Şedinţa Biroului Permanent Naţional al PSD de luni va fi condusă tot de către liderul interimar Rovana Plumb, informează Mediafax. Ponta afirma că este posibil să revină în ţară după săptămâna viitoare, respectiv începând cu 6 iulie, săptămână în care trebuie să parcurgă exerciţii de fizioterapie şi recuperare intensivă, mai devreme totuşi de termenul de 28 de zile avansat iniţial de medici.
Miercuri, surse oficiale susţineau că Ponta intenţionează să participe, în 11 iulie, la deschiderea punctului de frontieră Nădlac (România)-Csanadpalot (Ungaria), dar prezenţa sa la eveniment este condiţionată de acordul medicilor care îl vor examina din nou săptămâna viitoare. Duminică, Victor Ponta a declarat, la postul B1, că va reveni în ţară, „pe picioare, nu în scaun cu rotile sau cârje”, în maximum două săptămâni, interval în care medicii i-au transmis că nu poate pune piciorul jos.
Victor Ponta, a fost internat în 14 iunie la Spitalul Universitar Medipol din Istanbul, unde o zi mai târziu a fost operat la genunchiul stâng.