13.3 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăTechRaluca Turcan: PSD și ALDE au scumpit viața românilor

Raluca Turcan: PSD și ALDE au scumpit viața românilor

Prim-vicepreședintele PNL, deputatul Raluca Turcan, susține că PSD și ALDE "au scumpit viața românilor", inflația "s-a reaprins și a ajuns la cel mai mare nivel al ultimilor doi ani", iar măririle salariale de pe hârtie se dovedesc o cacialma, conform Agerpres.

"Conform datelor INS publicate miercuri, prețul carburanților s-a majorat cu 2,19 % într-o singură lună, septembrie, față de august. Exact când Guvernul Dragnea 2 a introdus prima majorare a accizei la benzină și motorină.

Și încă n-au fost luate în calcul etapa a doua a creșterii accizei și scumpirea tarifelor la electricitate. Scumpirea carburanților a fost cauza principală care a generat alte scumpiri. Din nou, cifrele INS vorbesc de la sine: în septembrie față de august, România a înregistrat cea mai mare creștere de prețuri din ultimul an (0,50%).

Într-o singură lună, prețurile produselor alimentare au crescut cu 0,54% (plus 0,61% la carnea de porc, plus 0,60 % la preparate din carne, plus 0,46% la lapte și produse lactate). Majorări de prețuri s-au înregistrat și confecții (plus 0,61%) sau la încălțăminte (plus 0,62%) și enumerarea poate continua. Inflația s-a reaprins și a ajuns la cel mai mare nivel al ultimilor doi ani", a arătat Raluca Turcan, joi, într-o postare pe pagina sa de socializare. Turcan crede că "măririle salariale de pe hârtie se dovedesc o cacialma". "Veniturile românilor sunt erodate zi de zi, măririle salariale de pe hârtie se dovedesc o cacealma.

Toate acestea au o singură cauză: politicile greșite ale guvernelor PSD-ALDE patronate de Dragnea, în complicitate cu Tăriceanu. Dragnea și Tăriceanu au mințit că nu va crește prețul carburanților prin reintroducerea supraaccizei.

Au negat apoi cu cinism evidențele scumpirilor la pompă. Sau au inventat explicații fantasmagorice", a afirmat Raluca Turcan.

Cele mai citite

Europa Conference League în faza semifinalelor: Care sunt favoritele

Aston Villa, Fiorentina, Olympiacos și Brugges sunt echipele rămase în cursa pentru cucerirea trofeului UEFA Europa Conference League în acest sezon. Prima manșă a semifinalelor va avea...

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...
Ultima oră
Pe aceeași temă