Scriitorul francez Frederic Beigbeder si-a lansat joi seara, la Bucuresti, romanul "Iarta-ma!… Ajuta-ma!".
Lansarea ultimei carti a lui Frederic Beigbeder ("Iarta-ma!… Ajuta-ma!") a avut loc in atmosfera plina de glam a clubului Fratelli, in cadrul unei petreceri organizate de Editura Pandora M. Ce a adus nou aceasta lansare a fost lipsa unor discursuri de prezentare, tinute de critici literari si oameni de PR, care sa fractureze petrecerea. Beigbeder s-a manifestat ca o prezenta volubila si democratica, amestecandu-se cu restul lumii: vorbea cu invitatii si in special cu femeile, tinand un pahar in mana. Momentul de PR s-a consumat la fel de putin ostentativ, pe la mijlocul petrecerii, cand lui Beigbeder i s-a dat microfonul. Primele cuvinte ale scriitorului au fost acoperite de muzica si galagie. "Pot sa va rog sa faceti liniste?", a strigat acesta in engleza, iar galagia a incetat pentru un minut. Scriitorul a apucat sa faca ceva consideratiuni de clubber (" superpetrecere… voi nu sunteti romani, sunteti europeni), apoi galagia i-a acoperit vocea, ceea ce l-a obligat din nou sa tipe. "Sunteti intelectuali, iar intelectualii au creier… Cand vorbesc la Paris, se tace si lumea asculta". Scriitorul si-a incheiat discursul invitand lumea sa se distreze, "acesta e party-ul meu iar voi sunteti invitatii mei".
Ultima carte a lui Beigbeder e "un sequel", o continuare a marelui succes "99 Francs" ("199 lei"). In prima carte, protagonistul Octave Parongo, copywriter intr-o mare agentie de publicitate, deconstruia din interior lumea marilor corporatii, din perspectiva unei atitudini cinice: "eu sunt inauntrul unui sistem imoral, dar profit cat pot de ce-mi ofera, fiindca imoralitatea lui nu ma poate atinge, fiindca eu sunt mai destept si il vad critic". OK, personajul era antipatic prin aroganta si incantare de sine, cinismul salva textul. In plus, atitudinea era coerenta moral – egoismul hedonist al personajului era in regula pe piata tranzactiilor afective: Octave nu avea nimic de oferit, dar nici nu cerea dragoste sau compasiune.
Cand esti incapabil sa dai, e de bun simt sa nu ceri nimic. Acesta e motivul pentru care "Iarta-ma!… Ajuta-ma!…" esueaza. Personajul Octave este infatisat aici in plina criza morala – flagelandu-se si deplangandu-si lipsa de coloana vertebrala, dar continuand sa emita consideratiuni cinice si subversive despre starea sistemului. Pe scurt, in acest roman Octave Parongo pleaca in Rusia pentru a gasi modelul perfect, care sa salveze imaginea corporatiei de cosmetice Ideal, acuzata ca ar vinde produse cancerigene. El organizeaza castinguri, se culca cu femei frumoase si sarace pe care le agata momindu-le cu un viitor in industria modei; cinicul Octave e fireste constient ca pica pe cliseul cetateanului dintr-o tara prospera care face turism sexual low bugdet, dar nu se poate abtine. Intra in mediul de nouveaux riches, carora le furnizeaza femei; lumea rusa e caricaturizata si redusa la clisee – prietenul lui, potentatul Serghei, cheltuieste nebuneste, bea sampanie, consuma caviar si femei intre 15 si 18 ani. Acesta e fundalul pe care se produce criza personajului, declansata de intalnirea cu modelul perfect, o lolita de 14 ani. Micuta il paraseste pentru un potentat rus, iar Octave, indragostit nebuneste, realizeaza ca fara sa vrea a aruncat-o intr-un destin periculos de carne de consum pentru potentati. Cartea e povestita din perspectiva acestui moment de criza – Octave isi analizeaza viata in fata unui cleric rus in confesional; de fapt il santajeaza sa-l asculte, fiindca e legat la brau cu explozibil. Finalmente, va detona incarcatura… Finalul, de opereta, pune punct unei crize sufletesti neconvingatoare. Personajul isi smulge parul din cap, dar continua sa fie spiritual si cinic; constient ca nu poate da, el cere ajutor, proiectandu-se in ipostaza unui barbat ramas copil, aflat intr-o deriva morala si spirituala cauzata, la nivel profund, de disolutia valorilor dure ale familiei si de hedonismul sexual al anilor 60. Mesajul final al cartii e victimizator: nu eu sunt de vina pentru lipsa de coloana vertebrala, ci hedonismul liberal in care am crescut.
