9.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăTechIlie Sârbu despre ce câştigă cetăţenii din suspendarea preşedintelui: NIMIC, NIMIC. Aici...

Ilie Sârbu despre ce câştigă cetăţenii din suspendarea preşedintelui: NIMIC, NIMIC. Aici nu e vorba de cetăţeni

Ilie Sârbu, liderul senatorilor PSDa declarat, după întâlnirea preşedintelui Senatului cu liderii de grupuri parlamentare, că Tăriceanu a înmânat cererea de suspendare din funcţie a preşedintelui Băsescu tuturor liderilor de grup, în cadrul şedinţei, o decizie a PSD urmând a fi luată de conducerea partidului, informează Mediafax.

Despre motivele pentru suspendarea preşedintelui, din cererea formulată de preşedintele Senatului, Ilie Sârbu a spus: ”Dacă ne-am uita cu mai multă atenţie la ceea ce face preşedintele Traian Băsescu, găsim mult mai multe şi mult mai grave”.

Întrebat ce câştigă cetăţeanul român din suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, el răspunzând: ”Nimic. Aici nu e vorba despre cetăţeni, ci despre ambiţia lui Băsescu”.

Întrebat cât de oportună este această suspendare la finalul mandatului lui Traian Băsescu, Ilie Sârbu a susţinut că nu s-a gândit încă. ”O să analizăm toate aceste aspecte şi o să mă pronunţ”, a adăugat Ilie Sârbu, afirmând că va prezenta colegilor această cerere în şedinţa de grup.

”Dumneavoastră credeţi că contextul regional stă în Băsescu? Haideţi să fim serioşi”, a spus Ilie Sârbu, întrebat dacă această suspendare este oportună în actualul context regional.

Potrivit liderului senatorilor PSD, se ştie care este relaţia lui Traian Băsescu cu Parlamentul, cu Guvernul. ”Ştiţi bine care este relaţia lui cu Parlamentul, cu Guvernul, ce să facă, să vină să ne ceară ce?”, a comentat Sârbu. Ilie Sârbu a continuat: ”El face caz de asta, el ar vrea să se răstoarne lucrurile şi să înceapă război în România, ca să rămână preşedinte. Dar e o chestie care o cunoaştem, nu trebuie luat în serios. Credeţi că marile puteri stau la telefoanele roşii şi vorbesc despre Băsescu? E o iluzie asta, pe care el o alimentează de multă vreme, cât e de important el în zonă. Dumneavoastră nu realizaţi care este importanţa lui? Dacă aţi fi în locul lui Obama sau al altor lideri mari, la ora actuală, un preşedinte pe final de mandat, care mai are o luă şi ceva de stat în funcţie, ce poate să mai facă?.

Între motivele de suspendare, Ilie Sârbu a menţionat implicarea lui Traian Băsescu în campania electorală a PMP.

Întrebat dacă nu i se dă şansa lui Traian Băsescu de a intra în campanie, Ilie Sârbu a răspuns: ”Nu mai seamănă una cu alta, şi ştie şi dânsul asta. Cunoaştem şi psihologia electoratului. S-a dus, s-a schimbat mult situaţia”.

Ilie Sârbu a fost întrebat ce ar câştiga cetăţenii români de pe urma acestei suspendări a preşedintelui Băsescu.

”Cetăţănii români nu au câştigat nimic de pe urma conducerii României de către preşedintele Băsescu şi acum, pe ultima sută de metri, trebuia să le arate mai mult că pierd, prin raportul cu nominalizarea comisarului, prin relaţiile cu statele din jurul conflictului. Nu l-am văzut să fie constructiv în toată perioada asta”, a spus Sârbu.

Potrivit liderului senatorilor PSD, prin suspendare câştigă ”ţara” în sensul că ”lucrurile vor intra în normalitate”.

 

Cele mai citite

Coaliția ar fi decis să meargă cu candidați separați pentru Primăria Capitalei

Coaliţia PSD - PNL a decis să meargă cu candidaturi separate la funcţia de primar general al Capitalei, respectiv Gabriela Firea (PSD) şi Sebastian...

În timp ce Iohannis se află în Coreea de Sud, Coreea de Nord a simulat un “contraatac nuclear”

Armata din Coreea de Nord a simulat un "contraatac nuclear" împotriva Coreii de Sud, chiar în perioada în care o delegație oficială din România,...

Nicușor Dan va câștiga un nou mandat la Primăria Capitalei, estimează Ludovic Orban

"Nicușor Dan va câștiga un nou mandat la Primăria Capitalei", estimează deputatul Ludovic Orban, după ce Cătălin Cîrstoiu s-a retras din competiția pentru funcția...
Ultima oră
Pe aceeași temă