5 C
București
miercuri, 29 ianuarie 2025
AcasăInvestigații România LiberăCompaniile de la Bursa propun dividende de 2,32 miliarde lei

Companiile de la Bursa propun dividende de 2,32 miliarde lei

18 companii autohtone listate la Bursa de Valori Bucuresti (BVB), din totalul de 61, le propun actionarilor dividende in valoare cumulata de 2,32 miliarde lei (623 milioane de euro), suma echivalenta cu aproape 0,6% din produsul intern brut (PIB) al Romaniei.

Aproximativ jumatate (46,6%) din totalul dividendelor sunt propuse de cea mai mare companie din Romania, Petrom Bucuresti.
Cel mai atractiv dividend raportat la pretul din piata al actiunii este propus de conducerea Alro Slatina si prevede distribuirea integrala a profitului net din 2007.
Dividendele pe care le-ar putea oferi SIF-urile reprezinta 9% din total.
Comparativ cu dividendele distribuite anul trecut, in acest an dividende in crestere propun Oil Terminal (de 3,8 ori), BRD (cu 61%), Alro (cu 56%), Antibiotice Iasi (cu 21,6%), SIF Banat-Crisana (cu 16,7%), SIF Oltenia (cu 11,4%) si Petrom Bucuresti (cu 6,7%). Socep Constanta ar putea distribui dividende pentru profiturile nete obtinute in 2007 si in 2006.

Sapte companii propun actionarilor acordarea de actiuni gratuite prin incorporarea unei cote din profitul net din anii anteriori, a unor prime de emisiune sau a altor rezerve. Bermas Suceava este singura companie care propune si distribuirea de dividende, si acordarea de actiuni gratuite. De asemenea, la SIF Banat-Crisana si la SIF Moldova prioritate are propunerea de acordare de actiuni gratuite prin dublarea capitalului social, iar in caz ca nu se intrunesc conditiile aprobarii acesteia, actionarii vor dezbate propunerile de dividend. Banca Transilvania propune incorporarea aproape integrala a profitului net record realizat in 2007 si a unor prime de emisiune, in contul carora actionarii ar putea primi 68% actiuni gratuite, fata de 45,3% titluri gratuite cat au beneficiat anul trecut. De la listarea din 1997 si pana in prezent Banca Transilvania si-a capitalizat in fiecare an cea mai mare parte din profitul net, acordand actiuni gratuite, si le-a oferit posibilitatea actionarilor sa subscrie la un pret cu mult sub cel din piata. Pentru acest an conducerea le propune actionarilor, pe langa titlurile gratuite, si subscrierea de 5% actiuni, la un pret de doua ori mai mic decat cel din piata.

Conducerile mai multor companii propun actionarilor nedistribuirea de dividende, fie pentru acoperirea pierderilor din anii precedenti (Mechel Targoviste, Flamingo Bucuresti), fie pentru asigurarea surselor proprii de finantare (Compa, Dafora, Condmag, Zentiva, TMK-Artrom, Biofarm) sau pentru ca dividendul e prea mic (Sinteza, UAMT, Energopetrol). Printre companiile care nu pot acorda dividende deoarece au inregistrat pierdri in 2007 se numara Rompetrol Rafinare Constanta, Oltchim, Petrolexportimport si Armatura Cluj. O serie de companii care au obtinut profituri anul trecut n-au prezentat in convocator utilizarea profitului sau nu au emis deocamdata convocatorul.

Cele mai citite

Emmanuel Macron „o mută” pe Mona Lisa într-o cameră „specială” de la Muzeul Luvru

Mona Lisa, cel mai faimos tablou din lume, va avea propria sa cameră la Muzeul Luvru, după renovările care vor avea loc în clădirea...

Putin e gata de negocieri pentru pace cu Ucraina, dar fără Zelenski

Vladimir Putin a anunțat că Rusia este pregătită să negocieze un acord pentru încheierea războiului din Ucraina, însă a atras atenția că nu va...

O comisie de anchetă a descoperit ingerința Chinei în alegerile federale din 2019 și 2021 din Canada

Guvernul canadian a reacționat lent la încercările de ingerință străină, în special din partea Chinei, la ultimele alegeri, un fenomen 'îngrijorător', dar care nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă