Comisia Nationala a valorilor Mobiliare (CNVM) a amendat compania Cocor cu 1,01 milioane de lei, reprezentand cea mai mare sanctiune de pana acum impotriva unui investitor, pentru manipularea pietei, sustinand ca, in perioada 24 mai-31 mai, firma a cumparat actiuni SIF Transilvania facand uz de informatii privilegiate pe piata cu privire la operatiunea de majorare a capitalului societatii de investitii. Suma cu care firma a fost amendata reprezinta jumatate din valoarea tranzactiilor de cumparare efectuate in perioada 24-31 mai cu actiuni SIF Transilvania, se arata intr-un comunicat al Cocor, transmis pietei Rasdaq.
Ca valoare, amenda pentru Cocor depaseste sanctiunea aplicata, la inceputul lunii septembrie, lui Adrian Andrici, ca investitor persoana fizica, in suma de 887.788,6 lei. La acea data, amenda impotriva lui Andrici era cea mai mare aplicata de CNVM unui investitor. Motivul invocat de CNVM a fost ca modul in care acesta a realizat tranzactii cu actiuni Petrom si Rompetrol in 31 martie 2006 a avut ca efect fixarea pretului la un nivel artificial la momentul inchiderii pietei.
Presedintele Consiliului de Administratie al companiei Cocor a fost amendat cu 10.000 de lei.
Potrivit deciziei CNVM, Cocor a facut uz de informatii privilegiate pe piata cu privire la actiunile intreprinse pentru suspendarea majorarii de capital la societatea de investitii.
In replica, firma Cocor sustine ca decizia CNVM este abuziva si ilegala, sustinand ca demersul judiciar pe care l-a initiat impotriva majorarii de capital la SIF Transilvania a fost unul serios si legitim, si nu a avut drept scop sau efect specularea cotatiei SIF Transilvania.
De asemenea, compania afirma ca tranzactiile perfectate cu actiuni SIF Transilvania, in perioada mentionata, au facut parte din politica de investitii a societatii.
Actionarii SIF Transilvania au adoptat, la 27 aprilie, o hotarare privind dublarea capitalului social, la 109,2 milioane de lei, prin incorporarea rezervelor constituite din profitul aferent anului 2006 si anilor precedenti.
Cocor Bucuresti a solicitat, la 24 mai, Tribunalului Brasov, sa anuleze hotararea AGA, sustinand ca operatiunea trebuia sa aiba loc prin oferta publica de actiuni, pe baza unui prospect aprobat de CNVM.
Ulterior, SIF Transilvania si-a majorat capitalul social, prin emisiunea a 546 de milioane de actiuni, care sunt blocate la transfer pana la pronuntarea unei hotarari judecatoresti definitive in procesul Cocor-SIF Transilvania.
Tribunalul Brasov a suspendat pe 5 septembrie executarea operatiunii de majorare a capitalului societatii pana la solutionarea in fond a cererii de anulare.
In cazul in care instanta va decide anularea majorarii de capital, inregistrarea actiunilor noi va fi anulata. Actionarii care vor beneficia de actiuni gratuite nu vor putea intra in posesia lor, pentru ca titlurile sunt blocate. CNVM a avizat, pe 13 iulie, inscrierea actiunilor gratuite SIF Transilvania.