1.8 C
București
miercuri, 27 noiembrie 2024
AcasăSpecialCosturile ridicate de mediu inchid fabrici

Costurile ridicate de mediu inchid fabrici

» Friesland Foods a decis sa-si inchida fabrica din Deta din cauza costurilor mari de aliniere la standardele comunitare de mediu.

» Napolact Cluj, detinuta tot de Friesland, va fi relocata cel mai probabil la Carei.

» In acelasi timp, Albalact profita de conjunctura si isi mareste capacitatea de productie.

Neputinta de a se alinia la standardele impuse de Uniunea Europeana a dus la inchiderea uneia dintre fabricile care "alimentau" comunitatea din jurul orasului timisean Deta. Este vorba despre Friesland Foods Romania, care a cumparat, in urma cu peste trei ani, fabrica de lapte Belcar. Responsabilii companiei au anuntat ca au decis relocarea activitatii de la Deta, "din cauza capacitatii relativ reduse a fabricii, precum si a costurilor ridicate necesare alinierii la standardele de mediu si de productie". Productia din Deta va fi transferata la alte fabrici din tara, cea din Timisoara sau cea de la Carei, judetul Satu Mare. Compania promite ca schimbarea nu va avea implicatii asupra activitatilor de colectare a materiei prime si de distributie din judet.
Procesul de reorganizare va afecta totusi pe cei peste 130 de angajati, majoritatea din Deta si comunele din jur. "Li s-a propus sa mearga la fabricile din Timisoara si cea din Carei, dar banateanul nu se muta asa usor. Erau multumiti de angajatii lor. Nu stiu exact ce se va intampla cu ei. Mai avem o fabrica, dar e de componente auto si oamenii s-au specializat in altceva", a declarat primarul Detei, Craciun Buhas. Acesta spune ca managerii Friesland s-au bazat pe faptul ca Romania nu va intra atat de repede in UE si nu vor fi nevoiti sa investeasca foarte mult in respectarea normelor europene. "Au investit si anul trecut vreo 700.000 de euro pentru acest lucru, dar fabrica de la Carei este etalon. Cladirea in care functiona fabrica probabil va fi scoasa la vanzare", a mai spus primarul.
Conducerea fabricii Napolact din Cluj-Napoca, capacitate care apartine tot Friesland, a anuntat pentru prima data intentia relocarii inca din 2004. Ea lua in calcul mutarea activitatii la Carei, judetul Satu Mare. Inaintea vanzarii s-au vehiculat o serie de informatii legate existenta unei solicitari de retrocedare, fapt acceptat public de catre olandezi in 2005. Ei au anuntat atunci ca se vor folosi la vanzare de un certificat din 1994, care atesta dreptul de proprietate asupra terenului si activelor.
Compania de lactate mai detine in acest moment in judetul Cluj o fabrica noua in comuna Baciu si punctul de productie al sortimentului Nasal in comuna clujeana Taga.

Albalact se extinde
Compania Albalact isi extinde activitatea prin construirea unei noi fabrici in afara municipiului Alba Iulia, in localitatea Oiejdea. Investitia se cifreaza la 10 milioane de euro, noua fabrica ce va fi inaugurata foarte curand avand o capacitate de prelucrare de 200.000 de litri de lapte pe zi. "Noua fabrica Albalact va fi una dintre cele mai moderne din regiune, cu o capacitate de productie aproape dubla fata de fabrica actuala. Ne asteptam ca volumele de vanzari sa creasca substantial si, evident, avem nevoie in primul rand de investitii in logistica – capacitati de transport si spatii. Mai vrem sa facem investitii serioase in materia prima, intrucat consideram strategic sa producem o cantitate cat mai mare de materie prima proprie de o calitate superioara si cu costuri competitive", a declarat presedintele consiliului de administratie de la Albalact, Raul Ciurtin. Investitiile companiei nu se opresc insa aici. O noua fabrica axata pe productia mixta – branzeturi, deserturi si alimente pe baza de lapte pentru copii – va fi construita in apropierea actualei investitii de la Oiejdea. Actuala fabrica din Alba Iulia va fi axata in principal pe productia de branzeturi, reprezentantii companiei anuntand o investitie de 2 milioane de euro pentru achizitionarea de utilaje moderne.
Albalact a fost infiintata in 1990 prin luarea in proprietate a patrimoniului Intreprinderii de industrializare a laptelui din Alba Iulia, iar in 1999 SC Albalact SA s-a privatizat prin licitatie publica deschisa, constituindu-se astfel intr-o societate cu capital integral privat. Pachetul majoritar de actiuni este detinut de oamenii de afaceri Petru Ciurtin si Raul Ciurtin. Pentru a face rost de bani pentru investitii acestia au vandut o parte din actiuni, obtinand mai mult de 7 milioane de euro, bani cu care au participat la majorarea de capital social din luna martie. O noua majorare de capital social, in valoare de 48 milioane RON, va avea loc in aceasta toamna. Majorarea este necesara pentru sustinerea investitiilor viitoare cifrate la mai mult de 10 milioane de euro.

VANZARI

» Sediul administrativ

Reprezentantii concernului olandez Friesland au vandut sediul administrativ al fabricii clujene Napolact, la finalul anului 2006, la un pret de 580 de euro pe metru patrat. Cumparatorul anuntat a fost fondul de investitii care reprezinta reteaua de magazine SPAR in Romania. Retailerul de origine olandeza a declarat in momentul achizitiei ca investitia de la Cluj va cuprinde, pe langa spatii comerciale, si o zona de servicii publice, inclusiv financiare. In imediata apropiere a amplasamentului fostei fabrici Napolact se ridica mai mult cladiri de birouri si sedii de banci. Cu toate acestea, pana in acest moment, cumparatorii nu au facut nici un demers pentru a incepe vreo constructie.

Cele mai citite
00:01:07

Marcel Ciolacu: Alegerile Parlamentare de Duminică, fundamentul democrației românești

Liderul PSD face un apel la participare masivă la vot și subliniază rolul esențial al Parlamentului în construirea stabilității politice și economice. Marcel Ciolacu, președintele...

Ana Maria Bărbosu cere sprijin pentru sport și pledează pentru recunoașterea performanțelor Sabrinei Voinea și Jordan Chiles!

Gimnasta Ana Maria Bărbosu, medaliată cu bronz la sol la Jocurile Olimpice de la Paris, a solicitat investiții mai mari în sport și a...

Huawei renunță la Android: Noul sistem HarmonyOS Next va echipa dispozitivele din 2025

Huawei Technologies Co., gigantul tehnologic chinez, a anunțat că, începând de anul viitor, smartphone-urile și tabletele sale vor renunța la sistemul de operare Android,...
Ultima oră
Pe aceeași temă