In cateva randuri in ultimul timp, mai multi oficiali europeni, chiar dintre cei de marca, au sustinut destul de raspicat o "redistribuire a bogatiilor" pentru a le asigura sanse si celor defavorizati. Chiar ministrul de Finante al Germaniei, Peter Steinbruck, a apreciat, la o intalnire a celor 13 ministri de Finante din zona euro, ca muncitorilor trebuie sa li se acorde o parte mai mare din profitul companiilor europene. Pozitia este sustinuta si de ministrul de Finante francez, care a vorbit explicit despre redistribuirea profitului creat de companii, ca si de comisarul european pentru Afaceri economice si monetare, Joaquin Almuña, care considera ca exista numeroase modalitati de solutionare a problemei repartitiei inegale a veniturilor, mentionand, ca alternativa la cresterile in sine ale salariilor, cointeresarea salariatilor si participarea lor la capitalul intreprinderilor unde lucreaza.
Binecunoscutul cotidian britanic "Financial Times" taxeaza toate aceste pozitii ca "idei pregnant de stanga". si, in prelungirea acestei taxari, in presa din Romania s-au grabit unii sa ne spuna ca politicienii europeni de stanga s-au contaminat de idei comuniste.
Doamne pazeste insa sa fie vorba de asa ceva! Oficialii europeni cu pricina – care nu sunt nici putini si nici de mana a doua – prezinta problema redistribuirii ca o salvare a legitimitatii modelului european de economie de piata si, de ce nu, in ultima instanta, de salvare a modelului insusi. "Daca ani de zile – avertizeaza Steinbruck – pentru salariile mici si pentru categoriile sociale mijlocii exista pierderi salariale nete, in timp ce are loc o explozie a profiturilor, atunci se ajunge la o criza de legitimitate a modelului european de economie sociala de piata."
Or, intr-o asemenea perioada ne gasim. Joaquin Almuña o spune fara inconjur: "Partea de salarii din cadrul venitului global al statelor membre ale UE este in prezent cea mai mica de multi ani si nu cred ca va putea sa reziste in continuare astfel".
Aici este buba. si oficialii europeni isi dau bine seama de situatie. Nu doar modelul european de capitalism ajunge intr-o criza de legitimitate intr-o asemenea situatie, dar capitalismul insusi poate fi pus in discutie.
Realitatea este ca, o data cu caderea comunismului, o noua faza s-a deschis in expansiunea capitalului. Lumea bipolara careia ii daduse nastere comunismul fusese un challenge puternic pentru capital. Un challenge care l-a mobilizat, s-ar putea spune exemplar, astfel incat a castigat detasat batalia. si a castigat-o nu doar la capitolul eficienta economica si bunastare de masa, ci si la capitolul audienta internationala. Dar, sa fie clar, capitalul a castigat si la capitolul audienta, actionand decent si destul de moral. Caderea comunismului a avut un efect poate pentru unii previzibil, poate pentru altii neasteptat. Ramas singur si atotstapanitor, capitalul a abandonat retinerile, a aruncat la cos comportamentul de tip "political correctness" si a dat iama in zonele albe pana atunci ale expansiunii sale, "innegrindu-le" cu mare viteza. Cei mai in varsta cunosc insa foarte clar, dupa cum istoria moderna a demonstrat, ca, dupa perioade de ofensiva masiva din partea capitalului, au venit, in urma tensiunilor acumulate, replici fie pe plan national, din partea muncii, fie pe plan international, din partea natiunilor afectate. si avocatii cei mai ferventi ai capitalului sunt ingrijorati si nu se sfiesc s-o arate public. Pentru ei, ideile, oricat de stangiste le-ar putea parea unora, sunt bune daca pot contribui la remedierea unei situatii pe care ei o considera deja exploziva. Redistribuirea bogatiilor este considerata una dintre solutii.
Mult mai constienti decat altii, oficialii europeni mentionati nu sunt contaminati de ideile comuniste, ci mai degraba sunt animati de o responsabilitate fata de sistemul capitalist pe care il reprezinta, dorind sa preintampine contestari care, la un moment dat, dincolo de anumite reguli ale jocului, l-ar putea pune in discutie.
