8.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăTechPonta: În 2009, am votat în primul tur cu Antonescu, îl consideram...

Ponta: În 2009, am votat în primul tur cu Antonescu, îl consideram schimbarea de care era nevoie

Preşedintele PSD, Victor Ponta, fost şef de campanie al lui Mircea Geoană, a declarat, joi, că la alegerile prezidențiale din 2009 a votat în primul tur cu Crin Antonescu deoarece îl considera ”schimbarea de care era nevoie”.

Întrebat de ce nu l-a votat pe Geoană în primul tur, fiind şef de campanie al acestuia, Ponta a răspuns: "L-am şi votat în turul 2, dar în turul 1 l-am votat pe Crin Antonescu, am considerat că e schimbarea de care avea nevoie România".

Preşedintele PSD, Victor Ponta, fost şef de campanie al lui Mircea Geoană, a declarat, joi, că mulţi dintre cei cu care a votat la prezidenţiale din '90 până acum nu au câştigat, dar important este mersul la vot.

El a spus că în 1990 a votat la prezidenţiale cu Ion Raţiu, care nu a câştigat, în 1992 cu Emil Constantinescu – nu a câştigat, în 1996 tot cu Constantinescu – câştigător, în 2000 cu Mugur Isărescu – nu a câştigat, în 2004 cu Adrian Năstase – nu a câştigat, în 2009 a votat în primul tur cu Crin Antonescu, iar în al doilea cu Mircea Geoană, ambii pierzând.

Întrebat despre faptul că a votat, din 1990 încoace, mai mult candidaţi de dreapta, Ponta a răspuns: "Asta cu dreapta, hai sa fim serioşi. La prezidenţiale oamenii votează în primul rând candidatul".

"S-ar putea ca de data asta să iasă cel pe care îl votez eu", a spus Ponta, subliind însă că participarea la vot este cel mai important lucru.

 

Cele mai citite

Minivacanța de Paște după intrarea în Schengen. Peste 55% dintre români spun că vor călători mai mult în țările din spațiul Schengen de acum...

Românii se pregătesc pentru cea mai lungă minivacanță din acest an, în contextul în care anul acesta cele două sărbători (1 Mai și Paște)...

Anunț de ultimă oră al Federaţiei Germane de Fotbal! Ce se întâmplă cu selecționerul Julian Nagelsmann

Federaţia Germană de Fotbal (DFB) a anunțat că i-a prelungit contractul selecționerului Julian Nagelsmann până în anul 2026. „Este o decizie care vine din suflet....

Israelul, atac cu rachete asupra Iranului

Israelul a lansat un atac asupra Iranului ca răzbunare pentru atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat ABC News...
Ultima oră
Pe aceeași temă