Politicienii isi doresc o lume fara trecut, o tara fara istorie, o viata traita in prezent fara griji si fara complexele biografiei trecute. Generatia celor formati in perioada vechiului regim nu a fost niciodata de acord pana la capat cu devoalarea totala a intamplarilor petrecute sub cupola Securitatii si a Partidului Comunist, in vreme ce tanara generatie a politicienilor este fie dezinteresata de aspectele colaborationismului, fie confortabila cu atitudinea mai varstnicilor colegi. Nici unii, nici altii nu au insa curajul sa spuna lucrurilor pe nume si sa recunoasca direct ca ar vrea sa se inchida lada veche plina cu dosare. Cu totii se ascund in spatele declaratiilor vagi, uneori stilate, alteori anxioase, si incearca sa modifice legile pe dedesubt pentru a se pune la adapost de CNSAS, institutia care pana nu demult putea da verdicte de (ne)colaborare cu politia politica pentru demnitari. Politicienii autohtoni se tem sa aiba o pozitie transanta, de frica sa nu fie catalogati drept securisti, dar pe de alta parte nici nu vor sa deschida odata pentru totdeauna cuferele trecutului si apoi sa se apuce de treburi mai serioase.
Cunoscutul disident Adam Michnik, seful celui mai influent cotidian polonez, "Gazeta Wyborcza", care si-a asumat mereu pozitia incomoda a celor care se opun lustratiei, argumenteaza ca documentele alcatuite de dictatura comunista "nu au fost concepute pentru a gasi adevarul, ci pentru a avea instrumente de santaj asupra oamenilor" si ca de aceea nu ar trebui sa devina instrumente ale justitiei publice. Michnik merge insa chiar mai departe si spune, intr-un interviu aparut in Cotidianul (11 iunie 2007), ca "tot jocul din jurul dosarelor de Securitate din Polonia este o metoda pentru a instaura un regim al fricii, iar eu nu accept acest lucru. Intreaga mea viata m-am opus regimului comunist deoarece acesta era, la randul sau, un sistem al fricii si nu pot sa accept azi fragmente ale restaurarii acestui sistem sub un drapel anticomunist". In Romania argumentele de acest fel sunt eludate, ascunse de politicieni sub faldurile unei timiditati ipocrite, inghitite sau nerumegate destul de elitele noastre intelectuale.
In subteran insa, ordonanta de urgenta pe baza careia mai functioneaza inca CNSAS (Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii) este boicotata nu doar de partidele care se opun in mod traditional lustratiei, ci chiar de partidul prezidential, care pare mai degraba neinteresat de subiect, desi pe de alta parte isi protejeaza colaborationistii cum poate, mai ales atunci cand e la putere. Pozitia democratilor este aceeasi ca acum zece ani, cand se vota pentru prima data Legea CNSAS si cand spuneau ca "nu e o prioritate pentru Romania". Intre timp, pentru Traian Basescu a devenit o prioritate, dar pentru oamenii lui nu. Marti, la Comisia juridica, unde s-a decis ca preotii sa nu mai fie cercetati de CNSAS si ca aceasta institutie sa nu mai trimita instantei notele de constatare privind colaborarea demnitarilor cu Securitatea, democratii au lipsit in bloc, sugerand ca sunt multumiti cu solutiile propuse de oamenii lui Iliescu. Visul ascuns al politicienilor de toate culorile este transformarea Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii in institut de cercetare, care are dreptul sa-si publice constatarile in volume in functie de bugetul institutiei eventual, in tiraje cat mai mici.
Suspendarea CNSAS printr-o lege bolnava agreata de majoritatea politicienilor va lasa subsolurile autohtone ale vietii economico-politice neatinse in voia intelegerilor transpartinice si a santajelor. Fostii spioni si marii turnatori vor incasa pe mai departe marile poturi ale ruletei politice romanesti, iar clanurile lor vor continua sa prospere. In acelasi timp, multi politicieni vor ramane pe mai departe papusile trase din spatele scenei de sfori.
