14.4 C
București
marți, 17 septembrie 2024
AcasăTechO nouă sesizare controversată a PNL la CCR

O nouă sesizare controversată a PNL la CCR

Prim-vicepreședintele PNL, Ludovic Orban, a anunțat marți că deputații PNL au contestat la Curtea Constituțională Legea securității cibernetice, inițiată de Guvern și adoptată săptămâna trecută în unanimitate în plenul Senatului, deci și cu votul favorabil al senatorilor PNL și PDL, scrie Mediafax.

”69 de deputați aparținând PNL și-au exercitat dreptul constituțional de a ataca la Curtea Constituțională legea adoptată de Parlament, Legea privind securitatea cibernetică a României”, a anunțat Orban, lider al grupului deputaților PNL.

El a indicat prevederile articolului 17 de legea invocată, care ar încălca prevederile constituționale.

”După opinia mea, această nouă tentativă a Guvernului Ponta de a încerca să permită serviciilor de informații, unor instituții de autoritate, Ministerul de Interne, Ministerul Apărării Naționale, să intre cu bocancii în viața privată a cetățeanului român reprezintă o gravă încălcare a democrației și o gravă încălcare a drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățeanului român. Noi, ca liberali, nu putem permite ca acest lucru să se întâmple”, a spus Orban.

El a menționat că Legea securității cibernetice ”vine în aceeași linie” cu Legea Big Brother și Legea cartelelor Pre-Pay, care au fost declarate neconstituționale.

Orban a fost întrebat dacă își acuză colegii din Senat de incompetență, având în vedere că toți senatorii PNL, inclusiv liderul senatorilor, Puiu Hașotti și președintele Comisiei de apărare, Corneliu Dobrițoiu, au votat pentru.

”Nu ne acuzăm în niciun caz, am luat legătură cu marea majoritate a senatorilor, cu care am vorbit personal. Le-am explicat că noi ca și deputați nu am putut să ne pronunțăm din cauza faptului că procedura adoptării tacite a fost aceea care a permis trecerea legii prin Camera Deputaților și că este un drept fundamental pe care îl avem, și anume acela de a sesiza CC. De asemenea, consider că prioritare sunt drepturile și libertățile fundamentale ale cetățeanului român, în raport cu posibila nemulțimire care ar putea să apară din partea unui coleg din Senat”, a răspuns liderul deputaților PNL.

Legea securității cibernetice a fost adoptată sâmbătă de plenul Senatului, cameră decizională, cu votul favorabil al tuturor senatorilor prezenți, deci și al parlamentarilor PNL și PDL. 

Cele mai citite

Bijuterii care au aparținut Mariei Tănase, scoase la licitație

Piese din colecția celebrei cântărețe Maria Tănase vor fi scoase la licitație marți, 17 septembrie, în cadrul evenimentului „Something Old, Something New, Something Blue”,...

România depășește mai multe țări europene la numărul bancherilor cu câștiguri de peste 1 milion de euro pe an

România a depășit nouă țări europene în ceea ce privește numărul bancherilor cu câștiguri anuale de peste 1 milion de euro, conform datelor recente...

Reacţia unui turist din Polonia în drum spre Grecia după ce a văzut cum ninge pe Transalpina

La munte, au căzut primele ninsori din acest sezon. Pe Transalpina, drumarii deszăpezesc deja şoseaua, iar mai mulţi turişti au avut de suferit din...
Ultima oră
Pe aceeași temă