16.3 C
București
joi, 24 aprilie 2025
AcasăVideoVIDEO. Oamenii de știință reconstruiesc chipul unei mumii vechi de 500 de...

VIDEO. Oamenii de știință reconstruiesc chipul unei mumii vechi de 500 de ani

Oameni de știință din Peru și Polonia au dezvăluit chipul unei fete sacrificate în urmă cu peste 500 de ani în timpul Imperiului Inca și ale cărei rămășițe mumificate au fost descoperite în apropierea unui vulcan din Anzii peruani în urmă cu aproape trei decenii.

Rămășițele ei mumificate au fost descoperite lângă un vulcan din Anzii peruani în 1995.

Ea a ajuns să fie numită Doamna din Ampato sau, în mod colocvial, „Juanita”.

„Văzând-o pe Juanita, văzându-i fața așa cum era de fapt când era în viață este un sentiment greu de exprimat. Pentru că atunci când am văzut-o, fața ei se uscase, iar pânza care o acoperea se rupsese. Și când m-am uitat la ea, îmi amintesc că m-am gândit, ‘ce păcat de tot ce s-a întâmplat’, pentru că știam că restul corpului era foarte bine conservat, și tocmai fața era cea mai expusă și, prin urmare, cea mai dificil de a putea fi într-un fel replicată. Douăzeci și opt de ani mai târziu, a fost refăcută într-un mod magnific. Vreau să spun că are această privire gânditoare care este posibilă doar dacă cineva este expert în ceea ce face,” spune Johan Reinhard, arheolog american.

Cercetările sugerează că Juanita ar fi fost sacrificată zeilor incași, iar experții cred că a murit în urma unei lovituri puternice la cap, după ce au găsit o fisură de 5 cm în craniul ei.

„Au fost făcute două tomografii ale mumiei. Una în Statele Unite și cealaltă în Arequipa. Am descoperit că mumia Juanita a murit în urma unei lovituri la cap. La tomografie, am putut vedea că avea capul spart în urma unei lovituri puternice”, spune Dagmara Socha Vice, director al Centrului de Studii Andine, Universitatea din Varșovia.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Alexandru Stancu
Alexandru Stancu
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Un AI a trecut testul Turing: în 73% din cazuri acesta a fost confundat cu un om

Un model de inteligență artificială a fost identificat drept om în 73% dintre cazuri, în cadrul unui test inspirat de celebrul „joc al imitației”...

Olăroiu preia oficial naționala Emiratelor Arabe Unite! Va continua și la Al-Sharjah până la finalul sezonului

Cosmin Olăroiu a semnat cu federația din Emirate și speră să ducă naționala la Campionatul Mondial din 2026. Cosmin Olăroiu (55 de ani) este, începând...

Creatorii de conținut au un nou aliat. Instagram lansează „Edits”, aplicația de editare video cu AI

Instagram a lansat recent aplicația Edits, un nou instrument de editare video conceput special pentru creatorii de conținut, care vine să umple golul lăsat...
Ultima oră
Pe aceeași temă