Ilie Sârbu, liderul senatorilor liberali şi tatăl socru al premierului autosuspendat Victor Ponta, a declarat, luni, că ginerele său „se simte bine” şi s-ar putea întoarce „acasă în această săptămână„, decizia finală fiind în funcţie de opinia medicilor. „Se simte bine şi eu cred că săptămâna aceasta vine acasă. Nu decide nici el, nici noi, până nu spune profesorul care l-a operat nu poate pleca, dar se simte bine, asta e important„, a spus Sârbu, informează Mediafax.
Sârbu a mai spus că Ponta îşi va relua toate funcţiile, nu va mai avea nevoie de o altă perioadă de odihnă şi a infirmat informaţiile privind cărora, în Turcia, Victor Ponta ar fi negociat o demisie din funcţia de prim-ministru. „Păi, cu cine s-o fi negociat, că el a stat acolo izolat„, a mai adăugat socrul premierului.
Întrebat dacă premierul nu ar fi trebuit să fie în ţară ţinând cont de situaţia din Grecia, Sârbu a declarat că Ponta nu ar fi făcut decât să ‘”stea în amândouă picioarele” şi să spună „că e bine sau e greu în Grecia„, situaţia României fiind „îmbucurătoare„. „Ce să facă premierul acuma în stat?! Există stabilitate, Banca Naţională şi-a spus punctul de vedere, avem premier, avem tot ce ne.. Să ne bucurăm, pentru noi e o mare bucurie că nu suntem, Doamne fereşte, în situaţia asta şi suntem pe primul loc la creşterea economică în Europa şi celelate, asta e marea noastră bucurie. Dacă va fi afectată, va fi afectată întreaga Uniune Europeană. Acuma, dacă era premierul aici, ce făcea?! Stătea în amândouă picioarele şi spunea că e bine sau e greu în Grecia„, a susţinut senatorul PSD.