12.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăTechMara Mareș, PNL: Pop ar trebui să demisioneze după ce un inspector...

Mara Mareș, PNL: Pop ar trebui să demisioneze după ce un inspector școlar pe care l-a demis a obținut suspendarea ordinului

Deputatul PNL Mara Mareş, membru al comisiei de Educaţie, i-a solicitat ministrului Liviu Pop să îşi ceară scuze “anticipat” pentru demiterea inspectorilor şcolari, după ce unul dintre aceştia a obţinut, în instanţă, suspendarea ordinului prin care a fost demis. 

“Ca să folosesc un termen pe care îl înțelege, îi solicit ministrului Liviu Pop să își ceară ceară “anticipat” scuze pentru neinspirata decizie de a-i demite, în august, pe cei 13 inspectori școlari. Faptul că unul dintre inspectorii școlari demiși de Liviu Pop cu doar câteva zile înainte de începerea anului școlar a obținut în instanță suspendarea ordinului prin care a fost demis, dovedește că decizia luată a fost arbitrară și pur politică. Reamintesc că atunci când i-a demis, prin fax, pe aceştia, ministrul Liviu Pop explica: „Dacă ai un contract de management şi nu îl repecţi, pleci”. Lansez aceeași invitație pentru ministrul Pop: dacă a bulversat pregătirile pentru începerea anului școlar în mai bine de 13 județe prin decizia de a-i demite, într-o seară, pe inspectorii școlari cărora acum instanța le dă dreptate, atunci cel care trebuie să demisioneze este chiar el. Practic, prin această decizie a instanţei, cel care a încălcat legea este chiar ministrul Liviu Pop. Dacă refuză să demisioneze, sper că premierul Mihai Tudose îl va demite, orice prim-ministru responsabil ar proceda în acest fel”, a declarat deputata PNL.



Mara Mareş a adăugat că următoarea eroare va fi ordonanţa de urgenţă pe care Liviu Pop vrea să o emită pentru ca o singură editură, de stat, să gestioneze toate manualele şcolare: “Întreaga poveste a schimbării inspectorilor şcolari a fost cusută cu aţă albă. Inspectorul şcolar din Ialomiţa a fost demis pentru o gafă a inspectorului din Arad. Ministrul Liviu Pop nu a reuşit să explice care a fost motivul pentru care a decis schimbarea din funcţie a acestora. Mai mult, aşa cum presa a relatat, unii dintre noi veniţi aveau legături cu PSD. Întreaga carieră a ministrului Liviu Pop la conducerea Educaţiei reprezintă un lung şir de erori: zi de zi, profesorii, elevii, părinţii şi întreaga opinie publică sunt revoltaţi de deciziile sale. Câte zile de mandat, atâtea greşeli – aşa ar putea fi rezumat, pe scurt, mandatul ministrului Educaţiei. Următoarea eroare va fi ordonanţa de urgenţă pe care Liviu Pop vrea să o emită pentru ca o singură editură, de stat, exact ca înainte de 1989, să gestioneze toate manualele. O asemenea decizie ar fi dezastruoasă pentru învăţământul românesc şi, de aceea, Liviu Pop trebuie să plece cât mai repede din funcţie”.

Cele mai citite

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă