabo , autorul volumul din care ne-am inspirat, a cautat cu insistenta sa dea de urmele asa numitei filiere sorban, de salvarea evreilor, dar n-a gasit nici un martor, nici o proba, nici chiar fosta lui logodinca nu stia de asa ceva. Dar cum nu vrem sa intram in acesta polemica incheiem spunand ca de fapt, prin aceste treceri de frontiera au fost salvati maximul, conform autorului, circa1500 de evrei pe la Turda si circa 5000 prin trecerea de la Arad. Cifra de 30.000 de persoane furnizata mass mediei de Raoul sorban este considerata o aberatie…
Comemorarea de acum la memorialul ridicat cu ani in urma va aduna desigur o multime de credinciosi, de toate etniile, care, in rugaciune si contemplare, vor medita la ceea ce nu trebuie sa se mai intample pe pamant, adica omoruri in masa de genul celor amintite. Dar ele pot constitui momente sufletesti de mare intensitate care sa duca la intelepciune. Mai ales ca unii dintre supravietuitorii Holocaustului, din fericire, mai traiesc si azi si povestirile lor – asa cum apar si in interviurile pe care autorul l-a luat catorva dintre ei – se constituie in veritabile pagini de istorie a suferintei umane.
