Noul PNTCD a raspuns voiniceste, printr-un comunicat cu efect de cap in gura, unei opinii argumentate rational de catre Horia-Roman Patapievici. Punctul de vedere al lui Patapievici, cum ca partidele istorice au reaparut in urma unei "fraude pioase", ca PNTCD "a dezamagit mai mult decat oricare alt partid", putea fi pus sub semnul intrebarii in cheia de rationalitate si de buna-credinta oferita de autor. Replica semnata "biroul de presa al PNTCD" aminteste insa de Romania Mare, Azi sau Dimineata. Vinovat de delict de opinie, Patapievici este infierat drept "un impostor", care "minte pentru bani" si lucreaza "la ordinul lui Traian Basescu". Lui Patapievici i se sugereaza ca PNTCD l-ar fi facut om, caci "l-a propulsat in Colegiul CNSAS".
Din pacate, acest scurtcircuit de rationalitate a devenit regula in noul PNTCD. Nemaiavand nimic de pierdut, PNTCD pare sa se fi resemnat cu conditia de epava politica aflata in vesnica deriva, care poate juca cel mult un rol de kamikaze.
Am inceput sa intuiesc acest lucru in dimineata lui 29 noiembrie 2004, cand am discutat cu mai multi prieteni taranisti despre pozitionarea lor in turul doi al prezidentialelor. Pe atunci, eram inca un apropiat al PNTCD, un "insider". Cu o zi inainte votasem cu PNTCD, spre furia unor colegi de redactie care m-au acuzat de risipirea votului. Luni dimineata aparusera rezultate provizorii: PNTCD, cu 1,8%, era sub pragul electoral; Basescu avea sapte procente in urma lui Nastase. Luni dimineata, asteptam asadar o confirmare a implicarii prietenilor taranisti in batalia pentru turul doi al prezidentialelor, o confruntare ce devenea decisiva pentru evolutia ulterioara a Romaniei.
Am descoperit atunci, stupefiat, ca dezamagirea unora dintre liderii PNTCD in fata propriei catastrofe electorale era compensata de satisfactia produsa in primul tur de infrangerea lui Basescu. In noiembrie 2004, Traian Basescu, devenit dusmanul de moarte al taranistilor, fusese umilit de Adrian Nastase, iar asta parea sa le fie suficient pentru a se acomoda cu perspectiva a inca patru ani in afara Parlamentului Romaniei. Dupa cateva zile de dezbateri aprinse, PNTCD a dat un comunicat anemic de sustinere a lui Basescu in turul doi, dar am inteles atunci ca acei oameni isi pierdusera simtul realitatii si ambitia de a mai fi vreodata relevanti politic. Cei care imi cerusera votul se resemnasera inca de pe atunci cu conditia de fantome ale politicii.
Evolutia ulterioara mi-a confirmat aceste temeri. Gheorghe Ciuhandu, banateanul care obtinuse 1,9% la prezidentialele din 2004, i-a cedat conducerea lui Marian Milut, un om de afaceri recent inscris in PNTCD, care abia adunase 0,4%. Conducerea, capabila in sfarsit sa sustina cheltuielile curente pe salarii, chirie, electricitate si telefon (cateva mii de euro lunar), avea ambitii pitice si suferea de strabism politic.
PNTCD s-a opus vehement si total neinspirat adeziunii PD la PPE. Mai degraba o structura de putere decat una coerenta ideologic, grupul PPE-DE din Parlamentul European cuprinde si euroscepticul Partid Conservator britanic, dar si un partid fost membru al Internationalei Liberale, numit in continuare "Social Democrat" – PSD-ul portughez care l-a dat pe Barroso sef al Comisiei Europene. Noii taranisti nu au inteles ca nu puteau bloca accesul PD la o structura atat de pragmatica si eterogena, PPE avand nevoie in Parlamentul European de reprezentanti alesi in Romania, nu de brosuri cu inchisori, jerbe sau colive. Aceasta strategie anti-PD a ingustat si mai mult marja de manevra si a nimicit orice sansa ca PNTCD sa redevina un partid relevant. In mai, PNTCD a trebuit sa imbratiseze campania sinucigasa pentru demiterea lui Basescu condusa de Iliescu si Vadim. Personalitatea noului PNTCD s-a vazut pana si in comemorari, conducerea partidului a comemorat implinirea unui secol de la rascoala de la 1907, o comemorare propusa de Vadim Tudor, in vreme ce veteranii PNTCD, cati au mai ramas, erau la deschiderea Memorialului de la Ramnicu Sarat.
La europarlamentarele din noiembrie, PNTCD a mai scazut cu 0,5%. Nu a existat nici o forma de asumare a responsabilitatii pentru acest ultim esec. Taranistii maramureseni care au indraznit sa ceara asumarea raspunderii au avut de ales intre a demisiona sau a fi demisi. Conducerea pare nemultumita chiar si de prestatia venerabilului Ion Diaconescu. Nu va fi Congres extraordinar la PNTCD, caci nu mai are cine pe cine sa dea jos. Cu siguranta insa ca si acum, la fel ca in noiembrie 2004, conducerea taranista inca mai savureaza esecul referendumului lui Traian Basescu.
Gelu Trandafir, publicist este membru CNA
