» 18 pasageri au ramas, ieri, in Targu-Mures, pentru ca au intarziat la imbarcare. Oamenii spun, insa, ca au fost punctuali
Mai multe persoane care aveau bilete pentru zborul Wizz Air pe ruta Targu-Mures – Roma au fost lasate ieri in Aeroportul "Transilvania" Targu-Mures.
"E vina exclusiv a pasagerilor. Au venit la 15 minute dupa inchiderea biroului check-in. Erau inchise si serviciile de frontiera, vama si securitate. Aeronava era inca aici, dar nu poti sari direct in avion", explica directorul Aeroportului "Transilvania" Targu-Mures stefan Runcan. Cei 18 pasageri ar fi avut obligatia sa se prezinte pentru imbarcare cu cel putin 40 de minute inainte de decolare. stefan Runcan mai spune ca oamenii au ajuns la aeroport la un sfert de ora dupa ce s-a inchis Biroul check-in, iar daca ar fi asteptat si dupa ei, Aeroportul ar fi trebuit sa plateasca penalitati uriase. "Daca se statea dupa ei, era chestie de penalitati, noi avem contract cu Wizz Air. Pentru un decalaj de o ora si jumatate plateam mii de euro, cat nu facea biletul lor, penalitati de ruta si penalitati de nefolosire a avionului", a precizat Runcan, potrivit caruia, pasagerii intarziati nu pot da vina pe companie, deoarece pe bilete scrie clar ca trebuie sa se prezinte la aeroport cu cel putin 40 de minute inainte de decolarea cursei. Pasagerii spun, insa, ca au ajuns la poarta aeroportului in jurul orei 10.00, iar avionul era planificat sa decoleze la ora 10.45. Oamenii reclama, de asemenea, faptul ca cei de la Wizz Air nici nu au vrut sa vorbeasca cu ei. In ultimul an, compania Wizz Air a fost implicata in mai multe incidente care au provocat nemultumirea pasagerilor chiar pe Aeroportul "Transilvania" Targu-Mures.