» Agresiunea militara rusa impotriva Georgiei, distrugerea infrastructurii tarii de catre trupele de ocupatie, mentinerea unor forte militare rusesti in "zone-tampon" pe teritoriul gruzin si recunoasterea de catre Moscova a independentei celor doua regiuni separatiste, Abhazia si Osetia de Sud, transforma Georgia intr-un stat extrem de fragil, ceea ce ridica indoieli serioase in privinta viabilitatii proiectelor energetice occidentale in Caucaz. Prima victima –gazoductul european Nabucco, singurul programat sa traverseze teritoriul Romaniei.
Georgia reprezinta singurul coridor de transport al hidrocarburilor dinspre regiunea caspica si Asia Centrala spre Europa care ocoleste atat Rusia, cat si Iranul. Primul acord privind constructia unui oleoduct care, pornind din Azerbaidjan, sa traverseze Georgia si sa alimenteze terminalul din portul turcesc Ceyhan a fost semnat in noiembrie 1999 la Istanbul, intre presedintii azer, georgian si turc, care au numit proiectul "Un nou drum al matasii". Guvernele occidentale, in special Washingtonul, au incurajat constructia oleoductului Baku-Tbilisi-Ceyhan (BTC) ca o modalitate de a consolida independenta fostelor republici sovietice din regiune si de a asigura alimentarea cu petrol a pietei europene fara recursul la sistemul rusesc de conducte. O luna mai tarziu, Vladimir Putin era numit de catre Boris Eltin succesorul sau la Kremlin.
Inchiderea coridorului
Pe 4 august, cu cateva zile inaintea invaziei rusesti in Georgia, un atentat al gruparii teroriste kurde PKK impotriva segmentului turc al BTC a silit Azerbaidjanul sa opreasca alimentarea cu petrol pentru o perioada nederminata a conductei cu capacitatea de un milion de barili pe zi. Cea de-a doua conducta de petrol care traverseaza Caucazul, Baku-Supsa, cu capacitatea de 150.000 de barili pe zi, a fost supusa unor modernizari si trebuia sa fie inaugurata in curand. Razboiul din Georgia a impiedicat reluarea activitatii. Transportul pe calea ferata a fost si el intrerupt in momentul in care armata rusa a distrus singurul pod georgian care facea legatura intre vestul si estul tarii.
Azerii au ramas astfel fara posibilitatea de a-si vinde petrolul altundeva decat spre nord, catre Rusia sau spre sud, catre Iran.
Problemele serioase nu privesc atat petrolul, cat gazele naturale. A treia conducta transcaucaziana, South Caucasus Gas Pipeline, este gazoductul care urmeaza traseul BTC. In Georgia rusii nu au distrus conductele, in primul rand ca un gest de bunavointa fata de premierul turc Recep Tayyp Erdogan, care a doua zi dupa invazia Georgiei a dat fuga la Moscova si a obtinut de la Putin garantii ca oleoductele si gazoductul nu vor avea de suferit. Rusii au facut insa altceva: pe 14 august, in plin razboi, reprezentantii monopolului rusesc Gazprom s-au deplasat la Baku si au propus liderilor azeri sa cumpere intreaga productie azera de gaze naturale destinata exportului.
Daca Azerbaidjanul va accepta oferta, atunci planurile Occidentului de a-si reduce dependenta fata de gazul rusesc se vor narui definitiv. Georgia va ramane un coridor secundar de transport al unei cantitati reduse de petrol (oprirea BTC nu a oprit scaderea pretului petrolului la burse), proiectul gazoductului european Nabucco va fi oprit, iar Rusia, prin Gazprom, isi va pastra monopolul asupra alimentarii si transportului gazelor naturale spre Europa.
Strategie politico-energetica
In 2007, Uniunea Europeana a importat 38% din necesarul de gaz si 33% din necesarul de petrol din Rusia. Anumite tari europene depind aproape in intregime de gazele rusesti, altele in proportii semnificative: Lituania – 100%, Cehia, Grecia, Ungaria, Polonia – intre 70 si 80%, Germania – 40%, Romania, 30%, Italia –25%. Dependenta de gazul rusesc, in loc sa scada, a crescut, in Europa importurile de gaze rusesti crescand numai anul acesta cu 27%. Intotdeauna furnizorul este unul singur: Gazprom.
