Presedintele Traian Basescu a spus ca in dosarul de la Cotroceni exista informatii mult mai tentante decat cele din filmarea prezentata de TVR cu Decebal Traian Remes si Ioan Muresan.
Presedintele Traian Basescu a infirmat categoric faptul ca materialul difuzat de Televiziunea publica despre Decebal Traian Remes ar fi provenit de la Palatul Cotroceni sau de la el personal, informeaza Rompres.
''In ceea ce priveste iesirea materialului transmis de TVR, este exclusa posibilitatea ca acest material sa fi iesit de la Palatul Cotroceni sau de la mine, pentru simplul motiv ca materialul transmis de Parchetul General nu a fost transmis si catre Comisie, intrucat nu exista Comisia. Tot documentarul se afla incuiat in fiset, la mine in birou. Eu categoric nu am transmis nimanui nici macar un colt de hartie din acest dosar. Pot spune ca sunt destule alte documente in acest dosar, mai tentante decat imprimarea video'', a afirmat Traian Basescu.
Presedintele a spus ca il roaga pe cel care a dus CD-ul sau filmul la TVR sa spuna de la cine a primit materialul.
''In ceea ce priveste scaparile de informatii din dosare, care au vizat ministrii, si sunt, slava Domnului, destule dosare, acum sunt 7, au mai fost patru in primavara, niciodata nu au iesit informatii din aceste dosare'', a spus Basescu.
DNA si Parchetul au infirmat si ele, joi, faptul ca materialul difuzat de TVR miercuri seara ar fi provenit de la ele.
Tariceanu incearca sa desfiinteze DNA
Presedintele Traian Basescu a declarat joi seara ca are informatii ca guvernul Tariceanu incearca sa desfiinteze DNA printr-o ordonanta. "Ii cer premierului sa nu continuea blocarea Justitiei", a spus Traian Basescu. Presedintele a precizat ca desfiintarea DNA ar putea duce la activarea clauzei de salvgardare pe Justitie.
'Este esential ca premierul sa nu fie identificat de romani si de autoritatile de la Bruxelles cu un personaj politic care blocheaza functionarea Justitiei. (…) Il avertizez public ca masura de desfiintare a DNA ar putea duce la aplicarea clauzei de salvgardare pe Justitie', a declarat Traian Basescu la Palatul Cotroceni.
Avertismentul public facut de seful statului vine ca urmare a unor informatii pe care Traian Basescu spune ca le detine, potrivit carora ar exista intentia de a se desfiinta, prin ordonanta de urgenta, DNA.
'Cu siguranta, actualul Guvern face eforturi sa-si protejeze actualii ministri asupra carora planeaza suspiciuni', a spus Basescu, citat de Rompres.
Romania are nevoie de un guvern credibil
In privinta dosarului Remes, Basescu a spus ca a semnat decretul de demitere a ministrului agriculturii si i-a cerut premierului sa desemneze imediat un inlocuitor. Seful statului a atras atentia ca situatia in care se afla agricultura ar putea duce la activarea clauzei de salvgardare.
'Daca nu se iau masuri imediate, in urmatoarele 30 de zile, Comisia Europeana va aplica clauza de salvgardare, ceea ce inseamna ca agricultorii vor pierde 25% din fondurile care le sunt destinate. Solicit public numirea unui ministru al Agriculturii', a declarat Traian Basescu.
In opinia sa, Romania are nevoie de un 'Guvern credibil, solid, cu o sustinere transparenta', iar 'actualul Executiv nu corespunde exigentelor de persormanta'.
Basescu a reamintit ca a promis, la revocarea din functie a lui Gheorghe Flutur, ca nu va mai semna decretul de eliberare din functie a unui ministru fara sa i se propuna un inlocuitor. In acest context, seful statului a precizat ca a semnat decretul in ceea ce il priveste pe Decebal Traian Remes 'datorita situatiei exceptionale' in care se afla acesta.