4 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăPretul benzinei, o bomba cu ceas in buzunarul romanului

Pretul benzinei, o bomba cu ceas in buzunarul romanului

Incepand din vara anului trecut Romania face fata unui val de scumpiri succesive ale carburantilor, care au ca argument urcarea cotatiilor petrolului pe pietele internationale. Un plin de benzina la pompa costa insa astazi mai mult ca in Bulgaria sau in Cipru, tari care nu au productie proprie de petrol. Cresterea pretului litrului de carburanti a depasit atat marirea salariilor, cat si pasul inflatiei. Romania produce aproape jumatate din petrolul pe care il consuma si analistii spun ca Ministerul Finantelor ar putea inventaria costurile de transfer ale marilor producatori, care fac parte din corporatii transnationale, pentru a vedea daca nu transfera din profituri la firma-mama.

 

Caz in care, spune Cristian Parvan, oficial al AOAR, ar putea impune taxe suplimentare pe profiturile volatile. Insa statul este probabil principalul beneficiar al scumpirii carburantilor, deoarece aproape jumatate din pretul acestora intra in buzunarul sau, asteapta dividende de la Petrom, impoziteaza profiturile firmelor petroliere. Avocatul Gabriel Biris spune ca este putin probabil ca statul sa accepte vreo reducere de TVA sau de accize, pentru a calma preturile, deoarece pe de o parte bugetul depinde masiv de taxele indirecte si pe de alta parte fiscalizarea carburantilor este un model european.

 

Un val de scumpiri a urcat preturile carburantilor care au ajuns sa coste la Bucuresti tot atat de mult ca in alte capitale europene. Insa veniturile salariale ale romanilor nu fac fata scumpirilor. Din august 2007 pana in prezent, benzina Euro Super 95 s-a scumpit cu 16%, motorina Euro 4 – cu 35%, iar salariile au crescut cu 15,72%. Practic, salariul mediu actual, de 1.192 lei, le da posibilitatea romanilor sa umple un rezervor de 50 de litri cu benzina sau cu motorina cam de cinci ori pe luna, fara a mai cheltui vreun leu pe mancare, intretinere sau lumina. Totusi, preturile benzinei Euro Super 95 si al motorinei Euro 4 in Romania sunt mai mari ca acelea din Cipru sau din Bulgaria si se apropie de nivelurile din Spania sau din Austria, arata statisticile comparative ale Agentiei Europene a Energiei. Potrivit acelorasi statistici, Romania este al 47-lea producator de petrol din lume, dar importurile o propulseaza pe locul 43.

In plina campanie electorala, politicienii reiau o tema cunoscuta: aceea ca Romania are propriile campuri de petrol si nu ar trebui sa fie afectata prea puternic de cotatiile aurului negru din piata internationala. Insa Petrom, care controleaza puturile de petrol romanesti, nu acopera tot consumul, astfel incat 55% din petrolul necesar vine din import. Recent, ministrul Finantelor, Varujan Vosganian, a lansat un avertisment companiilor petroliere romanesti, folosind argumentul productiei interne si al faptului ca Petrom plateste statului taxe mici (redevente) pentru dreptul de a extrage petrol.
"Atragem atentia companiilor petroliere ca unele produse pe care le comercializeaza sunt extrase din solul romanesc si nu pot motiva cresterea pretului carburantilor prin faptul ca barilul de petrol a ajuns la 125 de dolari", a spus Vosganian.

Profituri volatile
Analistii spun ca statul nu are mecanisme de a controla pretul la pompa intr-o piata libera, dar ar putea strange surubul in jurul companiilor transnationale, silindu-le sa reduca preturile. Ministrul Finantelor nu intrevede insa nici o posibilitate de a reduce fiscalitatea pe carburanti, deoarece sustine ca ar fi una dintre cele mai coborate din UE. "Ministerul Finantelor are si dreptul, si informatiile pentru a vedea cum isi construiesc profiturile marile companii petroliere. Potrivit articolului 4 al Codului Fiscal, are puterea de a cerceta costurile de transfer. Companiile petroliere au profituri volatile de care beneficiaza deoarece sunt in pozitii de monopol", spune Cristian Parvan, secretar genereal al Asociatiei Omenilor de Afaceri din Romania (AOAR).
Pe de alta parte, spune Parvan, Romania ar putea renegocia cu Uniunea Europeana nivelul accizelor, deoarece populatia sa nu va suporta scumpirile prea mari. "Cand au negociat calendarul accizelor, barilul de petrol era de 20 de dolari, acum se apropie de 130 de dolari", a adaugat Parvan.

TAXE
» Statul ia 43,7% din bani
"Aproape jumatate din pretul final al benzinei se duce in buzunarele statului, dar asta e filosofia fiscala europeana", spune avocatul Gabriel Biris. Pentru fiecare litru de benzina care costa, de exemplu, 3,96 lei la pompa, statul incaseaza cate 1,732 lei, adica 43,73% din pret. Statul ia 1,099 lei accize/litru si inca 0,633 lei/litru sub forma taxei pe valoarea adaugata. Romania aplica o cota de TVA egala pentru toate produsele, de 19%.

Cele mai citite

Motivul pentru care Erling Haaland ar putea face închisoare

Erling Haaland, celebrul atacant norvegian de la Manchester City, ar putea risca o pedeapsă cu închisoarea în Elveția, conform publicației Blick. Motivul pentru care Erling...

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a avut o întrevedere cu reprezentanți ai Airbus

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit joi, la sediul Ministerului Economiei, cu o delegaţie a companiei Airbus, subiectul principal al discuţiilor fiind axat...

Horoscop 23 noiembrie 2024. Balanțele au nevoie de un răgaz

Horoscop 23 noiembrie 2024. Planetele ne invită să privim cu atenție în interiorul nostru și să evaluăm direcția în care ne îndreptăm. Este o...
Ultima oră
Pe aceeași temă