16.5 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăTechHuawei European Innovation Day 2021: un eveniment care pune România pe harta...

Huawei European Innovation Day 2021: un eveniment care pune România pe harta inovațiilor

Huawei a organizat la Viena evenimentul anual European Innovation Day, iar tema din acest an a fost legată de sustenabilitatea privind mediul înconjurător, economia digitală și cultivarea talentelor.

Acest eveniment desfășurat sub forma unui summit, intitulat „Innovate for a Sustainable Europe”, a fost conceput pentru a oferi un mecanism de interacțiune și schimb de idei pentru industria tehnologiei și partenerii locali, universități, platforme media și guverne. Huawei își continuă astfel angajamentul de a lucra cu partenerii din Europa, le fel cum se întâmplă și în România, pentru a construi o societate digitală prietenoasă cu mediul în care poate fi dezvoltat un ecosistem colaborativ pentru a forma tinere talente pentru industria ICT.

Împreună cu partenerii noștri, vom impulsiona progresul ecologic și vom amplifica inovarea pentru a crea o Europă mai durabilă”, a spus Catherine Chen, Senior Vice President și Board Member al Huawei.

Evenimentul din acest an a fost primul de acest gen care, pe lângă discursurile sale principale și dialogurile de la fața locului, a folosit streamingul live 5G pentru difuzarea către audiența globală. De asemenea, evenimentul a oferit publicului din afara locației posibilitatea experimentării unor cazuri de utilizare 5G precum smart mining și jocuri AR prin intermediul unui camionului demonstrativ 5G, camion care la începutul lunii octombrie a putut fi vizitat și în București.

Inovație pentru dezvoltare durabilă în România

În cele aproape două decenii de activitate, Huawei România a avut un impact remarcabil asupra economiei naționale și a reușit să creeze un ecosistem de specialiști în telecomunicații, susținând inginerii și tehnicienii într-un proces de dezvoltare profesională continuă. Tema inovației a făcut întotdeauna parte din activitatea companiei și se manifestă, de asemenea, și în peisajul românesc.

Începând cu cele mai recente activități în acest sens, Huawei România a dat startul  competiției HarmonyOS Watch App Developer pentru tinerii dezvoltatori, concurs care se bazează pe noul sistem de operare HarmonyOS, lansat în luna iunie a acestui an. Sub umbrela Memorandumului de Înțelegere semnat cu Universitatea Politehnica din București, compania a dotat un laborator în cadrul Facultății de Automatică și Calculatoare cu 8 ceasuri Huawei Watch Series 3 care rulează pe sistemul de operare menționat anterior, laboratorul urmând să fie accesat de personalul academic și studenți, care vor putea utiliza dispozitivele în scopuri de cercetare și testare a aplicațiilor. Scopul înființării HarmonyOS Lab este de a încuraja studenții să învețe despre acest nou sistem și să interacționeze cu un domeniu inovator în care ar putea opera în viitor.

În octombrie, expoziția „Huawei Roadshow 2021: Light up the future” prezentă acum la Viena, a fost deschisă la București printr-o caravană de demonstrație tehnologică. Scopul expoziției a fost de a prezenta potențialul celor mai noi produse și soluții tehnologice de ultimă generație dezvoltate de Huawei pentru a ajuta companiile și organizațiile din diferite sectoare de afaceri în procesul lor de transformare digitală. Unul dintre produse a fost Huawei IdeaHub, o tablă inteligentă care câștigă popularitate nu doar în mediul corporativ, ci și în școlile din România. O serie de școli din Sibiu sunt deja echipate cu acest ecran inteligent pentru educație online în perioada pandemiei, ecran care a făcut posibilă transmiterea informațiilor fără întârziere direct către dispozitivele inteligente din casele elevilor.

Tot din sfera inovațiilor, Huawei pune un accent deosebit pe rolul femeilor în tehnologie. În biroul din România, aproape 40% din forța de muncă este formată din femei, cuprinzând domenii de specialitate de la inginerie wireless până la contabilitate financiară, multe dintre acestea fiind în companie de peste 10 ani, conducând acum propriile echipe. Într-o țară cu un număr mare de absolvenți ICT, Huawei își propune să ofere cât mai multe oportunități de muncă pentru femei în sfera digitală.

În ton cu subiectele dezbătute ieri la evenimentul desfășurat în Viena, Huawei România sprijină constant educația tinerilor români care urmăresc o cariere în domeniu prin programe de formare și stagii de practică, precum Seeds for the Future și oferirea de burse. Acțiunile de susținere a educației s-au reunit anul acesta sub conceptul ICTalent, menit să ajute studenții să-și construiască o bază de lucru cu noile tehnologii și să poată avea acces la inovațiile din domeniu.

Cele mai citite

Armata israeliană: victimele atacului de la consulatul iranian din Damasc erau teroriști angajați împotriva Israelului

Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene a afirmat luni că victimele atacului care a vizat consulatul iranian la Damasc pe 1 aprilie erau "terorişti"...

Tesla se restructurează: mai mult de 10% din angajații companiei la nivel global vor fi puși pe liber

Tesla va concedia peste 10% din cei 140,473 de angajaţi ai companiei la nivel global, potrivit unei note interne redactată de Elon Musk, scrie...

Ucraina s-a retras brusc din acordul cu Rusia, mediat de Turcia, privind cerealele

Rusia şi Ucraina au negociat două luni cu ajutorul medierii Turciei restabilirea înţelegerii care a permis până în iulie anul trecut exportul cerealelor ucrainene...
Ultima oră
Pe aceeași temă