Fabrica de Bere Timisoreana isi va mari din acest an capacitatea de productie saptamanala cu 200%
Cel mai vechi producator de bere din Romania – Fabrica de Bere Timisoara – isi mareste din acest an capacitatea saptamanala de productie cu 200 %. Ursus Breweries, subsidiara a SABMiller plc. si detinator al marcii, a anuntat o investitie de 50 de milioane de euro. "Investitia vizeaza extinderea si modernizarea capacitatii de productie a unitatii noastre", a declarat Dragos Hopulele, directorul Fabricii de Bere Timisoara. Acesta a mai explicat ca urmareste si "cresterea capacitatii in toate sectiile fabricii, ceea ce va include o noua sectie de fierbere, tancuri de fermentare, filtrare si stocare, precum si un nou depozit pentru produsul finit".
Reprezentantii unitatii mai afirma ca unul dintre beneficiile majore ale modernizarii Fabricii de Bere din Timisoara va fi, in principal, reducerea consumului de resurse (precum apa sau energie).
"Desi Ursus Breweries a finalizat in 2006 o investitie de 50 de milioane de euro in extinderea fabricii de bere din Buzau, am hotarat sa continuam sa investim in capacitatile noastre de productie, pentru a ne asigura ca avem capacitatea necesara pentru a face fata cererii de pe piata", a declarat Dieter Schulze, presedintele Ursus Breweries. "Aceste investitii vor sprijini marcile noastre sa isi atinga potentialul maxim si sa fie prima alegere a consumatorilor romani, in toate ocaziile de consum", mai apreciaza presedintele Ursus Breweries.
Berea produsa pe malurile Begai este, din acest an, recunoscuta inclusiv pe plan mondial. In cadrul unei competitii de gen desfasurate in Australia, la Melbourne, cei 30 de membri ai juriului "Australian International Beers Awards", care au degustat peste 900 de beri de pe intregul mapamond, au decis ca "Timisoreana" este de departe cea mai buna marca de bere blonda din lume. "Blonda" din Banat a reusit astfel sa obtina cel mai mare punctaj, depasind marci de prestigiu, precum Holsten, Becks, Lowenbrau ori Corona.
TRADITIE
Fondata la 1718, Fabrica de Bere din Timisoara este, din 2001, parte a Grupului SABMiller plc. si are in prezent o capacitate saptamanala de productie de 21.000 hl si peste 200 de angajati.
Investitiile realizate pana in prezent de subsidiara URSUS Breweries in unitatea de productie din capitala Banatului depasesc 16 milioane dolari. Compania SABMiller plc. este cotata la bursele de valori din Londra si Johannesburg.