Presedintele a devenit principalul actor al acestei campanii electorale, in care competitorii fie sunt prea prieteni intre ei pentru a se lupta barbateste, fie nu-si doresc victoria, fie, cum e cazul lui Oprescu, mizeaza pe lipsa de vointa a contracandidatilor si pe lehamitea alegatorilor. Intrand intr-un razboi simulat cum este cel pentru Primaria Capitalei, Traian Basescu se autoerodeaza prin repetitie, fara ca in schimb sa aduca mari servicii partidului pe care il cara in spate si care pare incapabil sa-si gaseasca un drum propriu. Atunci cand spune ca face compromisuri doar in interes public, presedintele nu uita, probabil, de bataliile pe care le duce in favoarea PD-L, dar socoteste ca astfel de concesii ar putea fi folositoare in viitorul politic la care viseaza. In schimb, defilarea saptamanala sub stindardul intransigentei, cu PD-L-ul la subrat, l-ar putea muta in categoria politicienilor tociti, de care lumea s-a saturat. Presedintele si-ar putea irosi munitia inainte sa inceapa batalia reala, unde va avea nevoie de toate armele, inclusiv de arta compromisului pe care la prima vedere o priveste cu dispret si condescendenta.
Seful statului nu a facut nici un secret din dorinta sa de a-si extinde puterea, cu scopul declarat de a face ordine in tara. De aceea insista sa apara ca personaj central al campaniei electorale. Pentru a-si duce planurile la capat, Traian Basescu are nevoie de o majoritate parlamentara si de un guvern pe care sa-l poata coordona. Primul pas pentru un succes al PD-L la alegerile generale ar fi fost cucerirea Bucurestiului, dar Vasile Blaga nu da semne ca vrea cu adevarat sa se lupte pentru fotoliul de primar general. In vreme ce interventia presedintelui in arena nu face decat sa-l puna intr-o lumina si mai nefavorabila pe candidatul sau. Al doilea pas pentru ca PD-L sa aiba sanse sa formeze Guvernul ar fi o ofensiva generala a fruntasilor partidului bazata pe inovatii si programe consistente. Oamenii presedintelui nu sunt insa prea ambitiosi si multi dintre cei ajunsi in primul esalon par obositi si imbatraniti inainte de vreme, fara memoria faptelor recente, fara motivatii, fara idealuri.
Traian Basescu vorbeste despre ei la superlativ si le face reclama de cate ori are ocazia sau de cate ori vrea, dar stie ca pentru a avea o majoritate parlamentara si un guvern trebuie sa faca un nou compromis cu adversarii sai, la fel cum s-a intamplat in 2004, cand i-a luat pe conservatorii lui Voiculescu sub umbrela sa. Cu cat trece timpul, cu atat ies in evidenta mai mult slabiciunea PD-L si cresterea sa nesanatoasa si dizgratioasa. Traian Basescu a devenit, poate, constient de obezitatea partidului sau si vrea sa o camufleze pana la alegerile generale, cand seful statului va gasi un artificiu pentru a-l aduce cat mai sus in preferintele alegatorilor. Deocamdata face insa prea multe eforturi pentru a ramane in discutiile publice si prea multe declaratii care cimenteaza alianta impotriva sa, fara sa compromita in mod definitiv pe cineva.
Cand un sef de stat spune public ca "au fost politicieni care au venit si la mine acasa sa ceara interventii in justitie" ar trebui sa nu se limiteze la descrierea sociologica a faptelor. Traian Basescu are, probabil, probe care sa-i acopere spusele, dar cei care se simt cu musca pe caciula vor strange randurile si vor incerca sa faca presiuni asupra presedintelui. Prin aceasta declaratie seful statului sugereaza ca ar putea folosi in campania electorala din acest an arme periculoase, care sa-i lase in offside pe adversarii sai. Ultima data cand a utilizat o metoda similara, oferind publicului biletelul prin care Tariceanu ii cerea sa vorbeasca pentru Patriciu la Parchet, povestea s-a terminat cu suspendarea presedintelui.
