-1.5 C
București
vineri, 13 decembrie 2024
AcasăTechTraian Băsescu, despre atentatele din Paris: Expulzarea migranților este soluția

Traian Băsescu, despre atentatele din Paris: Expulzarea migranților este soluția

Liderul Mișcării Populare, Traian Băsescu, a declarat, vineri seara, pe Facebook, că închiderea frontierelor UE și expulzarea migranților este ”soluția corectă”, iar că soluția Europei este solidaritatea împotriva islamismului terorist.

”Dragă Stat Român, te rog din suflet, oricît te-ar presa politrucii europeni, a căror demagogie o cunosc bine, nu accepta cote de refugiaţi musulmani. Cota zero este soluţia corectă. Trebuie să fim solidari cu statele UE la măsuri inteligente, dar nu putem accepta soluţii nerealiste. Dacă vrem o soluţie realistă, închiderea frontierelor UE şi expulzarea migranţilor este soluţia corectă. Dumnezeu să-i odihnească pe cei ucişi la Paris. Vă rog nu mă consideraţi un antieuropean, ci doar un român care înţelege bine şi ce spune şi ce se întâmplă”, a precizat fostul președinte, într-un mesaj postat pe Facebook, în jurul orei 12.30.

Într-un mesaj postat ulterior, Traian Băsescu a vorbit de solidaritate, reiterând mesajul președintelui francez, Fracois Hollande, cu privire la uniunea poporului francez, în lupta cu terorismul.

”În Europa avem o singura solutie : uniți fara rezerve împotriva islamismului terorist. Repatrierea imediata a celor care au invadat Europa in acest an, consolidarea si închiderea frontierelor UE pentru migranții musulmani printre care se strecoară grupări teroriste este o necesitate imediata. Sa scoatem in strada forte antiteroriste după ce zeci de cetățeni europeni sunt uciși cu cinism in inima UE nu este o dovada ca ne putem apăra cetățenii împotriva flagelului terorist”, a scris liderul Mișcării Populare.
OAMENI BUNI, înțelegeți ca războiul terorist s-a mutat pe teritoriul Uniunii Europene.

Citește și: TEROARE în Paris: zeci de morți și sute de răniți, într-o serie de atacuri teroriste simultane

Cele două mesaje ale fostului președinte au venit în contextul atacurilor de vineri seara, din Paris, soldate cu zeci de morți și sute de răniți.

 

Cele mai citite

Percheziții în Argeș în două cazuri de antisemitism și instigare publică

Polițiștii din Argeș au efectuat percheziții domiciliare în două cazuri distincte ce implică acuzații de antisemitism și instigare publică, conform unui comunicat oficial. În primul...

Creștere spectaculoasă a salariilor românilor, de 22 de ori în ultimii 25 de ani

Salariul mediu net în România a atins în octombrie 2024 un nou record, ajungând la aproape 5.300 de lei pe lună, ceea ce reprezintă...

FCSB remiză albă cu Hoffenheim (0-0) și e foarte aproape de calificarea în faza eliminatorie a Europa League

FCSB a terminat la egalitate cu echipa germană Hoffenheim, 0-0, joi seara, pe Rhein-Neckar-Arena din Sinsheim, în etapa a şasea a competiţiei de fotbal...
Ultima oră
Pe aceeași temă