Or, Gazprom, pe langa calitatea de detinator al monopolului pe piata europeana a gazului, este si o arma politica in mana Kremlinului. Atunci cand Moscova a dorit sa exercite presiuni politice, Gazprom a oprit prompt alimentarea cu gaz a Ucrainei, Letoniei, Lituaniei sau, cel mai recent, a redus cu jumatate alimentarea cu petrol a Cehiei imediat dupa semnarea de catre Praga a acordului cu SUA privind scutul antiracheta.
Odata confruntate cu posibilitatea opririi alimentarii cu energie, statele europene au avut de ales intre o politica de acomodare si una de rezistenta. Primele sunt recompensate, celelalte – pedepsite. Astfel, Germania lui Gerhard Schröder a fost rasplatita cu constructia gazoductului Nord Stream, care va ajunge in Germania pe sub Marea Baltica, ocolind statele baltice si Polonia. Italia, Grecia si Bulgaria au fost recompensate cu proiectul gazoductului South Stream – pe care Silvio Berlusconi incearca sa-l transforme in proiect european –, Romania a fost pedepsita prin subminarea proiectului Nabucco, caruia Bucurestiul i-a ramas fidel. Din cauza ca nu exista o politica energetica europeana comuna, unele state din vestul Europei – Germania, Franta, Italia – au semnat acorduri bilaterale profitabile cu Gazprom, slabind in acest fel nu numai securitatea energetica a statelor est-europene, ci chiar securitatea intregului continent.
Gazprom si NATO
Raporturile dintre statele europene si Gazprom s-au reflectat in atitudinea adoptata de aceste tari in calitate de membre NATO. In 2006, la Summitul de la Riga, NATO a acceptat sa introduca printre preocuparile sale securitatea energetica, dar state precum Franta si Germania, care au relatii privilegiate cu gigantul rus, s-au opus ferm ca NATO sa elaboreze o strategie de securitate energetica, motivand ca aceasta este o chestiune comerciala, nu militara.
In aprilie, la Bucuresti, reprezentantii Frantei, Germaniei, Italiei si Spaniei s-au opus, de asemenea, din rasputeri acordarii Planului de Actiune pentru Aderare Georgiei si Ucrainei. In momentul agresiunii rusesti in Georgia, Italia a sustinut fatis Rusia, Germania a avut o pozitie concilianta, iar Franta si-a asumat incheierea unui acord de incetare a focului care favorizeaza Rusia.
Politica de tip "divide et impera" pe care o practica Moscova in raport cu Europa pare sa fi reusit. Fara acces la resursele alternative de energie din zona caspica, fara o strategie de securitate energetica comuna, Europa este victima sigura a santajului rusesc.
» Toti pentru unu, unu pentru toti
Militant al securitatiii energetice transatlantice, senatorul american Richard Lugar, liderul republican din Comisia pentru relatii internationale, sustine ca cele doua parti ale Atlanticului trebuie sa elaboreze o strategie energetica comuna si credibila, menita sa diversifice sursele de energie pentru intreaga Europa. Strategie care trebuie sa stabileasca un cadru colectiv de abordare a Rusiei si sa refuze sa tolereze folosirea energiei ca instrument de presiune.
La Summitul NATO din Riga, senatorul de Indiana a incurajat Alianta sa includa securitatea energetica in cadrul Articolului V, in virtutea caruia un membru care ar trece prin experienta unei disfunctii energetice deliberate ar primi asistenta de la alte state membre. Atunci, Lugar arata ca efectele unei scaderi a aprovizionarii cu gaze, experimentata de un stat european in mijlocul iernii, sunt echivalente unui atac militar. Unii au argumentat ca problemele energetice trebuie gestionate de UE, si nu de NATO.
Lugar sustine ca NATO trebuie sa joace rolul de lider in formularea si elaborarea strategiei de energie transatlantica, pentru ca energia si securitatea sunt sinonime. Absenta unei astfel de strategii va duce la cresterea fragmentarii si diviziunilor in Europa si intre continent si SUA cu impact asupra capacitatii de a rezolva si alte probleme economice si de securitate.
Nabucco a fost mai curand visul diplomatilor decat un proiect economic viabil. Promotorii sai nu au reusit sa incheie acorduri nici pentru alimentare, nici pentru tranzit." Edward C. Chow, expert in energie al CSIS
