11.5 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăȘtirile zileiÎn orașul devastat Mariupol sunt comemorați și plânși cei dragi

În orașul devastat Mariupol sunt comemorați și plânși cei dragi

În orașul devastat Mariupol au fost comemorați și plânși cei dragi de către rudele celor rămași acolo după ocuparea așezării de către forțele ruse.

În timp ce Rusia se retrăgea din Herson, rudele oamenilor care au murit, în timp ce Rusia și Ucraina luptau pentru controlul orașului strategic Mariupol, au venit să-și amintească de cei dragi miercuri (9 noiembrie), într-un cimitir de la marginea orașului.


Bătălia pentru orașul Mariupol, din sudul Ucrainei, în primele luni de conflict, a pulverizat acest oraș-port, cândva plin de viață, de 430.000 de locuitori, reducând populația sa estimată la doar câteva zeci de mii.


Albert Nosov, rezident din Mariupol, venise să viziteze mormântul fiului său. Valery era invalid și murise de hipotermie, relatează Reuters.

În orașul Mariupol acum sunt plânși cei dragi, iar cei în viață își amintesc de clipele cumplite prin care au trecut


„ Nu era apă, nici căldură, nimic (în clădire). Nu am putut să avem grijă de el”, a declarat Albert, în vârstă de 85 de ani, pentru Reuters.


Potrivit analizei BBC, peste 4.600 de morminte au fost săpate la cimitirul Staryi Krym din afara orașului Mariupol de când Rusia a trimis trupe în Ucraina în februarie, cu un număr semnificativ – în jur de 1.500 de morminte – adăugate în ultimele luni.


Rusia a anunțat joi (9 noiembrie) o retragere majoră din orașul Herson către malul drept al râului Nipro, din regiunea vecină Herson.

Mai mulți angajați ai Crucii Roșii sunt reținuți lângă Mariupol

Angajații Crucii Roșii care încercau să ajungă în orașul asediat Mariupol au fost reținuți într-un localitate situată în apropiere, anunță Sky News.

Autobuzele destinate salvării civililor din Mariupol nu au putut ajunge luni în orașul asediat din sudul Ucrainei. Comitetul Internațional al Crucii Roșii a confirmat că echipa de ajutor a fost oprită în orașul Manhush care se află la 20 kilometri vest de Mariupol.

Echipa este reținută de poliție și nu au fost furnizate informații suplimentare.

Angajații Crucii Roșii, aflați în drum spre Mariupol, sunt reținuți în localitatea Manhush unde ar fi realizat un coridor umanitar de trecere

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă