Cred ca nu mai e nici o indoiala la aceasta ora ca Rusia nu se va opri in conflictul cu Georgia pana cand aceasta tara nu va mai fi vreodata in situatia de a ataca din nou trupele ruse, de a tine piept unei ofensive rusesti (desi s-a vazut de acum ca nu poate), pana cand nu anuleaza toate resursele militare pe care le-a acumulat presedintele Saakasvili in ultimii patru ani si pana cand nu il trimite pe Saakasvili dupa Gamsahurdia, precedentul presedinte nationalist, care s-a sinucis inconjurat de trupele ruse. Ca Georgia sa-si pastreze independenta, fara regiunile ei secesioniste, ea trebuie sa fie condusa de cineva pe care Moscova nu il considera un pericol. Fara asta nu va exista o rezolvare a acestui conflict, degeaba flutura bietii gruzini la Tbilisi steagul american.
E foarte simplu, ba chiar rudimentar, sa presupui mereu ce e mai rau despre Rusia. Faptul ca ii detestam pe rusi a devenit la noi sursa unor stereotipii foarte reductioniste in ce ii priveste si a unei lipse de intelegere a dinamicii geopolitice a zonei care e ingrijoratoare. Pentru ca nu e adevarat ca, daca, sistematic si in orice imprejurare, indiferent ce pozitie ar avea Rusia, noi o avem pe cea contrara, asta e sursa unei politici externe de mare inteligenta, capabila sa rezolve ceva din marile probleme regionale, incepand cu Transnistria si sfarsind cu cooperarea la Marea Neagra. Dati-mi deci voie, ca un modest cunoscator al zonei, in care calatoresc regulat fara a-mi face din asta expertiza numarul 1, sa enumar cateva dintre prejudecatile eronate care alimenteaza o politica a noastra fara mari perspective.
Prejudecata numarul unu si cea mai grava este ca Rusia este singurul actor nationalist din regiune. In realitate, e destul sa ne intrebam de ce romanii din Ucraina voteaza cu partidul prorus si au un singur deputat, din partea acestui partid, in Rada, Parlamentul de la Kiev. Motivul este acela ca partidele portocalii sunt nationaliste, periodic incearca a impune limba ucraineana minoritatilor. Daca ucraineana si rusa pareau aproape similare acum 15 ani, astazi poti lua bataie prin unele locuri din Galitia daca vorbesti rusa, desi aceste regiuni au minoritati importante, care, intr-o viata, de abia au invatat rusa ca a doua limba si le e imposibil sa o ia de la capat cu ucraineana. In istoria ei, Georgia s-a luptat mereu cu alanii nesupusi – si in limba romana sunt traduse romane istorice despre asta – si atunci cand Gamsahurdia a creat primul stat modern georgian independent e discutabil ca alanii, parte pana atunci din URSS, trebuiau sa se puna indata pe invatat gruzina, bucurosi ca pot face parte dintr-o natiune noua.
La fel, azerii nici nu concep sa piarda o regiune in care traiesc numai armeni, desi statul lor este de data mult mai recenta decat Armenia, chiar in actualele frontiere meschine ale acestei vechi tari. Pe scurt, rusii tin cu dintii de Caucaz din motive strategice, o politica urmarita de peste trei sute de ani, dar nu cer nimanui sa devina rus pe acolo, cum cer natiunile mai noi si mai nesigure de ele insele, care astfel isi alieneaza minoritatile. Din Transcarpatia la Marea Neagra trebuie sa spun ca rar am vazut ceva mai iritant si pauper din punct de vedere intelectual ca nationalismul ucrainean, care schimba textul pe monumentele in forma de MiG-uri, facand din pilotii sovietici eroi ucraineni.
Prejudecata numarul doi, direct legata de prima, este aceea ca marea cheie a stabilitatii regiunii noastre este o Ucraina puternica, care sa fie prietena Occidentului si adversara Rusiei. Aceasta veche idee brzezinskiana a facut cariera dupa 1990, desi, cum vedem acum in Georgia, chiar o tara mica poate pune in pericol stabilitatea regiunii si a ei proprie printr-un comportament riscant. Din punctul nostru de vedere, care avem un contencios intreg cu Ucraina, simpla solidaritate portocalie si prooccidentala nu e de natura sa ne rezolve problemele. Noi trebuie sa avem o politica variata de la dosar la dosar fata de aceste doua tari, nu putem copia stereotip politica americana fata de Ucraina.
Mult le pasa americanilor de petrolul nostru din platforma continentala sau de minoritatile noastre din Ucraina, dar noua ne pasa. La fel, Transnistria nu poate fi rezolvata decat printr-o contrapunere inteligenta a celor doua; daca rusii si ucrainenii se inteleg intre ei, cumva partida e pierduta. Or, la ora asta mi se pare ca numai din dorinta infantila de a-i injura pe rusi noi nu prea avem o pozitie intermediara. Ce am pierdut la rusi nu am cistigat insa la ucraineni, foarte aroganti in aspiratiile lor UE si care isi inchipuie – gresit – ca nu au nevoie de sprijinul nostru.
Al treilea mit legat de Rusia este acela al marii puteri a Rusiei, din care provine pericolul pentru stabilitatea vecinilor ei. In realitate, problema cu Rusia este slabiciunea ei. Cine vede ca la Sevastopol flota ruseasca nu mai are nici o barca de salvare – le-au vandut pe toate in satele de pe coasta unde vin turisti – sau ca in Ingusetia politistii umbla fara uniforma pentru ca atentatele vaneaza, mai ales, fortele de ordine sau ca la Beslan sau in Karbardino nu au reusit sa preia controlul decat intr-o enorma superioritate numerica si cu un cost in vieti ingrozitor nu mai poate crede in puterea Rusiei. Rusia sta bine la capitolul putere discretionara – poate omori in pat familia unui nationalist cecen –, dar nu la cel al puterii infrastructurale, adevarata putere a unui stat modern.
Georgia, cu toate eforturile ei patetice de inarmare, e o tara de buzunar. Cand are de-a face cu un dusman mai mare si mai hotarat, gen nationalismul islamic, vezi imediat prin puterea rusa ca printr-o tesatura destramata. Pericolul vine de la Rusia nu in momentele ei de siguranta de sine, ci in celelalte. Rusia omoara lumea atunci cand e depasita logistic si ca initiativa, in rest, oricat de dominatoare ar fi, ramane o mare putere rationala, nu ca Iranul.
URSS e responsabila de moartea mai multor oameni din familia mea si de deportarea altora. Cu toate astea, pledez pentru o atitudine rationala fata de Rusia de azi. Exista un razboi mondial in curs, acela cu islamismul fundamentalist, in care Rusia e aliata noastra naturala. Daca nu vom reusi in nici un domeniu sa avem cu rusii altceva decat o relatie de adversitate, vina nu va fi doar a lor. Dar paguba va fi numai a noastra.
