3.2 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăSportGeoana vrea singur la guvernare

Geoana vrea singur la guvernare

» Liderii PSD si PNL si-au dat seama ca au abordat putin cam abrupt ideea unei viitoare guvernari impreuna, astfel incat au inceput sa faca unele declaratii prin care isi nuanteaza si isi conditioneaza viitoarea colaborare.

Primul care a iesit la atac a fost Mircea Geoana. Vazandu-se pe cai mari, Geoana a declarat ca PSD nu intentioneaza sa faca aliante dupa alegerile parlamentare, deoarece spera sa obtina la toamna un scor foarte bun, care sa le permita social-democratilor sa creeze o majoritate "fara mari compromisuri ideologice". "Pentru ca au fost speculatii si tot soiul de discutii, ce face PSD-ul, cu cine face aliante dupa alegerile parlamentare, eu va spun ca scopul nostru, in conditiile in care sustinem trendul pozitiv pe care il avem, este sa facem un scor care sa ne permita sa guvernam singuri. Sa guvernam in conditii cat mai coerente din punct de vedere ideologic si cat mai coerente din punct de vedere al eficacitatii guvernarii", a declarat liderul PSD. Geoana crede ca la toamna, dupa redistribuire, partidul sau ar putea ajunge chiar la 40%. Va reamintim ca vicepresedintele PNL Crin Antonescu a declarat joi ca singurele optiuni ale liberalilor sunt fie o guvernare alaturi de PSD, fie intrarea in opozitie, iar liderul grupului PSD din Camera Deputatilor, Viorel Hrebenciuc, a vorbit despre pasii mici, dar siguri, ai PSD catre PNL. Bazandu-se deja pe votul de la alegerile parlamentare, Geoana promite organizatiilor fruntase la alegerile locale din tara ca au sanse sa prinda si locuri in viitorul Guvern, ca o "rasplata a muncii lor pe linie de partid". Geoana insa a tinut sa-i avertizeze, in schimb, pe liderii locali ai PSD ca au voie sa faca propuneri pentru incheierea majoritatilor locale pe care le cred bune pentru comunitati, intelegerile respective urmand insa a fi supervizate de conducerea centrala care va avea ultimul cuvant.

Daca la PSD ordinul dat a fost pentru izolarea lui Traian Basescu si a PD-L, liberalii vorbesc despre autoizolarea PD-L prin abuzul de putere al lui Traian Basescu. Dinspre liberali, replica pentru Geoana a venit de la vicepresedintele PNL Teodor Atanasiu, care a declarat, la Alba Iulia, ca dupa rezultatele alegerilor locale exista trei variante pentru o guvernare, insa, daca PDL "continua sa se autoizoleze pe esichierul politic, raman foarte putine variante de discutie pentru o viitoare constructie politica." Variantele lui Atanasiu sunt: PNL cu PSD, PNL cu PD-L si alta PSD cu PD-L, "oricare doua dintre cele trei partide mari pe care s-au polarizat voturile romanilor" putand face o majoritate. Potrivit lui Atanasiu, cea mai buna varianta "nu este fratia dintre doua persoane, ci fratia pe programe", fiind "foarte clar" ca tara nu poate fi condusa "pe prietenii sau pe afinitati de persoane", ci "pe programe compatibile". El a adaugat ca, daca in continuare PNL sustine garantarea proprietatii, iar PSD refuza restituirea proprietatii celor carora le-a fost confiscata abuziv, cele doua formatiuni nu vor putea avea programe compatibile.

In timp ce Geoana si Atanasiu fac declaratii mai mult sau mai putin nuantate despre viitoarea guvernare, liderul filialei Bistrita-Nasaud a PSD, deputatul Emil Radu Moldovan, a declarat ieri, cat se poate de clar, ca PSD va inainte catre PNL "cea mai serioasa oferta de colaborare", care sa contracareze eventuala oferta a PD-L. O replica la adresa lui Geoana a tinut sa dea si Eugen Nicolaescu. El a spus ca PNL va avea "un scor atat de bun incat nu se va putea face nici un guvern fara el."

Cele mai citite

Intervenții intense pentru Salvamont: 42 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, 12 transportate la spital

Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în județul Brașov, echipa de salvamontiști fiind solicitată de opt ori într-o zi Salvamontiștii au avut o zi...

Ministrul german al Apărării: Armata trebuie să fie pregătită pentru război

Ministrul Apărării din Germania, Boris Pistorius, a declarat că armata germană trebuie să fie pregătită pentru un eventual conflict militar, subliniind necesitatea creșterii cheltuielilor...

Federația Ospitalității: Eliminarea voucherelor de vacanță va distruge turismul românesc

Reprezentanții a 29 de patronate din domeniul HoReCa atrag atenția că peste 1,7 milioane de persoane vor fi afectate direct Federația Patronatelor din Industria Ospitalității...
Ultima oră
Pe aceeași temă