21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăȘtirile zileiVIDEO: Parlamentarii UE țin un minut de reculegere pentru cutremur

VIDEO: Parlamentarii UE țin un minut de reculegere pentru cutremur

Deputații din Parlamentul European au ținut luni, 13 februarie, un minut de reculegere pentru victimele cutremurului cu magnitudinea de 7,8 care a provocat zeci de mii de morți în Turcia și Siria.

“Zeci de mii de oameni au fost uciși, alte mii sunt răniți sau sunt încă prinși sub dărâmături și vreau să subliniez că Europa este alături de oamenii din Turcia și Siria”, a declarat președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, în fața Camerei înainte de începerea dezbaterilor.

Cel mai sângeros cutremur din Turcia din 1939 încoace a ucis 31.643 de persoane din această țară și a forțat evacuarea a 160.000 de persoane din zona afectată de cutremur, a anunțat Autoritatea turcă pentru gestionarea dezastrelor și a situațiilor de urgență.

Peste 4.300 de persoane au fost raportate ca fiind moarte și 7.600 rănite în nord-vestul Siriei până duminică, a declarat o agenție a ONU. Împreună cu bilanțul raportat din zonele din țară aflate sub controlul guvernului, se ridică la peste 5.714 numărul persoanelor raportate ca fiind ucise în Siria.

Cutremurul este acum al șaselea cel mai mortal dezastru natural din acest secol, după cutremurul din 2005, care a provocat moartea a cel puțin 73.000 de persoane în Pakistan.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Deca recunoaște că supune elevii la șocuri?

Reziliență -capacitatea cuiva de a reveni la normalitate după suferirea unui șoc (economic, emoțional etc.) Folosit in discipline precum psihologie, ecologie, inginerie, înseamnă capacitatea de...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă